Apocalipsa, după buget (RO, deja distrat)

Legea spune că proiectul de buget se aprobă la nivelul Guvernului și se înaintează spre dezbatere și adoptare Parlamentului, până la 15 octombrie. Acuma, nu poate nimeni să delimiteze de cât timp are nevoie Parlamentul până să adopte bugetul. Planul e simplu: ar trebui să poți începe anul, în ianuarie, cu un buget nou—eventualele proceduri de contestare la CCR, de întoarcere în Parlament, pentru revizuire, până la promulgare și publicare în Monitorul Oficial, n-ar trebui să ia mai mult de 2 luni… Doar că, spre deosebire de migrația aleșilor locali, care, chipurile, „a avut nevoie de OUG,” calendarul bugetar din legea finanțelor publice este ignorat de toate guvernele care se pregătesc de alegeri la sfârșitul toamnei 🙁

sursa ilustraţiei animate: likecool.com

Guvernul Ponta III, care a luat ființă sub semnul încălcării legii de către Președinte, Premier, Parlament și Curtea Constituțională, pare obligat să încalce legea și de data asta. Bine, a mai încălcat-o și anul trecut, și la rectificări, a devenit o obișnuință—foarte periculoasă obișnuință, pe care văd că n-o taxează nimeni… E o situație pe care eu o cred fără (altă) ieșire, din care vom suferi cu toții, iar în rândurile de mai jos voi încerca să explic de ce cred eu că nici Ponta nu are interesul, nici Iohannis nu are capacitatea, de-a pune minimă presiune pentru respectarea calendarului bugetar. Despre Udrea n-are sens să discutăm, din moment ce nici Băsescu nu poate interveni, iar Macovei, din păcate (și pentru ea, și pentru oricare dintre noi), va fi ignorată de toate partidele 🙁 [Zici tu c-o să intervină Predoiu, călare pe-un ACL alb?!?]

Indiferent de rezultatul alegerilor prezidențiale din noiembrie, miza reală a stabilității guvernamentale, din 2015 încolo, este păstrarea UDMR la guvernare—sau extragerea sa dintr-o coaliție, pentru reintrarea la guvernare cu o altă coaliție… Asta pentru că toți candidații au impresia că vor putea face exact ce-a reușit Băsescu în 2004 și 2009, iar Ponta și Antonescu în 2012; iar eu cred că, din păcate, impresia lor e foarte realistă—chiar se pot fura parlamentari de la alte formațiuni politice, pentru a forma noi majorități proguvernamentale 🙁 Așadar, dacă ești la guvernare, negociezi cu UDMR ce fonduri îi vei da în schimbul sprijinului pentru prezidențiale și amâni adoptarea bugetului după alegeri, ca să nu cumva să te tragă-n piept; dacă ești în opoziție, negociezi cu UDMR să-și treacă în buget ce bani pot obține ei de la Ponta, peste care mai plusezi un pic, dacă revin în barca popularilor, să se facă o guvernare „de dreapta.”

Vedeți voi pe cineva dispus să riște votul parlamentar pe buget exact înainte de alegeri? Să-i lase presei calea deschisă înspre devoalarea negocierilor și atacarea propriilor candidați exact pe cartea naționalistă? Eu nu! Iar eu sunt unul dintre puținii alegători din țara asta care chiar cred că prezența UDMR în Parlament și în Guvern e un lucru bun pentru toată lumea… Bine-bine, o să-mi spuneți, și ce-i cu asta?, adică, zău așa, n-am mai avut noi bugete adoptate abia în februarie?, s-a rupt țărișoara-n două?, ne-a căzut ceru’-n cap? Iar răspunsul meu este 2008: ni se spunea că economia duduie, iar toți politicienii au fost de acord să crească salariile profesorilor cu 50%; adoptarea bugetului a fost împinsă după alegeri, în februarie 2009. Mai țineți minte ce-a urmat în 2009-2010?!? Și-acum ni se spune că economia merge cu 100 la oră, așa că „ne permitem” să scădem CAS-ul și să amnistiem ~~salaria~~ hoții din sectorul public!

Peisajul pentru 2015 e ceva mai complex, dar e cam din același film: Pentru a acoperi necesarul de cheltuieli, în condițiile în care economia scade, iar veniturile bugetare sunt varză (vezi și tema recesiunii), va fi nevoie să tăiem de undeva. Pentru că tăierea de la investiții ne va pune în imposibilitatea de-a mai accesa fondurile europene, o tăiere de salarii nu va fi acceptabilă politic și social, iar noul Președinte și Premierul (eventual tot nou) nu vor avea capacitatea de negociere a unui nou împrumut „centură de siguranță,” alternativa este să devalorizezi leul (pentru că stimulare fiscală nu face nimeni). Asta va face exporturile românești mai ieftine, iar importurile mai scumpe, în timp ce noi exportăm mai degrabă materii prime și materiale, respectiv importăm produse finite—cu alte cuvinte, dezechilibrele se vor adânci! De fapt, în ciuda unei oarecari stabilizări la nivel macro, o să-mpingem costurile pe spinarea celor mai săraci și în sarcina generațiilor viitoare, și mai sărăcite 🙁

Desigur, eu nu sunt economist/finanțist, așa încât e foarte posibil să greșesc… De data asta, chiar îmi doresc să greșesc! De data asta, măcar, ar fi spre ceva mai bine?… Însă vreau să reținem împreună ce efecte perverse poate avea nerespectarea legii, mai ales când ea e înfăptuită de instituțiile de la vârful aparatului administrativ, că de stat eu nu mai pot vorbi… Ce mi se pare și mai grav, însă, e că n-avem nicio garanție că oamenii de la MFP ar fi în stare să găsească o soluție în timp util, astfel încât să și respecte calendarul bugetar, și nici să nu ne bage pe toți în cofă 🙁 Ah, și-n cazu’ ăsta, ce-o fi așa distractiv, a propos de titlu?—păi că, indiferent de ce se va întâmpla, nici nu vine apocalipsa, nici nu ne cade ceru’-n cap 😉 Dar am putea avea garantate ajutoarele umanitare 😛 🙁