Himera unui nou referendum (RO)

Codru Vrabie -

Cred că ştirea cea mai importantă a acestor zile este că (grupul de iniţiativă asociat cu) USR a reuşit să strângă, în termenul stabilit de lege, numărul de semnături necesar pentru iniţiativa lor fără penali în funcţii publice. Politic, este un succes care merită aplaudat—le conferă celor de la USR un avantaj competitiv pentru sesiunea parlamentară din toamnă, dar şi pentru viitoarele campanii electorale din 2019 (alegeri europarlamentare în mai-iunie şi prezidenţiale în noiembrie). Tehnic-juridic/constituţional, nu e nicio bucurie.

sursa foto: Autoritatea Electorală Permanentă

Aşa cum îi explicam lui Alex Gröblacher de la MDR, am mari îndoieli că s-ar putea ajunge la modificarea Constituţiei în sensul dorit de USR. Iniţiativa lor va fi analizată la CCR şi, foarte probabil, va primi undă verde pentru a fi dezbătută în Parlament, exact cum s-a întâmplat şi cu iniţiativa CpF. Presupunând (nu chiar prin reducere la absurd) că va fi votată de majoritatea parlamentară, ea se va întoarce la CCR, pentru o ultimă verificare, înainte de-a fi supusă la vot, într-un referendum. Iar CCR va trebui să analizeze dacă restrângerea dreptului de a fi ales este compatibilă cu art. 53 din Constituţie.

Opinia mea despre iniţiativa CpF este că nu corespunde textului constituţional, pentru că nu poate „să fie aplicată în mod nediscriminatoriu,” deci că nici nu vom vedea referendumul pentru „redefinirea familiei.” Dar cred că nici iniţiativa USR nu corespunde textului constituţional, pentru că n-are cum „să fie proporțională cu situația care a determinat-o,” deci nici în cazul lor nu vom vedea vreun referendum. Şi explic mai jos la ce mă refer, după ce trec în revistă prevederile din art. 53 pe care cred că iniţiativa USR chiar le îndeplineşte:

  • „se impune … pentru: apărarea … moralei publice,” conform alin. 1—da, se poate argumenta cu succes că limitarea accesului „penalilor” în funcţii publice serveşte acest imperativ social şi/sau politic;
  • limitarea menţionată „este necesară într-o societate democratică,” conform alin. 2—da, şi asta se poate argumenta, chiar dacă este un pic mai dificil; oricum, aproape că rezultă logic din premisa de mai sus;
  • măsura limitării accesului în funcţii publice urmează „să fie aplicată în mod nediscriminatoriu,” conform alin. 2—desigur, pentru că s-ar aplica oricărei persoane aflate în ipoteza unei condamnări definitive;
  • măsura urmează „să fie aplicată … fără a aduce atingere existenţei dreptului,” tot conform alin. 2—evident, pentru că dreptul de acces în funcţii publice ar putea fi din nou exercitat odată cu înlăturarea consecinţelor condamnării.

Numai că art. 53 din Constituţie introduce 5 condiţii care trebuie să fie îndeplinite cumulativ şi simultan, iar cea de-a cincea condiţie nu prea stă în picioare. Tot în alin. 2, se arată că „Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o,” iar membrii de bună credinţă ai CCR (bine, şi cei care ţin partea majorităţii parlamentare) vor chestiona serios îndeplinirea acestei condiţii. Iar eu nu mă feresc s-o spun pe şleau, fără vreo urmă de partizanat: am mari îndoieli că se poate argumenta cu succes, pentru că nu cred că „situaţia care a determinat-o” depăşeşte 1% dintre funcţiile publice vizate de iniţiativa USR.

Să ne uităm un pic la cifre: Avem circa 3.200 de unităţi administrativ teritoriale (localităţi şi judeţe); în fiecare dintre ele avem minimum câte 10 aleşi locali (1 primar + 9 consilieri locali); la cealaltă extremă, avem cifra maximă în Bucureşti (7 primari si 200+ consilieri locali); în plus, mai avem 40+ consilii judeţene, cu câte minimum 31 de aleşi, respectiv Parlamentul, cu 450+ senatori şi deputaţi. Maximal, apreciez că avem sub 400.000 de aleşi la nivel naţional; dacă adăugăm şi funcţiile publice numite (miniştri, consilieri, ba chiar şi prefecţi ori directori de servicii deconcentrate), numărul creşte, dar nu semnificativ.

Prin contrast, nu cred că avem mai mult de 3-4.000 de „penali” documentaţi, care să ocupe, în momentul de faţă, funcţii publice din cele la care se referă iniţiativa USR. Estimez pe baza rapoartelor DNA, care ne spun că, anual, doar vreo 1.500 de persoane sunt trimise în judecată, iar peste 90% dintre acestea sunt şi condamnate; însă doar 54% dintre acestea sunt vinovate de „corupţie pasivă” (adică «la primire», aflându-se în funcţii publice). Aşadar, maximal, doar vreo 700 de persoane s-ar califica, anual, în categoria vizată de iniţiativa USR; dacă luăm în considerare ultimii 6 ani (prin raportare la anii electorali 2012 şi 2016), găsim că maximorum vreo 4.200 de persoane s-ar putea găsi în situaţia de-a fi „penali” care ocupă funcţii publice.


sursa graficului: studiul Opinia persoanelor condamnate privind cauzele şi consecinţele corupţiei, ianuarie 2015, pag. 19

Prin urmare, este vorba doar de (potenţial) vreo 4.200 din (maximal) vreo 400.000! Adică, în cel mai „bun” caz, vreo 1%! Nici dacă era vorba de 10% nu sunt convins că s-ar fi putut argumenta cu succes că măsura e proporţională cu situaţia. Şi de-asta spuneam la început că, tehnic-juridic/ constituţional, nu-i nicio bucurie în succesul politic repurtat de USR. Doar dacă vor şti să folosească această legitimare populară a iniţiativei lor, atunci când vor fi reluate în dezbaterea parlamentară modificările aduse codurilor penale?, adică fără a mai recurge la ideea modificării Constituţiei. Vom trăi şi vom vedea câtă înţelepciune şi câtă abilitate politică există în Parlament sau dacă acestea vor sucomba sub presiunea protestelor de stradă.

Soluţia corectă ar fi o modificare a codurilor penale, prin care să se impună aplicarea din oficiu a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice şi/sau de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, fie ca pedeapsă accesorie, fie ca pedeapsă complementară, pentru o listă limitată de infracţiuni. Dar sunt conştient că această soluţie nu ar fi putut fi măcar luată în considerare, atunci când coaliţia PSD-ALDE a pornit la modificarea codurilor penale în Parlament, aşa că şi din acest punct de vedere înţeleg de ce USR a pornit pe calea strângerii de semnături—sper doar că juriştii USR sunt conştienţi de argumentele prezentate mai sus, pentru că mie mi se pare o naivă himeră orice referendum pentru modificarea Constituţiei. [Ascultă pe telegraful.net podcastul despre referendumuri, care e disponibil şi pe youtube.]