O naivitate neconstituţională (RO)

Cu stabilitate politică, cu înţelegere între partide—ce şi când şi ce date îşi stabilesc ei pentru alegeri este treaba lor—cu certitudine reuşim, şi ar fi păcat ca politicieni lipsiţi de responsabilitate să dea cu piciorul sacrificiilor pe care de doi ani le fac românii. —Traian Băsescu, 25 ianuarie 2012

Păstrând proporţiile, cred că discursul lui Constantin Pîrvulescu din 1979 a şocat opinia publică de-atunci cam tot atât de puternic cât demonstraţiile „din Piaţă” şochează opinia publică de-acum. De-aceea, în anii 80, am început să mă uit la discursurile Preşedintelui, sperând să prind şi eu o astfel de-ntâmplare, în direct. Aseară, m-am uitat la discursul Preşedintelui cu speranţa naivă că şi-ar putea face o „autocritică sănătoasă” şi-ar putea să ne ofere o soluţie… Da, m-a surprins platitudinea discursului! Dar tot am găsit un fragment care cred că merită un pic de atenţie, mai ales dacă ţinem cont şi de decizia CCR de ieri.

Las deoparte observaţia că Preşedintele se autoexclude din clasa politică, atunci când spune că alegerile sunt „treaba lor.” Mie mi se pare că putem distinge, în fragmentul citat, o cheie pentru soluţionarea crizei politice. Pentru că a mizat totul pe o singură carte, Constituţia, Preşedintele nu poate spune explicit că e dispus să accepte şi să nu sancţioneze o eventuală soluţie neconstituţională. Dar o astfel de soluţie există, iar Preşedintele spune că, dacă partidele se vor înţelege asupra alegerilor, în scopul stabilităţii politice, el nu se va opune. Mai bine zis, asta aleg eu să citesc printre rânduri, cu aceeaşi naivitate 🙂

Aşadar, ce-ar putea face partidele noastre parlamentare, cu responsabilitate faţă de sacrificiile românilor? Ar putea cădea la învoială cu privire la organizarea alegerilor, „la termen,” dar mai devreme de noiembrie. Dacă nimeni nu va ataca o astfel de decizie la CCR (deşi evident neconstituţională), această soluţie ar putea trece nesancţionată. Preşedintele spune că el n-o va ataca! CCR nu se poate autosesiza; grupurile parlamentare şi preşedinţii celor două Camere vor fi parte la învoială; ÎCCJ n-ar avea motiv, aşa că mai rămâne să fie convins doar Avocatul Poporului (AvP). Cred că societatea civilă ar sprijini ideea, aşa că mi se pare fezabilă 🙂

Desigur, situaţia asta nu se rezolvă doar prin învoiala partidelor asupra datei alegerilor. Învoiala lor va trebui să cuprindă o amplă revizuire a Constituţiei. Ba chiar s-ar putea ridica un pic miza, răspunzând direct cerinţelor „din Piaţă,” cu organizarea alegerilor pentru un Parlament cu mandat limitat, de numai 2 ani, care să joace rolul unei noi Adunări Constituante. Întrebarea, până la urmă, se referă la ce vrea PDL, indiferent dacă iniţiază ori doar acceptă o astfel de soluţie. De azi, jocul electoral al anului 2012 ar putea deveni mult mai interesant decât mi-aş fi putut închipui 🙂 Visez frumos şi naiv, nu-i aşa?!?

Adevărul e că discursul lui Pîrvulescu a şocat „atât de tare” sistemul de-atunci, c-a mai durat 10 ani până la marea schimbare din 89, iar relaţia de cauzalitate nu poate fi demonstrată (foarte probabil, tocmai pentru că nu există). Diferenţa e că, acum, conştientizăm mult mai bine că nu ne permitem 10 ani de strâns cureaua, de pus încă un pulovăr, de mâncat numai tacâmuri de pui şi cotoloane de porc, adică de sacrificii şi privaţiuni menite să plătească datoria publică… De fapt, sper că acum conştientizăm! Mijloacele ne sunt la îndemână, dacă vrem să le folosim…