Discursul ghiocelului și primăvara Parlamentului (RO)
Discursul de astăzi al Președintelui Traian Băsescu, susținut de la tribuna Parlamentului României, confirmă 100% lipsa de structură și, prin urmare, de eficacitate a discursurilor politice de la noi. Nici măcar formatările din versiunea oficială nu ajută cititorul să-nțeleagă mai mult decât ar fi putut încerca să cuprindă ascultătorii din sală 🙁 Prin urmare, nu trebuie să ne mire dacă fiecare culege ce dorește din acest discurs–de exemplu, că promisiunile electorale nu pot fi îndeplinite!
Eu am cules altceva: Un ghiocel de primăvara 🙂 Pentru că asta aleg eu să văd în discursul de azi, continuînd să-mi cultiv naivitatea proverbială… Cred că, absolut neintenționat, Traian Băsescu îi oferă Parlamentului șansa de-a ține-n frâu Guvernul, ceea ce ar putea însemna încununarea celor 20 de ani promiși de Silviu Brucan pentru învățarea democrației. Există posibilitatea ca Parlamentul să nu aprobe intenția Executivului bicefal (Administrația prezidențială și Guvernul) de-a contracta un împrumut de la Comisia Europeană, în parteneriat cu Fondul Monetar Internațional, pentru că, aparent, numai grupul parlamentar PDL dorește acest lucru. În această ipoteză, controlul parlamentar asupra Executivului ar putea prinde puteri, într-un singur an, cât alții în șapte: s-ar putea debarasa de timiditate, ar putea forța Guvernul să renunțe la Ordonanțele de Urgență scrise pe genunchi și să facă reforme cu mintea-n cap, chibzuind îndelung măsurile de politici publice și chivernisind precaut fondurile existente.
Cu ocazia asta, Parlamentul-cel-Voinic ar putea să cenzureze câteva derapaje absolut neinspirate–ca să nu zic inimaginabile–ale noului Guvern, printre care intenția de desființare a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, reorganizarea Ministerului Justiției, restructurarea Departamentului de Luptă Anti-Fraudă, respectiv intențiile de relaxare a legislatiei privind incompatibilitățile ori spălarea banilor. Dacă mai adăugăm și recentele modificări aduse legislației privind achizițiile publice, am senzația pregnantă că se-ncearcă acoperirea prin lege a unei găinării de proporții! Deh, ăsta-i gerul prin care trebuie să răzbată ghiocelul meu, dacă, întradevăr, el vestește venirea primăverii… Dar vrea el să prindă puteri, să crească, să vestească primavara?!?