Fumat, cumpătat, lăsat—tot leapşă (RO)

Ce vă spuneam eu? Leapşa cu Little Old Me, Not Blue Today, Radu dă cu bassu’, De pe bicicletă şi Madama de pică devine un obicei săptămânal—chiar mă gândesc să-l întreb pe Codex cum ne-am putea face un bundle pentru obiceiul ăsta 😉 Azi dezbatem despre fumat—probabil fiindcă suntem fumători? Deşi-mi place să fumez, mă gândesc tot mai des c-ar trebui să mă las—cine ştie, o fi o chestie de vârstă… Duminică, de exemplu, n-am simţit nevoia de-a fuma—sigur că mi-am aprins ţigara, dar nici măcar un fum n-a intrat, că nu-ncăpea, n-avea loc, nu se potrivea… Cred c-am fost cumpătat 😉

Oare şi Dan Iliescu şi Artanu’ au avut bunici care să le spună vorba asta, să fii cumpătat, cum îmi spunea mie Mami? Ţin minte că eram în clasa a opta când colegul meu de bancă a-nceput să se joace de-a fumatul, probabil din solidaritate cu fratele lui, care era deja la liceu. Tata m-a rugat să nu m-ascund de el, dacă fumez. Şi, mai ales, să nu cumva să fumez pe la ghene de gunoi sau prin WC-uri, că pute! Apoi, mi-a povestit cum şi-a rupt piciorul fratele lui, în adolescenţă, pe când încerca să ascundă un pachet de ţigări în spatele unui calorifer care, inevitabil, s-a desprins din ţâţâni…

Tata fuma cam 2 pachete pe zi, aşa încât şi eu fumam, pasiv. Când mi-am aprins eu prima ţigară, pe la sfârşitul clasei a noua, n-am simţit nimic—mi s-a părut o prostie! Către sfârşitul liceului, mai ales în ultimul trimestru, cred că fumam vreo 3-5 ţigări pe săptămână, aşa, de stat cu băieţii la o vorbă, la o bere… Abia în armată am început să fumez serios, când am descoperit că asta mă putea scăpa de unele munci: Venea un plutonier să ia 2-3 voluntari, să mute nişte sfecle sau să lustruiască roţile unui TAB cu cremă de ghete, vedea că ăialanţii fumează şi ne spunea Voi, ăştia, care nu faceţi nimic, veniţi cu mine!

Poate m-aş fi lăsat, dacă nu i-aş fi avut colegi de grupă, la Politehnică, pe toţi foştii colegi de pluton? Cert este c-am continuat să fumez, că mi-am dezvoltat tabieturi legate de fumat, c-am ajuns să-mi placă să fumez. Sunt foarte conştient de riscurile fumatului, iar ăsta e unul din motivele pentru care-mi tot propun să mă las, într-o bună zi. Tata s-a lăsat acum vreo 10 ani, brusc, într-o dimineaţă, după ce s-a înecat cu o gură de cafea şi-apoi, exact cum am simţit eu duminică, n-a mai intrat, n-a mai avut loc, nu s-a mai potrivit… Probabil că şi eu, tot aşa, într-o bună zi 🙂

PS1. Cât timp am scris toate astea, am fumat 2-3 ţigări…
PS2. Dimineaţă, înainte de-a suna ceasul, am avut un vis învăluit în fum de ţigară. Acţiunea se petrecea, pesemne, într-un bar. Eram martor la întâlnirea şi despărţirea dintre Vina şi Ulise. Deşi se dezlegase de catarg şi era în culmea fericirii c-a avut şansa de-a se-ntâlni cu-aşa sirenă, Ulise găsea în el puterea de-a se gândi că, undeva, îl aşteaptă (o) Penelopa, care-i e hărăzită. Deşi conştientă că asta nu e nici lumea paralelă a lui Ormus, nici lumea îngheţată a lui Rai, deşi profund recunoscătoare şansei de-a se-ntâlni cu-aşa erou, Vina se pregătea să-şi planifice un nou turneu solo, în care să-şi cânte libertatea şi/sau independenţa. Trăiau, cumva, în lumi şi-n istorii diferite, aduse faţă-n faţă de vălătucii de fum din mintea mea… Frumos vis! Mi-a plăcut atât de mult, parcă priveam un film bun 😉