Luna de miere la final (RO, lunguţ)
Desigur, în politica românească, „luna de miere” şi-a cam pierdut înţelesul, cel puţin de la PM Boc, dacă nu cumva chiar de la PM Tăriceanu, încoace. Cu alte cuvinte, premierul nu prea mai primeşte răgazul de-a se instala, uşurel, cu echipa sa; nu mai beneficiază de o perioadă de graţie, în care să i se ierte greşelile şi/sau să i se accepte stângăciile… Eu am fost „generos” cu PM Ungureanu, din multe motive, pe care n-are rost să le expun pe de-a-ntregul—în oarecare măsură, n-am avut timp să scriu tot ce-mi trecea prin cap; în altă (mare) măsură n-am vrut să scriu, ci am aşteptat, cu interes…
Luni, 13 februarie, am fost invitat la Money Channel, să-mi expun aşteptările faţă de PM Ungureanu, proaspăt instalat la Palatul Victoria, după un scurt circ (de vreo 2 săptămâni) în care am văzut un Boc surmenat şi vlăguit, un Băsescu plictisit şi nefericit, un Ponta articulat şi curajos, respectiv un Antonescu isteric şi neputincios… În peisajul ăsta, Ungureanu chiar părea deus ex machina şi merita să fie creditat pentru asumarea unei responsabilităţi uriaşe, pe un fond de aşteptare extrem de apăsător! Păcat că oscilează identitar şi nu prea reuşeşte să se ridice la înălţimea aşteptărilor mele 🙁
drumul spre Casa Presei Libere, costumată în Albă ca Zăpada, 13 februarie 2012
În ciuda zăpezilor care nu mai conteneau să cadă peste ţară, mi-am făcut drum prin nămeţii unui Bucureşti înfrumuseţat artificial cu pomadă de omăt şi m-am prezentat la emisiune cu lecţiile făcute, adică după ce discutasem cu câţiva oameni despre orizontul de aşteptare foarte concret (poate chiar mărunt) privitor la mandatul de 10 luni al PM Ungureanu. Ah, sigur că-n emisiune s-a discutat despre altceva, dar pot (re)folosi acele aşteptări (ale mele?) ca pe nişte criterii de evaluare, acum, când dlui Ungureanu i s-a copt deja prima moţiune de cenzură, iar diverse persoane fug din barca guvernamentală în ritm de-aproape unul pe zi 🙁
- Din perspectiva simplului cetăţean, aşteptarea cea mai mare privea deschiderea de noi locuri de muncă. Dar simplul cetăţean e suficient de bine informat încât să nu aştepte minuni cu fonduri europene şi suficient de atent cu viitorul lui încât să nu dorească nici aur cu cianuri, nici gaz cu fragmentări de şist, nici cupru cu oxid de şpagă, probabil nici petrol cu unduit de şarpe. Simplul cetăţean doreşte politici româneşti de impulsionare a micilor întreprinzători şi facilităţi pentru investiţii serioase în resurse umane. Guvernul dlui Ungureanu încă n-a reuşit să deschidă noi locuri de muncă, adică n-a livrat nimic pe dimensiunea asta 🙁
- Din perspectiva omului de afaceri, aşteptarea cea mai mare privea predictibilitatea financiar-contabilă, ştiind că nu se pot face minuni în privinţa investiţiilor străine şi că protejarea producţiei autohtone în faţa competiţiei din piaţa europeană e o iluzie populistă. Respingând ideea de protecţie socială în privinţa locurilor de muncă, antreprenorul îşi doreşte o politică de deduceri fiscale care să impulsioneze piaţa locurilor de muncă—să ştie exact ce beneficii va avea, până la sfârşitul anului, încă din ziua în care aduce un nou angajat; şi să poată închide anul fiscal, predictibil, chiar pe 31 decembrie, nu abia în februarie, când publică fiscul 3 versiuni succesive de soft pentru bilanţul contabil. Dar guvernul dlui Ungureanu încă nu cred că are acest subiect pe agendă, părând să fie mult mai preocupat de schimbarea şefilor 🙁 (bucuria nebunilor—nu aşa se zice în popor?!?)
- Din perspectiva activistului din societatea civilă, aşteptările erau ceva mai complexe… Strategia anticorupţie 2012-15 a fost adoptată, însă fără o alocare bugetară
serioasuficientă 🙁 Planificarea şi programarea fondurilor europene 2014-20 a început timid şi se poticneşte în descoperirea unor nereguli serioase 🙁 Transparenţa decizională şi respectarea legislaţiei privind analizele cost-beneficiu şi studiile de impact al reglementărilor încă aşteaptă cuminţi, să fie salvate de cineva în armură lucitoare, pe-un cal alb călare, dacă s-o mai găsi aşa ceva pe la recuzită 🙁 Dar trebuie să recunoaştem că s-a îndeplinit măcar o şeptime, dacă nu chiar o întreagă şesime!, din aşteptările activistului civic 😉
Aşadar, mi-e teamă că PM Ungureanu stă cam incomod în fotoliul de la Palatul Victoria, indiferent de rezultatul votului de la moţiunea de cenzură. Cred c-ar fi fost mai bine pentru el să nu-şi asume continuitatea faţă de Guvernul Boc, dar a făcut-o deja 🙁 Cred c-ar fi fost mai bine pentru el să-şi croiască un program de guvernare pe un mandat limitat, fără să viseze c-ar putea rezista alegerilor din noiembrie—iar pe-asta poate o mai repară din mers 🙂 Însă, dacă dl Ungureanu doreşte să-şi refacă stocul de miere, cel mai bine ar fi să se uite la agenda foarte concretă (poate chiar măruntă) a cetăţeanului, fiindcă albul zăpezilor din februarie nu mai acoperă mizeria de zi cu zi, în timp ce aşteptările au rămas aceleaşi, aproape îngheţate…
sursa ilustraţiei: artă urbană, ninsă în Dristor, 13 februarie 2012