Eros, dragoste, iubire—altă leapşă (RO)

Se spune că e nevoie de un singur minut pentru a remarca o persoană deosebită, o oră pentru a o preţui, o zi pentru a o îndrăgi şi-a o iubi, dar îţi trebuie o viaţă pentru a o uita. —Anonim

Cum vine asta? Ce prostie! Cum să-ţi ajungă o singură zi pentru a-ndrăgi şi-a iubi pe cineva?!? Sigur, o zi poate fi suficientă pentru a te îndrăgosti; pentru a-ndrăgi şi-a iubi, însă, cred că e nevoie de fiecare zi, toată viaţa!!! Leapşa acestei săptămâni este despre orice iubim sau despre iubire in sine—şi am senzaţia că obiceiul va continua o vreme, alături de Little Old Me, De pe bicicletă, Madama de pică, Not Blue Today şi Radu dă cu bassu’ 🙂 Subiectul nu mi-e foarte la-ndemână, pentru că nu prea-mi place să vorbesc despre aşa ceva în public… Dar am acceptat provocarea:

sursa foto: camera mea, piaţa de sâmbătă; arhiva personală

Cred c-o iubeşti când îi cumperi flori, deşi n-ai nicio garanţie c-o vei întâlni; când îţi dai seama c-ai vrea să-i speli, usuci şi piepteni părul; când te gândeşti că i-ar plăcea să-şi odihnească picioarele în poala ta, pe când îţi povesteşte cum şi-a petrecut ziua; când, la fiecare aniversare, îţi aminteşti fiecare gest de la prima întâlnire, de când s-au apropiat, pentru prima dată, frunţile, de când mâna ta şi genunchiul ei s-au îmbrăţişat pentru prima oară; când ştii că poţi vorbi cu ea (despre) orice, cu aceeaşi lejeritate cu care ţii ritmul din picior, după o melodie preferată; când fiecare cafea pe care-o bei ţi-aduce aminte de fiecare dată când ţi-a spus c-o faci prea slabă; când te trezeşti din somn cu mirosul ei în nări, deşi ea nu e lângă tine; când, indiferent ce-ai face sau ai plănui, nu te mai gândeşti doar dacă bunicii te-ar aproba, ci şi dacă ea ar fi mândră de tine; mai ales, când nu-ţi mai dai seama că, pentru ea, ai face absolut orice…

Pentru toate astea, zău că ai nevoie de fiecare zi! Aşa că vorba anonimului de mai sus e-o prostie 🙁 Şi mai am un motiv, legat de uitare—când iubeşti cu-adevărat, nu poţi să uiţi, nici măcar după o viaţă! Reflectând, facând eforturi să-mi amintesc, am descoperit c-am iubit doar de 2 ori; celelalte au fost doar îndrăgosteli—unele mai intense, e-adevărat 😉 Întotdeauna am ştiut c-o voi recunoaşte, atunci când îmi va apărea în cale, iar intuiţia asta s-a adeverit. Sigur, tot intuiţia asta e responsabilă pentru aşteptarea prea îndelungată, dar nu asta regret, ci altceva: Când am ajuns să nu-mi mai dau seama c-aş face orice pentru ea, am greşit! M-am pierdut, m-am transformat; aşa, moale, pierdut, prea-supus, îmi pierdusem aerul provocator, misterul, nu-ştiu-ce-ul…

sursa: tot anonimă, ca-n cazul citatului de la început

N-are nicio importanţă dacă m-a părăsit ea sau dacă, prin transformare, am îndepărtat-o chiar eu… Ce-i cu adevărat important e că mi-am învăţat lecţia (sper!), iar acum ştiu (sigur?) ce vreau 😉 Cum spuneam săptămâna trecută, eroina mea preferată este Vina Apsara, aşa că mi se pare potrivit s-o caut ori s-o (re)găsesc pe-aceea care se apropie cel mai mult de această descriere:

Vina profesoara şi Vina cea cristalină, Vina cea sfântă şi Vina cea profană, Vina dejecţiilor şi Vina vegetariana, Vina feminista şi Vina maşina de sex, Vina-cea-tragic-stearpă-şi lipsită de copii şi Vina-cea-traumatizată-de-tragedia-din-copilărie, Vina lider care a trasat o cale pentru o generaţie de femei şi Vina discipola supusă care vedea în Ormus acel Unic pe care-l căutase dintotdeauna. Era toate acestea la un loc şi încă ceva în plus, şi tot ce era se ridica la un nivel foarte înalt. Dar nu exista o Vina rezervată, care să se auto-eclipseze, şi care să poată fi plasată în contrast cu Vina extremelor ţipătoare.
De asta o iubeau oamenii, luaţi aminte: pentru că era întruparea eurilor lor răvăşite, bramburite, dar împinsă la limită sau, mai curând, proiectată spre culmi: culmea talentului şi a vorbirii articulate şi a caracterelor ultragiante şi a promiscuităţii şi a autodistrugerii şi a intelectului şi a pasiunii şi a vieţii. Vina înălţimilor, care făcea să încolţească în mulţimi o iubire reciproc mai înaltă, deşi pe deplin pământeană. —pag. 415-416, cu punctuaţia originală

Despre eros nu v-am spus nimic explicit, mai ales de teama de-a nu cădea în vulgar—şi nici nu-i treaba nimănui despre amintirile mele cu maşina de spălat ori de ce mi se pare incitant spălatul vaselor… Însă ştiu despre cititorii mei că sunt inteligenţi şi pot citi cu lejeritate printre rânduri, în timp ce piciorul bâţâie în ritm 😉