Întrebări după criză (RO, leapşă, luuung)

Sunt prins cu tot felul de treburi şi nu prea mai urmăresc ce se-ntâmplă pe la TV, adică pe scena politică. Bine, am aflat că e posibil ca Gigi să candideze din partea PNL—ce banc scârbos 🙁 sau ce realitate macabră? 😐 Ei, şi?!? Cred că era evident că Gigi n-ar fi candidat de unul singur, dar urma să candideze, aşa încât mie mi-e totuna cum ajunge el în Parlament… Ca să adopt şi eu o atitudine contrariană, de dragul argumentului, să zicem că intrarea lui Gigi-gură-mare în circul din dealul Uranus se poate dovedi benefică pentru societatea civilă—e foarte probabil că va scăpa mulţi „porumbei” despre „secretele politice” din interior, adică ne poate oferi acces la informaţii cu mijloace alternative 😉

Aşa încât mi se par mult mai importante alte subiecte, cum ar fi educaţia, protecţia copiilor, siguranţa locuinţelor, ura violentă, hoţia şi economia. Dar nu am suficiente argumente ca să scriu despre aceste subiecte, pentru că nu sunt specialist, pentru că nu vreau să transform totul într-o glumă macabră, aşa că prefer să preiau leapşa de la Civitas Politics şi să mă joc şi eu cu întrebările-astea:

Ce-a fost, de fapt, criza politică din vară? Eu cred c-a fost o încercare de recalibrare a sistemului. Partidele şi instituţiile noastre sunt profund disfuncţionale, pentru că-s construite/croite prost. Ele au fost edificate după vechiul model comunist/pseudo-industrial, au fost forţate să se reformeze după modelul occidental/industrial, însă suferă de o disonanţă asurzitoare, pentru că ar trebui să funcţioneze într-o societate informaţională. Linii de fractură şi tensiuni industrial vs. informaţional există în interiorul oricărui grup de oameni, în fiecare partid, asociaţie, firmă/corporaţie sau instituţie… Prin urmare, sistemul avea nevoie să se (re)aşeze un pic şi-a făcut asta după cum i-au permis instituţiile, regulile şi procedurile, adică haotic! Eu încă sunt convins că niciuna din părţi n-a intenţionat să lupte până la sânge, dar n-au găsit altă cale; de fapt, părţile care s-au aflat în conflict nici n-au fost de-a stânga şi de-a dreapta spectrului politic, ci adânc în sânul ambelor tabere. Cred că numai antreprenorii au înţeles nişa care se deschide acum, iar efectele se vor vedea abia peste 2-3, poate 5-10 ani!
Cum apreciez comportamentul CCR şi CSM? Lamentabil! 🙁 Chit că sunt două instituţii mult diferite, cele două s-au insinuat în mentalul colectiv ca fiind cumva asociate cu reforma justiţiei—am scris prea mult pe tema asta, aşa că nu m-apuc să combat din nou percepţia publică. Dar mie mi-s clare câteva lucruri, în privinţa ambelor instituţii: Oamenii/decidenţii de-acolo nu-s buni profesionişti, aşa încât dau nepermis de multe rateuri, atât din perspectiva corectitudinii, cât şi din perspectiva oportunităţii; că nu ştiu nici să comunice nu-i mare problemă, dar faptul că nu şi-au luat alături specialişti în comunicare arată încă un lucru, dacă mai era nevoie: că sunt şi fuduli 😛 Oricum, ei habar n-au de tensiunile şi fracturile de mai sus, pentru că nici nu-s legaţi în vreun fel cu economia reală 🙁 Cred că avem nevoie de nişte mecanisme de selecţie (nu doar pentru CCR şi CSM, ci şi pentru multe alte poziţii de decizie în stat!), care să atragă oameni bine ancoraţi în economie, pe partea de substanţă, buni specialişti pe procedură şi buni comunicatori pentru consultările cu toţi factorii interesaţi, adică stakeholderii…
