Aproape, dar nu chiar! sau nu încă! (RO, rezervat)

Am în minte îngrozitor de multe NU-uri, după ce, aseară, chiar nu mă așteptam să câștige Iohannis. Speram, dar nu mă așteptam! Și chiar nu-mi venea să cred că IRES/Dâncu spunea că are încredere 95% în rezultatele exit-poll-ului. Și nu mi-a venit să-mi cred ochilor când Ponta și-a recunoscut înfrângerea… Și încă nu-mi explic [înțeleg emoțional, dar nu-mi pot explica rațional] cum de s-a nimerit c-am primit primele reacții la anunțul rezultatului tocmai de la prietenii mei bulgari sau polonezi sau ruși, de la prietenii mei gay ori de la cei de alte confesiuni…

Mai întâi, nu cred că PSD/Ponta trebuie să renunțe la guvernare—nu acum, nu încă! În declarațiile de azi descopăr că PSD pare să fi înțeles mesajul electoratului, în privința amnistiei/grațierii și imunității parlamentare. Nu mi-au plăcut discursurile revanșarde ale lui Tăriceanu și Oprea, însă mi-a plăcut atitudinea lui Ponta. Cred că este singurul Premier al României care a primit, direct, vreo 5 milioane de voturi—doar Ciorbea mai primise 1 milion de voturi, în 1996, la primăria Bucureștiului. Și Ponta are legitimitate (în urma acestor alegeri), nu doar Iohannis! Sper că va ști să gestioneze corect situația, măcar până la adoptarea bugetului…

sursa foto: Digi24

În al doilea rând, nu cred că trebuie lăsate deoparte responsabilitățile față de organizarea scrutinului. Cred că Oprea și Meleșcanu (dacă nu cumva și Dragnea) ar trebui să demisioneze, pentru organizarea defectuoasă a alegerilor. M-aș bucura să demisioneze și acei oameni care nu s-au îngrijit să facă un calcul elementar în privința secțiilor de vot din străinătate, respectiv cei care au împiedicat sau au înfrânat procesul electoral din diaspora. Iar dacă se merge până la capăt cu toate responsabilitățile, aș vrea să demisioneze toți cei care-au dat dovadă de utilizarea discreționară a puterii care le-a fost încredințată, inclusiv Ciucă și Neacșu, respectiv Mora și Chiuariu.

În al treilea rând, nu mă simt cu nimic mai român azi decât alaltăieri—în continuare, sunt doar un cetățean al unui stat care, întâmplător, se numește România. Nu am și nu-mi pot aroga niciun merit față de cum au votat ceilalți cetățeni ori față de curajul unui cetățean de-a fi candidat. Nu vreau să mă-mbăt cu apă rece! De fapt, mie nici nu-mi place să mă-mbăt defel 😛 Nu cred c-am devenit o națiune facebook, nu cred că ne-am transformat peste noapte într-o națiune civică. Dar sper și am așteptări 🙂 Și văd și semne bune, nu doar din partea lui Iohannis, ci și din partea lui Ponta, lucru care chiar mă bucură 🙂

Așadar, după ce mi-am expus seria de NU-uri, aștept de la Ponta să tacă mai mult și să guverneze mult mai bine; aștept ca amândoi candidații să-și publice bilanțul contabil al finanțărilor obținute și cheltuite în timpul campaniei electorale; aștept ca Iohannis să ne-aducă la cunoștință lista de consilieri prezidențiali (despre care sper să fie populată cu profesioniști, nu cu politruci). Și mai aștept, cu mare înfrigurare, verdictul ÎCCJ în procesul cu ANI. Apoi, aștept să-nceapă discuțiile din Parlament despre modificarea legilor electorale (#PoliticaFaraBariere) și momentul transferului de putere, preferabil mai devreme, adică nu chiar în ziua de 22 decembrie. Ah, și mai aștept reformarea partidelor, cum bine spune Sorin Cucerai. Cine știe ce ne-aduce Moș Crăciun? 😉

sursa foto: facebook/Dan Perjovschi