Conu' Becali față cu contra-revoluția (RO)
M-am trezit foarte devreme, pentru ca azi se oprește apa caldă–ceva revizie tehnică în bloc… Îmi beau cafeaua relativ absent, privind la știri fara s-ascult nimic, că încă nu m-am trezit cu-adevarat… Și-mi dau seama de vreo doua-trei lucruri pe care ni le-ar fi putut aduce nouă (carne, brânză, lapte, ouă) noile coduri, dac-ar fi fost deja adoptate, promulgate, publicate, în vigoare:
- N-am fi știut aproape nimic despre dedesubturile suculente ale “afacerii” cu mașina lui Gigi Becali, pentru că publicarea unor asemenea știri și/sau materiale documentare s-ar fi numit, simplu, obstrucționarea sau împiedicarea justiției;
- Dacă mi s-ar fi-ntâmplat mie așa ceva–eu considerîndu-mă un tip naiv/nevinovat, așa, în general–e foarte probabil ca n-ar fi aflat nimeni despre ce mi s-a-ntâmplat, fiindcă jurnaliștii n-ar fi putut scrie/televiza nimic, pe motivul de la 1;
- Dacă, totuși, niște jurnaliști (cu simț civic, etică profesională și înțelegere adâncă a interesului public de-a scrie/televiza ceva despre tărășenie–fie 1, fie 2) s-ar fi apucat de transmis știrea, e foarte probabil că procurorii le-ar fi opus rapid o ordonanță președințială: știrile s-ar fi scos din machetă în ultima secundă, iar mesele de montaj audio-video ar fi fost sechestrate…
Trăgînd linie, bănuiesc c-am fi trăit foarte liniștiți, presa aplecîndu-se cu mai multă atenție asupra summitului crizat al G20 ori asupra summitului aniversar NATO. Imaginea asta seamănă atât de bine cu liniștea pe care și-o dorea Ion Iliescu în anii ’90, încât îmi creează senzația că aceste 4 coduri reprezintă expresia contra-revoluției, după 20 de ani… E-atât de puternică senzația asta, încât îmi dă fiori pe spinare–acum m-am trezit de tot!!!
Pot să mă duc, liniștit, să fac un duș rece, după care să-ncep să muncesc, cu mai mult sârg, pentru propășirea capitalismului de cumetrie către cele mai înalte culmi de civilizație și progres… Brrr :((( Ce coșmar!!! Mai multe detalii putem afla chiar azi, începînd cu ora 11:00.