MVP vs. BVB în PDL (RO)

Am constatat, cu surprindere, că oameni cu judecata dreaptă s-au arătat ultragiați față de „șocul” că Monica, Sever și Cristi n-au obținut voturi pentru propunerile lor, în cadrul Consiliului Național de Coordonare al Partidului Democrat-Liberal (PDL), în urmă cu o săptămână. Personal, eu aș fi putut băga mâna-n foc că inițiativa lor n-avea șanse de succes. Nu c-aș fi împotrivă—departe de mine un astfel de gând!—dar ar fi trebuit să-și dea și ei seama că inițiativa lor era sortită eșecului 🙁 Dacă nu și-au dat seama, e grav; dacă și-au dat seama, dar au mers înainte, pentru rațiuni de vizibilitate și/sau ca să dea apă la moară discuțiilor despre noul partid politic, e la fel de grav! Dar eu prefer să cred că și-au dat seama și și-au asumat poziția de ciucă a bătăilor, pentru rațiuni mai înalte 😉 Și explic aici de ce cred eu că toată lumea ar fi trebuit să-și dea seama:

Cred că efortul/inițiativa Macovei-Voinescu-Preda (MVP) s-a ancorat în noțiunile de prestigiu și/sau reputație, la rândul lor legate de apartenența la un grup. Încă din 1991, Brewer (care mi-a fost profesoară la ISECAD, 1996 și ISPP, 1997) arăta că identitatea fiecăruia dintre noi se construiește la intersecția dintre nevoia de diferențiere și cea de afiliere. Dacă afilierea devine lipsită de prestigiu, ba chiar ajunge să atragă o reputație proastă, mi se pare evident că nevoia de diferențiere ia amploare și necesită fie delimitarea de grup (am și un exemplu personal), fie creșterea reputației/prestigiului față de alte grupuri. Întrucât PDL intrase deja în zona unei percepții de proastă reputație (?!?), datorată tripletei Blaga-Videanu-Berceanu (BVB, cu alternativa BBB), cred că trebuia să apară o mișcare în sens contrar. În mod absolut natural, aflându-se la momentul și la locul potrivite, tripleta MVP a preluat inițiativa.

Mi se pare că nevoia asta, de diferențiere prin reputație/prestigiu, a tot crescut în societatea românească, însă nu suficient de mult pentru a avea o masă critică din care să se nască o mișcare pan-asociativă. Cred că, în mod normal, germenii acestei mișcări ar trebui să apară în sânul asociațiilor profesionale, indiferent dacă ar fi vorba de fochiști sau arhitecți, de medici sau tâmplari. Problema (pe care se pare c-o văd doar eu) e că, în societatea civilă de la noi, asociații profesionale nu există! 🙁 Mai exact, există câteva, doar cu numele—pentru că, în loc să se ocupe de reputația profesiei, de standarde profesionale și de curățirea profesiei de impostori sau ticăloși, aceste organizații se ocupă, aproape exclusiv, de salarii, pensii și condiții de muncă, uzurpând conceptul de sindicat. Dar se spune că „nimic nu e normal în România!”

Profesioniștii rareori se arată deranjați de apropierea cu impostorii—adică nu există presiunea necesară pentru o diferențiere ancorată în reputație sau prestigiu. Într-un partid politic, însă, presiunea asta poate apărea odată cu fiecare rundă de alegeri, fie ele interne, locale, parlamentare sau prezidențiale. (O presiune similară s-a născut și în sânul USL, după verdictul de poliție politică de la sfârșitul săptămânii trecute.) Atunci când partidul se târâie, sufocat electoral, prin mâzga amalgamată a crizei, corupției și incompetenței, mi se pare evident că germenii diferențierii prin reputație/prestigiu își arată colții, mai ales într-un partid aflat la cârma guvernării. Dar toate astea explică de ce a apărut inițiativa MVP, fără să arate (explicit) și de ce nu mă așteptam eu să aibă succes, cu atât mai puțin de ce cred eu că toată lumea trebuia să-și dea seama că inițiativa era sortită eșecului.

sursa: Turambarr

Am menționat deja că, după părerea mea, nu există masă critică: nu există, în societatea românească, un curent de sprijin, suficient de puternic, pentru inițiativa diferențierii reputaționale. Totuși, (sper că) fiecare membru de partid are o profesie și ar trebui să fie asociat/afiliat la cel puțin o structură asociativă a profesiei sale. Dacă preocupările reputaționale ar fi existat în acele structuri, măcar la nivel incipient, puteam presupune că membrii de partid (cei mai activi, vocali și vizibili în profesiile lor, nu-i așa?) ar fi conștientizat necesitatea diferențierii profesionale bazate pe reputație/prestigiu și ar fi acceptat-o sau chiar sprijinit-o și în politică. Dar, la noi, am senzația că membrii de partid nu prea au altă profesie decât cea de politician/politruc; aceia, puțini, care chiar au o profesie, nu se prea înghesuie în asociații profesionale; iar extrem de puținele „asociații profesionale” existente se ocupă, de fapt, de teme sindicale 🙁

În condițiile astea, membrii de partid nu sunt, de fapt, „activi, vocali și vizibili,” cu atât mai puțin conștienți de valoarea reputației/prestigiului în sânul mediului asociativ ori din perspectivă asociativă, adică nu pot înțelege inițiativa MVP. Și mă opresc aici cu demonstrația, pentru că altceva nu mai am de spus, arătat ori explicat. Rămâne de văzut ce lecții se pot învăța din istoria asta. Societatea civilă (și, mai ales, donatorii) ar putea învăța că e mare nevoie de sprijin serios pentru constituirea unor asociații profesionale puternice și pentru întărirea/corectarea direcției de acțiune/manifestare a celor existente. Societatea românească, în ansamblu, are nevoie de mecanisme tari pentru managementul reputației:

admiterea în și excluderea din profesie trebuie să fie transparente, predictibile și consecvente;
standardele profesiei să fie rezonabile, fezabile (posibil de atins, dar nu puteam scrie „tangibile”) și aplicabile (mai corect spus ar fi „executabile,” dar n-aș vrea să fiu înțeles greșit);
comunicarea succeselor, premierelor și a sancțiunilor (atât cele pozitive—recompense, cât și a celor negative—pedepse) să se facă motivat, clar și rapid.

Partidele, ca și toate celelalte structuri asociative, ar putea să învețe (din sport, dacă din altă parte nu) că spiritul de echipă, competiția și excelența sunt condiții sine qua non pentru obținerea unui titlu de MVP—most valuable player 😉

sursa: www.wikipedia.com

PS1. Chiar dacă eu știu că n-ar fi nevoie, îmi atenționez cititorii că acest text este, de fapt, o pledoarie în favoarea asociațiilor profesionale; toată tevatura din PDL a fost doar un pretext 🙂
PS2. Mi se pare interesant că PDL și-a legat existența de tot felul de triplete, cu nume care mai de care mai șugubețe: RDS a fost Roman–Duvăz–Sassu, SMS a fost Stoica–Muscă–Stolojan, BVB a fost și/sau încă mai este Blaga–Videanu–Berceanu (pe cale de-a fi înlocuită cu BBB de la Blaga-Boureanu-Berceanu), despre EBA nu mai e nevoie să amintesc, iar MVP a fost pretextul pentru această postare.