(In?)Stabilitatea României (RO)

Aseară, l-am văzut pe premier la TV, optimist în privinţa viitorului. Vorbea cu uşurinţă despre rezultatul alegerilor din 9 decembrie, viitoarea majoritate parlamentară, viitoarea structură guvernamentală, viitoarea modificare a Constituţiei, viitorul luminos al nivelului de trai. Păi, a făcut ceva Guvernul în ultimii 4 ani ca să stimuleze piaţa locurilor de muncă, investiţiile şi dezvoltarea economică ori combaterea risipei, fraudelor şi corupţiei?!? Eu nu cred! Ieri, pe la prânz, pregătindu-se să plece înapoi la New York, unchiul meu imi spunea bă, io nu ştiu cum faceţi voi aici?, poate fiin’c-am plecat de vreo treij’ de ani—ştii ce-i aia?—da’ nu-nţeleg cum puteţi trăi voi cu-atâta instabilitate!, nu doar în politică, ci peste tot!?!

sursa foto: Florin Eşanu, Epoch Times

Când e vorba de politica americană, unchiul meu are nişte viziuni foarte radicale—întotdeauna le-a avut! Dar când vine vorba de politica românească, deodată devine obiectiv, raţional, analitic, şi-ţi pune-aşa o întrebare de bun simţ, despre care nici nu ştii dacă are nevoie de răspuns ori de reacţie? Tind să cred că întrebarea lui n-are nevoie decât de acţiune, însă provocarea e să ai şi spaţiu de manevră, şi resurse, şi-un obiectiv fezabil, stabilit cu bună credinţă… N-am să scriu încă o dată despre incapacitatea politicienilor noştri de-a gândi şi de-a acţiona în aceşti parametri, nici despre absenţa dureroasă a capacităţii de management performant în sectorul public, ci despre ce mi-ar plăcea mie (?) să se-ntâmple după alegerile din 9 decembrie:

Mi-ar plăcea ca România să treacă, în perioada următoare, până la alegerile prezidenţiale din 2014, printr-o criză belgiană! Incapacitatea de-a forma o coaliţie de guvernare, timp de 2 ani, cred c-ar fi cel mai bun lucru care i s-ar putea întâmpla României acum! Guvernele noastre sunt, oricum, instabile şi au viaţă scurtă, aşa încât un guvern de serviciu, mic şi docil, care să nu poată lua decizii „măreţe”/arbitrare timp de 2 ani, ar putea lăsa economia să se descurce singură, sub „mâna invizibilă” a lui Adam Smith şi bagheta magică a lui Mugur Isărescu. Nu spun că ne va fi uşor, dar cred că vindecarea fără tratament şi fără efecte secundare, chiar dacă necesită mai mult timp, este preferabilă oricărui tratament greşit prescris de politicieni incompetenţi!

Şi cred că acest scenariu, al „crizei belgiene”, este perfect posibil! Să punem lucrurile în perspectivă, pentru câteva momente:

În legislatura 2009-12, au intrat în Parlament 4+1 formaţiuni politice (PDL, PSD, PNL, UDMR şi PC) plus 1 grup politic (minorităţi); acum sunt 6 formaţiuni politice (PC a crescut, UNPR a apărut din senin) şi 1 grup; acestea au format 3 majorităţi distincte, în 4 ani de zile; 2 din cele 3 configuraţii majoritare s-au bazat pe valoarea pivotală a celor mici—2 formaţiuni şi 1 grup.
Dacă privim la 2013-16, vedem 4 formaţiuni şi 1 grupuscul în blocul de stânga (PSD, PNL, UNPR, PC, verzii), 4 formaţiuni în blocul de dreapta (PDL, PFC, PNR, PNŢCD), 1 formaţiune (UDMR), 1 grup (al minorităţilor) şi 1 posibil grupuscul rom în blocul etnic, respectiv 1 formaţiune (PPDD) care ar putea penetra cu retorica antisistem; minimum 8+1 formaţiuni şi 1 grup, maximum 9+1 formaţiuni, 2 grupuscule şi 1 grup.
Pentru viitorii 4 ani, mititeii cu valoare pivotală numără minimum 7 din 10, respectiv maximum 10 din 13, în funcţie de varianta care va rezulta din voturile numărate la urne. Dacă 3 pivoţi ne-au căptuşit cu 3 majorităţi distincte în 4 ani, oare la ce ne putem aştepta de la un număr dublu/triplu de pivoţi?!?

