Cum ne facem de râs (RO, tragi-comic)

Da, România e de râsu’ lumii—şi-al curcilor, deopotrivă! 🙁 Nu-mi convine, dar nici nu (cred c-)aş fi putut face eu mai mult ca să nu ajungem aici… Eu am votat la fiecare tur de alegeri (cu excepţia celor parlamentare şi prezidenţiale din 1996, când eram la $300 distanţă de cabina de vot, ceea ce era mai scump decât îmi permiteam, şi cu excepţia referendumului din 2012, când eram la o deziluzie distanţă de întreaga scenă politică, ceea ce era mai mult decât mi se putea cere), am făcut studii, rapoarte, ghiduri pentru aplicarea legilor, am făcut lobby pentru adoptarea unor legi bune şi împotriva înfiinţării unor instituţii proaste, am făcut training pentru buna aplicare a legilor şi adoptarea bunelor practici europene sau globale… Şi, totuşi, mi-e ruşine de ţara în care trăiesc şi muncesc, mi-e mie ruşine de ruşinea celor care au adus-o în halul ăsta! 🙁

Claudiu Crăciun în Parlamentul European, 31 ianuarie 2012; sursa: MyVideo

Se putea evita spectacolul din Parlamentul European de săptămâna asta? Da, tot aşa cum se putea evita şi spectacolul similar din iarnă; se putea evita chiar şi seria de evenimente care a(u) culminat cu cea mai scumpă deziluzie din politica post-decembristă a României: referendumul pentru demiterea Preşedintelui, ediţia 2012… Putea Comisia Europeană să facă altceva decât să ţină partea legii, oricât de prost e ea croită? Nu, aşa cum nici noi, „golanii” din Piaţa Universităţii n-am (fi) putut lupta împotriva rezultatelor de la alegerile din mai 1990. Puteau partidele politice europene să facă altceva decât să le ţină partea colegilor de familie politică din România? Nu, pentru că ei au încredere că nu sunt minţiţi de colegi, aşa cum nici ei nu-şi mint alegătorii. Puteau politicienii români să nu mintă şi să nu ducă spectacolul ăsta în faţa Europei? Nu, pentru că ei nu ştiu să facă altfel!!! Deci răspunsul la prima întrebare a fost greşit, Vrabie!, treci la loc, nota patru!; şi vezi că la fel ai greşit şi-n 2007 şi văd că nu te-nveţi minte cu idealismele tale!

Să vă spun un secret care-i impotriva evidenţei, ba nu, de fapt, e doar împotriva „evidenţei” de care musteşte retorica politică a celor două blocuri electorale care se vor confrunta în alegerile parlamentare programate pentru 9 decembrie: problema României nu e independenţa ori reforma justiţiei, aşa cum răcneşte PeDeLeul (cu sau fără acoliţii care ARD la B1), nu e nici dictatura sau democradura* prezidenţială, aşa cum urlă USeLeul (cu sau fără trompetele de la Antene), şi nici măcar defecţiunea de concepţie a textului constituţional, aşa cum se întrec să spună diverşi analişti (şi cum am crezut şi eu, deseori eronat)! Nu, astea sunt doar provocări! Problema deficitului democratic de care suferă ţara asta, pe care eu l-am denumit deseori statul defect, ţine de slaba calitate a resursei umane implicate în politică şi administraţie, cu efecte vizibile mai ales în dimensiunea corupţiei (uneori nevoite)! Problema noastră e cu politicienii noştri, cei pe care-i vedem în fiecare zi la TV 🙁

Gândiţi-vă numai o secundă la faptul că majoritatea electoratului activ (adică partea aceea de popor care chiar e interesată de politică) solicită de 9 luni de zile organizarea de noi alegeri, nutrind speranţa că-n felul ăsta va putea schimba politicienii de la vârf… [Nu intrăm acum în detalii, dacă speranţa asta e deşartă ori ba—ceea ce-ar trebui să conteze este că oamenii vor alegeri!] Aparent înţelept, o spune acum şi dl Watson; pragmatic, dar neexplicit, ezitant şi mincinos, au şoptit-o şi politicienii noştri, în ianuarie… Dar au preferat să corupă şi să cumpere voturi în Parlament, la moţiunea împotriva Guvernului Ungureanu, aşa cum făcuseră la învestirea Guvernului Boc 2, la susţinerea netransparentă a Guvernului Tăriceanu 2 şi la învestirea iniţială a Guvernului Tăriceanu 1… Acceptăm să trăim în minciuna politicienilor de 8 ani de zile sau cel puţin de când partidele pe care le cunoaştem şi-au atins limita incompetenţei 🙁

Şi dacă mă-ntrebaţi de ce-avem nevoie pentru a depăşi acest moment, am nişte răspunsuri din februarie şi martie 2011 ori aprilie 2012 (care se leagă întrucâtva de faptul că azi e ziua democraţiei), la care-aş adăuga încă 2 ingrediente: Întâi, o ciozvârtă de răbdare, până când nişte oameni ceva mai cinstiţi şi-or lua inima-n dinţi ca să intre în politică pentru valori şi concepte, nu pentru averi şi influenţă! [Eu ştiu că nu pot fi coleg cu Udrea, Igaş, Hrebenciuc, Vasilescu, Fenechiu sau Nicolai, că n-am stomac pentru asta, dar tu, cititorule, de ce nu-ţi iei inima-n dinţi?] Apoi, pe lângă răbdare, multă presiune pentru deblocarea şi recalibrarea (?) cursurilor finanţate din fonduri europene în cadrul Programului Operaţional pentru Dezvoltarea Resurselor Umane, căci numai prin educaţia adulţilor mai putem spera la oameni integri şi bine pregătiţi profesional în politică şi administraţie!

Până atunci, înarmaţi cu răbdare şi presiune, începând cu următoarele luni de campanie electorală, pregătiţi-vă să fiţi martorii celei mai crunte derâderi în care poate ajunge ţara asta, înainte de-a se dizolva în regiuni autonome, ca parte a unei noi Uniuni a Regiunilor Europene, pentru că justiţia, democradura şi Constituţia tot prost vor merge 🙁 Eh, sigur că nu ştiu dacă voi apuca eu să trăiesc această transformare, dar încă nutresc speranţa că groapa derâderii în care se află România nu se va adânci mai departe de 2014—apoi, avem şansa de-a reîncepe să creştem, mai ales în ochii noştri dacă nu şi-ai altora 😉 Sau, cine ştie?, poate-ncepem să creştem încă din toamna asta?!? Pot să mai sper, că nu mă costă!…

Notă explicativă:
*) Într-o discuţie cu Viorel Micescu, acum mai bine de 1 an, poate chiar 2, am căzut de acord că asta e cea mai potrivită/explicită etichetă aplicabilă regimului cvasi-democratic, proptit cu instituţii de forţă, pe care l-a creat şi/sau construit Preşedintele-jucător, după ce şi-a dat seama că numai cu biciul poţi obţine ceva (măcar aparenţă de reforme, dezvoltare, progres şi bunăstare) de la nişte oameni fără educaţie, fără profesie, fără prinţipuri, fără… Deh, a încercat omul—nu pentru asta îl detest eu, ci pentru altele…