EPAS e „pa!” (RO)

5 ani a durat procedura de desfiinţare a Asociaţiei EPAS. Mă bucur că, în cele din urmă, am obţinut decizia definitivă a instanţei: EPAS a fost desfiinţată, adică dizolvată, lichidată şi, în cele din urmă, radiată din Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor. Nu-i o bucurie c-am fost nevoiţi să recurgem la această soluţie, dar explic; similar, nu-i deloc o bucurie că procedura durează atât de mult, dar şi asta explic:

Probabil că procedura ar fi durat doar 2 ani, dacă m-aş fi mişcat eu „mai cu talent” (în calitate de preşedinte al asociaţiei), dar tot nu-i okay să fie atât de îndelungată. Noi am luat decizia de-a dizolva asociaţia încă din primăvara lui 2014. Dar nu aveam bani în cont, iar procedura are nişte costuri (un pic peste €1.500, în cazul nostru). Abia în 2016 am finalizat un contract din care ne-au rămas în buget suficienţi bani pentru a porni la desfiinţarea propriu-zisă. Apoi, mai târziu, am mai pierdut cam 1 an până am găsit un lichidator bun, de încredere.

Aşadar, în 2014 am decis dizolvarea asociaţiei, în adunarea generală. Această decizie a avut nevoie de confirmarea instanţei, lucru pe care l-am putut iniţia abia în 2016. Instanţa a confirmat această decizie în 2018 şi a dispus lichidarea patrimoniului. Primul lichidator s-a retras, aşa încât am avut nevoie de-o nouă decizie a instanţei, pentru a confirma al doilea lichidator (de fapt, al treilea, dar nu mai intru în detalii). Şi fiscul ne-a întârziat cu câteva luni, pretinzând că trebuia să depunem bilanţul chiar şi pentru perioada în care deja nu mai aveam personalitate juridică. Dar totul s-a terminat cu bine, la sfârşitul acestui an, când instanţa a confirmat lichidarea şi a dispus radierea.

De ce durează atât de mult timp? De ce nu se poate rezolva la fel de repede ca la SRL-uri? Pentru că statul nu-i foarte interesat de regimul juridic care „guvernează” mediul asociativ—mai exact, nu-i interesat să facă simplă şi uşoară procedura de înfiinţare sau desfiinţare a organizaţiilor neguvernamentale. În mod normal, înfiinţarea durează cam 6 luni, iar desfiinţarea durează cam 2 ani. În cazul nostru, a durat mai mult, pentru că am avut noi un set de circumstanţe mai speciale.

De ce am decis s-o desfiinţăm, deşi am fi putut s-o „înstrăinăm,” pur şi simplu? Pentru că n-ar fi fost onest faţă de intenţiile cu care am pornit la drum, în 2008. Am vrut să facem nişte lucruri şi n-am reuşit. În 2011, am făcut nişte ajustări faţă de intenţiile iniţiale, dar nici aşa n-am reuşit. Onest, noi ne-am recunoscut eşecul. Ar fi fost foarte aiurea să „atragem” oameni necunoscuţi, care să definească un nou obiectiv al asociaţiei, iar membrii fondatori să se retragă, astfel ducând la capăt „înstrăinarea.” (Ar fi existat şi riscul ca, după această „înstrăinare,” asociaţia să fie implicată în vreun scandal public, ceea ce s-ar fi putut reflecta negativ şi asupra reputaţiei fondatorilor, chiar dacă ei s-ar fi retras complet.)

Ce-i de-nvăţat din istoria asta? Cred că e nevoie de-o regândire din temelii a politicilor publice ale statului român cu privire la mediul asociativ, la organizaţiile societăţii civile. Cred că procedura şi durata de înfiinţare a unei asociaţii ar trebui să fie sensibil egale cu cele de la înfiinţarea unei SRL (şi durata asta ar trebui să fie etalon şi pentru înfiinţarea de sindicate ori partide politice). Similar, procedura şi durata de desfiinţare ar trebui să urmeze aceleaşi comparaţii—pentru ca oamenilor să le fie uşor să facă ceea ce e corect (sau bun sau bine)—sau, în cazul nostru, ce-am considerat noi că e onest.

fotografie realizată de mine—istoria EPAS concentrată într-un dosar