Desigur, la foarte multă instabilitate! Atât de multă, încât e foarte posibil ca jocul pivoţilor să ucidă din faşă capacitatea celor 3 partide mari de-a forma orice tip de majoritate. În orice caz, pentru luna decembrie, cred că există numai 2 scenarii posibile—fie se coagulează o majoritate (care va fi dinamitată cel târziu în oct-nov 2013), fie nu se coagulează nicio majoritate. Probabilitatea celui de-al doilea scenariu mi se pare că e mai mare, pentru că nici Preşedintele nu va sta deoparte, iar al doilea scenariu îi accentuează cel mai bine profilul pe care şi l-a construit în această vară, de salvator al naţiunii şi gardian al statului-de-drept. Cu alte cuvinte, e şi în avantajul Preşedintelui, şi în avantajul economiei, să avem o criză belgiană până la alegerile din 2014.

Costurile cred că-s destul de clare, în sensul că efectele se vor reflecta în primul rând asupra cursului de schimb, iar ăsta e motivul pentru care mă aştept ca intervenţia BNR să fie decisivă; dar un pic de inflaţie, cu efect de corecţie asupra mecanismelor din piaţă, s-ar putea să fie benefică, deşi ne va îndepărta şi mai mult de ţinta de aderare la euro, un plan foarte drag Preşedintelui. Care ar fi beneficiile, în cazul ăsta?!? La prima strigare, mie-mi trec prin cap cel puţin astea:

Economia s-ar reaşeza (poate chiar dezvolta?) pe baze sănătoase, fără intervenţii brutale (adeseori corupte!) din partea guvernului—căci va fi unul de serviciu;
Antreprenorii mici şi fâşneţi le-ar putea lua faţa marilor corporatişti cu picioare de lut, care nu pot trăi decât în conivenţă cu majoritatea aflată la putere;
Justiţia şi Administraţia şi-ar da măsura propriilor (in)capacităţi de organizare, fără să mai sufere de influenţe politice (de cele mai multe ori arbitrare);
Sănătatea şi Educaţia ar beneficia, în sfârşit, de o perioadă de calm, în care operatorii privaţi ar putea începe să colaboreze şi să preia din sarcinile actorilor publici;
Partidele ar învăţa, în cele din urmă, că alegerile se câştigă cu programe care oferă un minimum de soluţii reale nevoilor şi problemelor de pe agenda cetăţeanului, nu cu invenţii, magii sau vrăjeli care aduc în Parlament tot felul de neaveniţi, nechemaţi, necopţi şi netoţi.

Cu alte cuvinte, parafrazând sloganul reclamei care ne învaţă că murdăria este bună, cred că instabilitatea pe care o vedem în jurul nostru, zi de zi, va ajunge într-aşa o fundătură politică, într-aşa un blocaj, încât singurul efect pe care-l va mai produce va fi chiar stabilitatea 🙂 Provocarea pentru noi toţi este să ne asigurăm, pe timpul crizei belgiene pe care o prevăd, că vom avea la dispoziţie toate pârghiile necesare pentru menţinerea stabilităţii şi după alegerile din 2014. Dacă nu vom reuşi să facem nici asta, zău că următoarea soluţie va fi cu adevărat finală, adică reorganizarea României în „landuri” care să se autoguverneze—Banat, Crişana, Ardeal, Trei Scaune, Maramureş, Bucovina, poate chiar şi Dobrogea, chiar au şanse să iasă din criză singurele; Oltenia, Muntenia, Moldova de Sus, Moldova de Jos nu prea 🙁