Colegiul şi Consiliul (RO)

Mi-era poftă să-mi fac timp să scriu pe blog. Să mă simt mai liber, mai puţin încorsetat de rigorile şi formalităţile scrisului din consultanţă şi training. Şi să mă pot exprima liber pe nişte subiecte care mie-mi plac şi despre care nu găsesc să citesc ştiri sau analize puse într-o cheie interesantă. În dimineaţa asta, mi-am propus să lămuresc o chestiune legată de Colegiul Electoral din SUA, pentru că alegerile americane au darul de-a scoate la iveală acest subiect, de fiecare dată.

Am văzut o mulţime de oameni care strâmbă din nas, spun că ei nu-nţeleg care-i treaba cu Colegiul Electoral şi pretind superior că aşa un sistem vetust n-are nicio valoare. Pentru mine, eu găsesc că există nişte similitudini foarte puternice între Colegiul Electoral din SUA şi procedura majorităţii calificate, care se foloseşte în luarea deciziilor de la noi, în Consiliul UE sau chiar Consiliul European (QMV—qualified majority voting). Mai exact, ambele „ciudăţenii” sunt expresia aceleiaşi preocupări: ca nu cumva statele mari să-şi impună preferinţele asupra statelor mici (oarecum colateral, există şi preocuparea ca statul să nu ajungă să-şi subjuge propriii cetăţeni).

Pentru situaţia din UE, similitudinea cu Colegiul Electoral era foarte vizibilă în ponderile alocate statelor-membre prin Tratatul de la Nisa (sistemul nu se mai foloseşte acum, dar e suficient de ilustrativ). Conform acelor reguli, România avea „14 voturi” în Consiliu, în timp ce Bulgaria avea doar 10. Similar, în Colegiul Electoral american, Pennsylvania are 20 de voturi, în timp ce Georgia are 16.

  • O diferenţă notabilă este că, la noi, un singur reprezentant al statului foloseşte toate voturile, în timp ce, la ei, statul are un număr de electori egal cu numărul de voturi.
  • Altă diferenţă notabilă este că ei folosesc acest sistem doar pentru alegerea preşedintelui, în timp ce noi îl folosim pentru o multitudine de decizii, aproape permanent.

Ce mi se pare foarte interesant este că statele americane (exceptând Maine şi Nebraska) şi-ar fi dorit să aibă câte un singur reprezentant (elector) care să folosească toate voturile alocate statului său. Acum 4 ani, am punctat, într-un articol din Republica.ro, cum unele state americane au legiferat mandate imperative pentru electorii lor din Colegiu—astfel, în teorie, creşte enorm de mult predictibilitatea votului final de la ei; în practică, de asemenea, creşte similitudinea cu sistemul majorităţilor calificate de la noi. (Bine, similitudinea e mai puternică prin raportare la vechiul sistem de QMV, care a fost retras, treptat, între 2014 şi 2017; faţă de noul sistem al majorităţilor calificate de la noi, similitudinea e mult mai slabă).  

Mi-era important să lămuresc această asemănare între Colegiu şi Consiliu, pentru că am văzut prea multe scrieri „apocaliptice” despre cât de naşpa e sistemul de la americani. Şi voiam să scot în evidenţă două lucruri:
1—că nu-i chiar atât de naşpa, din moment ce-l folosim şi noi, în Europa;
2—că poate fi şi mai naşpa, dacă realizăm ce înseamnă mandatul imperativ.
Nu spun că sistemul e „bun,” ci doar că nu-i nici neobişnuit, nici „rău.” El există, tot aşa cum vântul bate, ploaia cade, apa curge... Şi ne putem raporta la el doar înţelegându-l corect, fără a face judecăţi de valoare.

Acum, aşteptăm să vedem ce se va întâmpla „în Colegiu” pe parcursul lunii decembrie. În urmă cu 4 ani, speculam că exista posibilitatea ca unii electori să voteze împotriva dlui Trump. Speculaţia mea a fost înfrântă de discursul prin care dna Clinton şi-a recunoscut înfrângerea. Acum, există speculaţii potrivit cărora alţi electori ar putea vota împotriva dlui Biden, dacă dl Trump nu respectă tradiţia discursului prin care-şi recunoaşte înfrângerea. E ceva mai complicat de-atât, da' pe mine mă fascinează sistemele constituţionale care depind de o tradiţie! Cât de fragile sunt democraţiile noastre, în esenţă!... Vom vedea dacă rămâne în picioare pavăza care păzeşte statele federaţiei americane, unele de altele—sau dacă statul (federal) se va impune împotriva propriilor cetăţeni?

sursa ilustraţiei: Wikimedia Commons/Cmglee