Mituri și temeri (RO, precaut)

Zilele-astea umblă prin mințile noastre niște mituri rezultate din prea puțină reflecție asupra realității. Din aceste mituri se nasc niște temeri false, pentru că stau pe un fundament greșit. Iar aceste temeri dinlăuntrul nostru ne încețoșează privirea, ne fac să nu mai vedem care sunt temerile celorlalți. În rândurile de mai jos, „noi” suntem cetățenii obișnuiți, de bună credință, iar „ceilalți” sunt politicienii veroși. „Noi” suntem în mare parte neafiliați, locuim în provincie (poate chiar în mediul rural) și nu mergem la demonstrații de stradă; dar printre „noi” se află și demonstranți, și oengiști (și de-ăia care-au mers, și mai ales de-ăia care n-au mers la Cotroceni), chiar și politicieni onești, unii din partidele noi, alții chiar și din partidele vechi.

sursa foto: Adevărul/Bloguri

La Forumul ONG din decembrie 2013 am formulat, pentru prima dată, întrebarea asta: Oare de ce e măsurată încrederea în ONG-uri, dar nu și încrederea în SRL-uri? Sondajele induc această percepție eronată, conform căreia ONG-urile ar putea fi la fel, iar rezultatul este că și „noi,” și „ceilalți,” am ajuns să credem că societatea civilă organizată (adică ONG-urile) sunt un bloc de sine-stătător, asemenea unui partid. Desigur, simțim că există grupuri și facțiuni în fiecare partid (de genul Dragnea vs. Ponta la PSD, vechii liberali vs. vechii democrați la noul PNL, Udrea vs Blaga în defunctul PDL etc.), iar asta ne face să credem că și la ONG-uri e cam la fel… Însă nu-i deloc adevărat!

Din acest mit, al unității ONG-urilor, ajungem să credem că n-ar fi mare diferență între CRJ și AMJust, de exemplu; sau între EFOR și CRPE, care chiar au o sumedenie de acțiuni comune. Ei, bine, diferențele astea există! Dacă n-ar exista, ONG-urile astea ar fuziona, mai ales cele care au tot timpul acțiuni comune; dar nu fuzionează tocmai pentru că au viziuni diferite, au agende diferite, au metode diferite, au concepții diferite, au abordări diferite, au idei diferite! Ar fi bine să reținem că societatea civilă este un foarte mare și foarte variat spațiu experimental, iar oricare dintre noi poate înțelege de ce nu faci experimente de chimie în același spațiu în care faci experimente de biochimie, de exemplu…

Așadar, când o instituție de anvergura Președinției perpetuează mitul, în loc să-l clarifice, devine natural să ni se alimenteze tot felul de temeri. Pentru această eroare de comunicare și de organizare, eu tot cred că trebuie ca dl Muraru să plece din echipa de la Cotroceni! [Actualizare: Dl Muraru a plecat de la Palatul Cotroceni abia în februarie 2021, când a fost numit ambasador în SUA.] Eroarea a fost nu doar în modul de selecție a participanților și în modalitatea de consultare, cu toată lumea într-o singură sală, ci mai ales la nivel conceptual: S-a discutat despre reprezentativitate acolo unde nu e cazul și s-au pus toate entitățile în aceeași oală. Vă puteți imagina cum ar fi decurs o consultare de o oră, simultan, cu toate grupurile parlamentare la aceeași masă?!?

Repet un lucru cunoscut de toată lumea care activează în societatea civilă: partidele reprezintă oameni, dar organizațiile neguvernamentale reprezintă drepturi! Din acest motiv, ONG-urile sunt caracterizate de diversitate, nu de reprezentativitate, ca partidele! Dacă n-a fost suficient de clar, căutați pe facebook numele oamenilor care-au fost vineri la Cotroceni și veți găsi în povestirile lor o temă comună: toți i-au spus Președintelui că nu se simt reprezentativi!

Însă percepția publicului, alimentată de goana presei după noutăți nemaivăzute, a alimentat mitul, fără să-l clarifice, fără să-l explice, fără să-l demonteze. Rezultatul este că-n sânul nostru, al societății, al celor care merg sau nu merg la demonstrații, al celor care activează sau nu în ONG-uri, al celor care au mers sau n-au mers la Cotroceni, s-a născut temerea c-am (putea) fi divizați. Vestea bună e că acest nivel de privire auto-critică e foarte sănătos și ne diferențiază net de oamenii din partide. Vestea proastă e că nu ne dăm seama că eram deja divizați, că doar de-aia nu activăm cu toții într-un mare ONG al Societății Civile, de-aia nu facem toți experimente în același laborator!

Iar temerea asta, din interior, care a fost alimentată din afara „noastră,” le beneficiază „celorlalți” 🙁 Nu sunt convins c-au urmărit să ne dezbine, pentru că „ceilalți” nu sunt chiar atât de inteligenți (dacă erau, nu ajungeau în criză politică). Lor, însă, le vine bine dacă „noi” începem să ne acuzăm reciproc, să ne măcinăm pe interior, pentru că doar așa ajungem să pierdem din vedere de ce anume se tem ei: „Ceilalți” se tem să-și asume un guvern politic, chiar și minoritar, care să demonstreze că se poate face politică altfel! Am văzut asta, la București, când PNL și PSD s-au ferit să-și asume primarul interimar, după arestarea dlui Oprescu; o vedem azi, din nou, când PSD și PNL se feresc să propună un nou Premier, după demisia dlui Ponta…

„Ceilalți,” mai ales din partidele vechi, se tem de schimbare, pentru că orice schimbare înseamnă un consum suplimentar de resurse, iar ei nu s-au îngrijit să-și umple cămara din timp. Nu au bani, pentru că sunt plini de datorii; nu au oameni, pentru că nu s-au îngrijit să-și cultive resursa umană; și nu au viziune, pentru că nu s-au gândit la viitorul nostru comun, ci doar la cum să-și facă ei prezentul mai plăcut 🙁 „Ceilalți” se tem că „noi” le vom cere să aducă oameni integri și competenți la guvernare, că le vom cere să fie transparenți! Și se tem pe bună dreptate, pentru că „noi” chiar asta le cerem, iar ei nu știu și nu pot să facă așa ceva…

PS1 Să nu uit: un alt pericol care ne paște acum este corporatismul. Am auzit și am citit multe luări de poziție în sensul unei organizări pe profesii și/sau domenii de activitate, care, chipurile, ar fi mai bună decât ce-avem acum… Eu știu doar atât: de la corporatism la fascism distanța e mai mică decât pasul de furnică 🙁
PS2 Un lucru, totuși, e de bine: În toată această vâltoare, nimeni nu-i revoluționar, ci toți sunt reformiști; cu alte cuvinte, nu se vorbește nicăieri despre răsturnarea întregului eșafodaj constituțional, ci despre îmbunătățirea celui existent! Reformele înseamnă dialog între părți, negociere, timp și răbdare, așa încât mă simt liniștit și încrezător 🙂