A fost îndreptăţită intervenţia actorilor internaţionali? Ăăă, din ce perspectivă?!? Din punctul lor de vedere, sigur că da! Să ne aducem aminte c-au intervenit UE şi SUA: Pentru americani, situaţia din Siria era atât de impredictibilă, încât n-aveau nevoie de complicaţii la Bucureşti—interesul pe linie NATO mie mi-a fost evident, chiar dacă politicienii şi comentatorii români s-au lansat în alte speculaţii 🙁 Pentru europeni, criza monedei euro era tot atât de impredictibilă, iar riscul de rostogolire a unui veritabil „război civil” din România, suprapus peste înfricoşătoarele tensiuni din Grecia, trebuia oprit rapid. Antreprenorii atenţi au înţeles şi au apreciat aceste intervenţii; ceilalţi, inclusiv politicienii, au luat în braţe perspectiva sau punctul de vedere naţionalist 🙁 Din păcate, n-a fost mare diferenţă de substanţă între intervenţiile grobiene ale lui Antonescu şi cele alunecoase ale lui Blaga 🙁 Ce-mi pare mie rău e că nu s-au găsit jurnalişti sau comentatori care să se uite la lucrurile astea şi dintr-o altă perspectivă, deşi cu toţii simt nevoia unui alternative stream…
Cum şi cât va afecta insuccesul referendumului popularitatea USL? Nu ştiu, aş zice că, foarte româneşte, nici prea-prea, nici foarte-foarte 😉 Popularitatea USL este măcinată în primul rând din interior, prin lipsa de atitudine critică faţă de plagiat şi derapaje anti-sistem, respectiv prin adoptarea unor parteneri juniori care nici nu aduc nimic bun în pre-campanie, nici nu vor aduce nimic util în campanie, ba chiar vor aduce numai necazuri după validarea rezultatelor din alegeri… Dar cum îşi aştern, aşa dorm! Întrebarea nu se referă şi la ARD, însă e evident că nici ei n-au fost afectaţi de rezultatul referendumului, deşi PDL a adoptat aceeaşi strategie măcinată din interior 🙁
Participarea la alegerile din iarnă va fi afectată de invalidarea referendumului? Nu, mai degrabă de starea vremii, de curăţenia drumurilor, de performanţa primarilor… Dar cred că iar sunt prea optimist în aprecierile mele despre comportamentul electoral al românului mediu 🙁
Suspendarea Preşedintelui Băsescu ar fi avut mai multe şanse după alegeri? Păi, suspendarea a avut şanse, ba chiar a produs şi efecte; dacă vorbim despre demitere, e un pic altceva… Dar răspunsul meu e că demiterea n-are-a face cu alegerile, ci cu regula privind cvorumul—pe regula pe care s-a jucat în vară, demiterea n-are şanse nicicând. După alegeri, presupunând că USL ar fi câştigat detaşat, demiterea n-ar mai fi fost o miză pentru electorat; iar dacă nu era nevoie de cvorum înainte de alegeri, demiterea s-ar fi-ntâmplat deja. [Iar eu tot mai cred că o demisie putea soluţiona multe probleme în toamna asta!]
Există potenţial de cooperare între Băsescu şi guvernul USL? Nu, pentru că, până în decembrie, ianuarie sau când se va constitui noul guvern, niciuna din părţi nu este interesată de cooperare—dacă n-au nimic de câştigat din asta, de ce-ar coopera?!? Dar ar putea exista potenţial de cooperare între oricare din partidele din USL şi PDL, iar asta poate schimba mult ecuaţia „coabitării” de după alegerile din decembrie 😉
Va mai exista o a treia tentativă de suspendare a Preşedintelui? Dacă USL va reuşi să propună un guvern după alegerile din decembrie [eu mă-ndoiesc!], iar interesul pentru cooperare va continua să lipsească, mie mi se pare că [foarte cinic vorbind!] e calea cea mai la îndemână pentru a sublima problemele profunde ale societăţii într-un conflict personalizat la suprafaţă. Adică suspendarea e cea mai ieftină variantă—nu contează că nu rezolvă nimic, ci doar că dă impresia c-ar rezolva multe, plus c-aduce şi tone de expunere mediatică. Dacă USL găseşte un interes comun cu Preşedintele (de exemplu, în legătură cu participarea la Consiliu), ameninţarea cu suspendarea va face parte din retorica de zi cu zi, ca mijloc de influenţare a poziţiilor din negocieri. Dacă USL nu va putea forma guvernul, suspendarea nu va mai fi un subiect decât pentru emisiunile aniversare de la TV 😉 Dar să fim foarte atenţi: deocamdată, PDL nu are vreun motiv de-a-l suspenda pe actualul Preşedinte, însă nici în primăvară nu era foarte evident din ce motiv şi-au lăsat din mână premierul, aşa că anul 2013 poate aduce şi surprize!
