Înfrânare! (RO)

Ştim de vreo 2000 de ani că „graba strică treaba,” da' politicienii noştri încă n-au conştientizat acest lucru. Ar fi trebuit să tacă şi să reflecteze în linişte, măcar 24 de ore după închiderea urnelor. N-au făcut-o! Ar fi trebuit să se pună cu picioarele în ligheanul cu apă rece, ca să vadă bine pădurea de copaci. N-au făcut nici asta! (Deşi apă rece e suficientă în Bucureşti, pentru că avarii la reţea... Hai să nu mai dechid alt subiect!) Ar fi putut să fie rezervaţi în declaraţii chiar şi-n a doua zi după alegeri, pentru că 8 decembrie e Ziua Constituţiei—şi s-ar fi putut inspira din ce scrie prin cărticica aia. Nici asta n-au făcut! Dimpotrivă, iaca desfrâu de idei, declaraţii şi acţiuni neinspirate:

Dl Orban şi-a depus mandatul de premier, deşi nu era nevoie. Mai relevant şi adecvat era dacă demisiona de la şefia partidului, să se retragă la pensie cu ocazia ultimului mandat de 4 ani în Parlament. Mie, în calitatea mea de cetăţean, nu-mi foloseşte la nimic gestul dlui Orban. Cred că nici PNL-ului. Deh, grabă!
Dl Iohannis s-a grăbit să-l numească interimar pe dl Ciucă, deşi nu era nevoie, că doar nu-i vreo criză constituţională la mijloc (mai exact, nu încă). Şi s-a grăbit să anunţe (pentru săptămâna asta!) consultări cu noile partide parlamentare, deşi noul Parlament se va întruni abia peste vreo 10 zile. Şi va avea pe agendă, în primul rând, alegerea preşedinţilor şi birourilor permanente ale celor două Camere, ca să poată funcţiona, să poată audia propunerile de miniştri. Iar nu-mi foloseşte!
Dl Cioloş s-a grăbit să declare că UDMR „devine indispensabil” pentru formarea noului Guvern. În afară de nota şovină din „devine,” o astfel de declaraţie denotă inabilitatea dumnealui pentru negociere. Şi-a dezvăluit deja poziţia şi-acum poate fi ţinut în corzi, să facă tot felul de compromisuri. Nu-i vorbă, mie niciodată nu mi-a plăcut personajul, da' văd că se încăpăţânează să facă doar gesturi inutile.
Aparent, dl Barna (prin dl Ghinea) s-a grăbit să facă propuneri de preluat ministere şi să pună condiţii, înainte de-a stabili cum arată succesul? (Asta e o exprimare pe care o folosim noi în cursurile de leadership.) Cu alte cuvinte, este al patrulea «lider» politic care sare peste întrebările de ce? şi cum? direct la ce?—reţetă sigură pentru eşec! Nici această grabă nu mă reprezintă, nu mi-e utilă, nu-mi foloseşte la nimic.
Jurnaliştii se grăbesc să speculeze despre persoana viitorului premier sau despre ocupanţii fotoliilor de miniştri. În vâltoare, aruncă-n stânga şi-n dreapta cu personaje care mai de care mai fanteziste. Şi par să „normalizeze” ideea unui premier care provine din forţele armate sau din serviciile secrete, ceea ce nu doar că nu-mi foloseşte, nu doar că nu mi-e util sau că nu mă reprezintă, ci e perfect contrar tuturor lucrurilor pe care le cred şi le simt eu despre politica românească. Aşa ceva e inacceptabil! [S-ar părea că dl Cîţu e propus drept premier, deci nicio lecţie învăţată din martie încoace.]

Cu cât se grăbesc mai tare,* cu atât mai mult lasă impresia că-s proşti. Eu nu cred că-s proşti, da' nici nu-nţeleg de ce se grăbesc aşa. O explicaţie poate fi că nu au pe lângă ei nicio femeie cu putere de decizie, care să-i mai tempereze un pic. O altă explicaţie poate fi că toţi aceşti politicieni (bărbaţi!) văd competiţia numai în varianta ei toxică, nu şi în valenţa ei de dezvoltare. Cu alte cuvinte, în minţile lor, verdictul poate fi numai de tipul «câştigi sau pierzi», deşi adevărul stă în valenţa «câştigi sau înveţi». Iar ei se grăbesc să câştige ceva, în loc să reflecteze şi să înveţe de ce şi cum au ajuns în această situaţie. Bine, dacă nu vor să-nveţe, e de-nţeles de ce lasă impresia că-s proşti!

