Cu mucii-n ... pastramă (RO)

Cu toţii ne amintim de vara anului trecut, când un român din Suedia se plimba pe şoselele patriei, arătându-i «moneda unică ieuropeană» unui întreg partid aflat la guvernare. Din păcate, nu doar acel partid şi-o merită, ci o mulţime de slujbaşi ai statului român, indiferent de instituţiile în care lucrează ori de partidele din care provin. Azi, vă prezint cazul unui astfel de slujbaş român, cu profil destul de ridicat, despre care nu cred c-a fost vreodată membru al vreunui partid, dar care-a reuşit să dea cu mucii-n … pastramă, de-o manieră imperială 🙁

Am intrat în casa omului nostru, ca parte dintr-un grup considerabil de cetăţeni români şi moldoveni (o mare parte dintre ei fiind şi deţinători ai cetăţeniei române). Omul nostru nu s-a putut abţine şi-a făcut o glumă proastă despre „limba moldovenească.” Ar fi trebuit să ştie că aşa ceva nu se cade! Că subiectul este extrem de sensibil dincolo de Prut. Că însăşi Curtea Constituţională a Republicii Moldova a tranşat subiectul: limba de stat este limba română. Statutul funcţiei pe care o deţine, erudiţia personală pe care o afişează şi minima pregătire necesară (înaintea întâlnirii) ar fi trebuit să-i servească drept frâne, dar cred că omului nostru nu i-a păsat.

Prima gafă a serii fusese alta, exact pe când grupul nostru abia se aşeza pe scaune. Omul nostru a întrebat cu o nonşalanţă zdrobitoare (vecină cu nepăsarea «idiotului», în sensul antic al cuvântului) „ce legătură are diplomaţia cu justiţia?” Poate că a uitat sau nu i-a păsat să ştie vreodată că ministerul de externe se ocupă de reprezentarea statului român în faţa Curţilor internaţionale (de justiţie sau chiar de arbitraj) de la Strasbourg, Luxemburg, Haga sau Viena. Am trecut cu vederea, crezând că n-am auzit eu bine. Însă a doua glumă proastă, cea despre limbă, mi-a ascuţit simţurile, m-a pus în gardă, m-a făcut să fiu extrem de atent şi să-ncep să reevaluez tot ce ştiu despre omul nostru, de vreo 30 şi ceva de ani.

Discursul introductiv al omului nostru, din care am extras primele două «inadecvări», a durat cam 45 de minute. A fost permanent à côté de la plaque, şi pe formă, şi pe substanţă, ocolind cu obstinaţie nevoile şi aspiraţiile membrilor din grupul nostru. Primele două s-au întâmplat în chiar primele 15 minute. Pe la minutul 25-30, omul nostru a mai scuipat din el o glumă proastă, aducând vorba despre rolul „miliţienilor” în înfăptuirea actului de justiţie. Din nou, am convingerea că nu i-a păsat de faptul că avea în faţa lui şi câţiva ofiţeri de poliţie născuţi după ‘89. Deja îmi pierdusem respectul faţă de statutul funcţiei ocupate de omul nostru şi-mi puneam întrebări serioase în privinţa erudiţiei afişate.

După minutul 45, cu ocazia unui răspuns la întrebările care au urmat «expozeului» de pornire, omul nostru a reuşit să-mi aplice lovitura de graţie: A povestit despre un articol de opinie, scris de un mare jurnalist german în coloanele unei publicaţii deţinute de concernul Die Zeit (probabil că acum un an, înainte de preluarea preşedinţiei rotative a Consiliului UE). Acolo, românii erau descrişi drept «mâncători de pastramă», iar omul nostru s-a ofuscat. Şi ne-a povestit cum i-a scris el o misivă acelui jurnalist, întru apărarea poporului şi tărişoarei. Iar, în acea misivă, aparent plină de năduf, omul nostru ne-a spus că i-a amintit acelui jurnalist german un detaliu: foarte probabil, el mănâncă pastramă mult mai des decât orice român. Pentru că el, «străinul», îşi permite—fiindcă e relativ mai avut şi fiindcă provine dintr-o familie de evrei. Mi s-a-ntors stomacul pe dos!

Cadrul oficial/formal al întâlnirii m-a oprit de la orice reacţie pe moment. Ba chiar şi-acum am îndoieli, nu ştiu dacă e bine să public aceste rânduri, pentru că nu vreau să le fac probleme organizatorilor întâlnirii. Dar cred că e important să rămână scris undeva, chiar şi-n forma asta, cvasi-anonimizată, pentru că omul nostru îmi pare nu doar neprofesionist, ci şi iresponsabil! În doar o oră, omul nostru a reuşit să-şi bată joc de statutul pe care-l are, de imaginea şi de cariera lui, de cel puţin două categorii profesionale, de limba unui stat independent şi de cea mai veche şi mai asuprită naţiune pe care o cunoaştem. Aşadar, ţineţi minte:
1—Dacă vreţi vreodată să daţi cu mucii-n fasole (sau în pastramă), aşa se face!
2—Singurele glume bune cu evrei le fac evreii!

fotografii realizate de mine, scoase din arhiva personală