Ce puncte slabe/tari ale Constituţiei ni s-au arătat? E oportună/posibilă reforma constituţională? Păi, posibilă nu e, că nici următorul Parlament nu va putea aduna majoritatea necesară de 2/3. Oportună ar fi, mai întâi, corectarea derapajelor şi comportamentelor anti-constituţionale; abia apoi să vedem dacă e nevoie şi de-o reformă. Cu alte cuvinte, eu cred că ni s-au arătat doar lacune ale Constituţiei, subliniate de nişte comportamente nedemocratice în toate taberele politice şi administrative/instituţionale—nici puncte slabe, nici puncte tari! Şi încă mai cred că orice problemă constituţională trebuie discutată înainte de-a ne repezi la modificare, pentru că unele soluţii para-constituţionale ar putea fi mai eficiente 😉
Cum influenţează suspendarea echilibrul dintre Guvern, CCR, Preşedinte şi Parlament? Care echilibru?!? ;-D Cuvântul echilibru pare să implice că avem sau am avut vreodată consens în interiorul clasei politice, ceea ce nu-i chiar adevărat, deşi asta ar fi aspiraţia ascunsă din spatele textului Constituţional. [Ţinem minte cu toţii că Ion Iliescu dorea linişte şi consens!] Există sau vor exista vreodată, la vârful tuturor acestor instituţii, oameni care să-şi poată asuma conflicte, să-nţeleagă riscurile şi, astfel, să decidă în cunoştinţă de cauză dacă vor negocia o pace sau vor merge la luptă? Eu cred că nu! Acum, doar Băsescu are aceste aptitudini, în timp ce Ponta cochetează cu ideea că i-ar plăcea şi lui să-nveţe; Zegrean, Zgonea, Antonescu nici nu merită amintiţi în acest context! Deci nu putem discuta despre echilibru—nu acum! [Iar Ponta îşi înfoaie din nou muşchii, deşi are la îndemână o soluţie mult mai elegantă şi, tocmai prin asta, surprinzătoare şi posibil câştigătoare!]
Care este potenţialul unei „noi politici” venite din ecosistemul pro-/anti-Băsescu? Zero! Poziţionarea faţă de oameni este incapabilă să ofere nume politice noi, de anvergură; cei deja existenţi nu fac altceva decât să servească marja de profit a mijloacelor de informare în masă, însă fără valoare adăugată în viaţa cetăţeanului obişnuit (aşa cum inventariam eu, la început, 5-6 probleme despre care aş scrie, dar la care nu mă pricep suficient). Dacă vrea cineva să aducă ori să creeze valoare adăugată pentru cetăţean, fie în „noua politică,” fie în alt domeniu, va trebui să se poziţioneze faţă de un obiectiv, o aspiraţie, o problemă sau o soluţie, să discute cu stakeholderii şi să-i capaciteze/mobilizeze—un fel de upgrade care să treacă uşor dincolo de NicuşorDan2.0 :-)))

Revenind la primele vreo 3 întrebări, n-a fost normal, dar a fost firesc şi era de aşteptat, mai ales printre „noi,” analiştii şi comentatorii 😉 Dacă partidele ar fi avut o minimă preocupare şi nişte mecanisme adecvate de selecţie, promovare şi instruire, ori dacă asociaţiile profesionale ar fi avut busola bine reglată, poate am fi văzut şi ceva lecţii învăţate din criza de peste vară… Din fericire, intervenţia externă a oprit expresia violentă a crizei, dar tot intervenţia externă, din păcate, a gâtuit temporar reajustarea de care sistemul chiar avea şi are nevoie! Criza politică din 2012 ar fi putut însemna pentru România ce-a însemnat pentru Bulgaria criza financiară (sau monetară?) din 1996; n-a fost să fie, că n-a fost un moment bun 🙁 Mai dăm un leu, mai aşteptăm o dată… Poate ne-aude cineva, ca-n ilustraţia grafică 😉