Mă pregătesc să-nchei, arătând care cred eu că-i cel mai important motiv pentru care aceşti oameni ar trebui să se pună cu picioarele-n ligheanul cu apă rece, să tacă o perioadă, să reflecteze în linişte—arăt care cred eu că e pădurea pe care ar trebui s-o vadă, „în loc” de copaci: Provocarea este că nişte politicieni din generaţiile X şi Y au de guvernat şi dezvoltat o ţară care va fi casa (şi va asigura traiul) oamenilor din generaţiile Z şi A—mai exact, au de lăsat politicienilor Z acele instrumente cu care să poată face ei, în curând, casă bună pentru cetăţenii A. Şi provocarea asta nu-i deloc uşoară; şi nici nu poate fi luată à la légère, cum facem noi de obicei, în Balcani.

Eu aşa cred, că ăsta e marele de ce al guvernării 2021-24, ba chiar până-n 2028. (Şi mai cred că, dacă politicienii ar ţine cont de absenteismul de la urne, ar putea vedea că există şi motive generaţionale pentru rezultatul din 6 decembrie.) Alături de acest mare obiectiv, în marele cum al guvernării, trebuie să-şi facă loc grija pentru bătrâneţea generaţiei de baby boomers, care iese la pensie. (Iar aranjamentul de pensie pentru baby boomers va rămâne standard şi pentru generaţia X.) Să mai folosesc o zicere populară, zic să şedem un pic strâmb, ca să putem judeca drept. Şi-abia dacă privim aşa, din perspectiva asta, cred că devine mai clar din ce motiv cred eu că politicienii noştri au sărit prea grăbit la discuţiile despre ce.

O coaliţie de guvernare PNL-USR PLUS-UDMR pierde din vedere pericolul contaminării reciproce în rele (sau la rele) dintre politicienii X şi Y neintegraţi de la PSD cu cei Z (şi, în curând, A) neintegraţi de la AUR. Adică ar obliga opoziţia parlamentară să rămână în logica de competiţie toxică şi, prin urmare, să devină şi mai toxică pentru democraţie. Prin contrast, cu medierea activă a Preşedintelui şi opoziţia parlamentară democratică (şi foarte atentă) USR PLUS-UDMR, o guvernare PNL-PSD fără populisme** ar avea capacitatea de-a integra mai uşor generaţiile Z (şi, în curând, A), lăsând AUR „fără benzină.” Adică ar putea diminua toxicitatea. Poate că aşa o guvernare nu va dura mai mult de 2 ani, da' poate nici nu-i nevoie de mai mult. Ştiu că o astfel de guvernare va necesita înăbuşirea multor orgolii, însă politica e despre negociere şi luarea celor mai bune decizii, nu despre creşterea toxicităţii pe cele mai înalte culmi!

Ce bine-ar fi fost dacă, în urmă cu un an, Preşedintele ne-ar fi dezvăluit cine îl consiliază (că el are rolul cel mai important în aceste zile!). Ce bine-ar fi fost dacă, în ultimul an, partidele s-ar fi consultat cu societatea civilă. Ce bine ne-ar putea fi dacă nu ne-am grăbi, ci ne-am lua timp de reflecţie! Ne-ar putea fi mult mai bine, dacă n-am ignora semnele generaţionale care vin dinspre electorat. Sau putem alege calea toxică, în care vom vedea cum o mulţime de români vor pleca din ţară—unii o vor face fizic, prin emigraţie; alţii o vor face emoţional, prin izolare sau detaşare.*** Iar deficitul de participare civică (sau chiar gâtuirea participării) ne va muşca de cur, mai curând decât ne putem noi imagina!

Aşadar, îndemnul meu către politicieni este să realizeze că lucrurile nu pot continua în paradigma ultimilor 20 de ani. E mare nevoie de o schimbare, de gândit outside the box. Iar asta nu se face niciodată grăbit, ci necesită chibzuinţă, reflecţie, cumpănire.**** Da, înfrânare! Şi e nevoie de-un pic de efort pentru înfrânarea asta—ba chiar şi de nişte mecanisme şi instrumente instituţionale pe care le găsim în cărticica aia de-i zice Constituţia României. Hai, putem să-i zicem chiar temporizare, dacă vrem să fim pedanţi. Lectură plăcută!

Note explicative:
*) Recunosc că nu m-am uitat la graba dlui Ciolacu de la PSD, pentru că jocul politic îl marginalizează, făcându-l irelevant în momentul de faţă.
**) Să nu uităm că doar PSD poate desface unele din lucrurile pe care le-a făcut în trecut—mă gândesc în primul rând la reţelele de putere, nu neapărat la decizii: oricine poate lua decizii contrare, dar nu oricine le poate pune în aplicare!
***) Explicaţia asta şi exprimarea ei nu-mi aparţin, dar nu mai ţin minte unde/la cine am citit-o, c-aş fi atribuit sursa, cum se cuvine. Mi-am amintit între timp: citisem la Elena Calistru.
****) O opinie perfect contrară mie găsiţi la Ciprian Ciocan, care crede că totul e foarte bine cumpănit; m-aş bucura să aibă dreptate el!

sursa ilustraţiei: Unsplash/Shawn Pang; niţel prelucrată