Partide şi alegeri (RO, fără grija altuia)

Avem 15 partide şi 11 independenţi înscrişi în cursa pentru euro-alegerile din 25 mai. Există comentatori care se-arată îngroziţi de faptul ca vreo 6,5 milioane de români şi-ar fi pus semnătura pentru a susţine candidaţii (care candidaţi?, că nu-s de găsit, în totalitate, nici aici, nici aici), iar asta sigur înseamnă, după părerea lor, că s-ar fi fraudat listele de susţinători. Nu spun că n-o fi aşa, or fi fraudate, de bună seamă, dar eu nu-nţeleg de ce-ar trebui să se-agite ONG-urile? Părerea mea e că de posibilele fraude trebuie să se ocupe procurorii, în timp ce OeNGiştii ar trebui să se ocupe de prevenirea unor astfel de situaţii în viitor. Şi-aici simt nevoia să lansez câteva subiecte în discuţie—poate că sunt controversate, poate că nu vor pica bine, dar cred că-i important să fie expuse, doar-doar om mai înţelege şi noi cu cine votăm şi de ce-i important să votăm:

Hai să ne gândim un pic la valoarea unei semnături pe lista de susţinători: Eu nu cred că semnătura aia valorează intenţie de vot, ci doar curiozitatea de-a vedea cum va acţiona/performa candidatul în campania electorală. Din acest punct de vedere, legea actuală-mi pare mie foarte strâmbă, pentru că nu-mi dă voie să semnez de două ori, nu-mi dă voie să-i arăt lumii că eu aş vrea o confruntare între aceşti 2 candidaţi, care mie-mi par aproape la fel de buni, dar încă nu ştiu pe care dintre ei l-aş vota, aşa că vreau să-i vad în competiţie, ca să mă lămuresc până-n ziua votului. Din această perspectivă, pe mine, personal, ma doare la bască dacă există oameni care-au semnat pentru susţinerea mai multor candidaţi; iar acţiunile prin care încerc eu să repar/elimin acest text restrictiv din lege nu vor fi niciodată pe placul comentatorilor care mor de grija activiştilor din ONG-uri…

Să ne mai gândim şi la ce anume ne indică existenţa atât de multor candidaţi independenţi: Eu cred că ne indică o gravă inabilitate a românilor de-a se asocia în partide politice—sau o restricţie care-a degenerat în inabilitate? Legislaţia impune o astfel de restricţie: toată lumea ştie că trebuie s-aduni 25.000 de semnături pentru înfiinţarea unui partid 🙁 Împreună cu alţi activişti, analişti, OeNGişti, ne-am propus să acţionăm şi să schimbăm această limitare prostească: Noi credem că, atâta vreme cât libertatea de asociere se transpune în minimum 3 fondatori pentru o asociaţie, acelaşi regim ar trebui să fie aplicabil şi în privinţa partidelor.* Nici genul ăsta de acţiune n-are trecere pe la comentatorii deja menţionaţi, deşi noi credem că pragul de validare a candidaturilor trebuie să rămână de circa 1 susţinător din ~700+ potenţiali alegători (comparaţi şi voi 25.000 de semnături cu 18 milioane de alegători).

Eh, sigur că toate semnăturile astea, de susţinători pentru candidaţi ori de fondatori de partide, ar trebui să poată fi colectate electronic şi verificate pe bază de CNP, dar se pare că autorităţile electorale încă n-au ajuns în secolul XXI, fiind ţinute cu bună ştiinţă la nivelul registrelor pe hârtie, tocmai ca să poată fi mânărite, ca să le dea de muncă aiurea comentatorilor şi procurorilor 🙁 Asta denotă o gravă lipsă de preocupare faţă de gradul de încredere al cetăţenilor în instituţii şi lege! Mi-aduc aminte că l-am ascultat cu interes pe Dorel Şandor, într-o emisiune la Digi24: Spunea c-a identificat 3 fenomene sociale care ne erodează capitalul de încredere în partide, politicieni sau chiar instituţiile pe care aceştia le conduc—fragmentarea, izolarea şi desincronizarea. Aşa că m-am întrebat dacă nu cumva cele 2 idei de mai sus contribuie la erodarea încrederii, în societatea românească?!?

Da, e posibil ca apariţia multor partide mici, comunale (în logica de mai sus, 3 membri fondatori ar fi suficienţi pentru a candida într-o comună cu 2.000+ de alegători), să conducă la fragmentarea vieţii politice. Însă aceste noi partide vor obliga marile partide naţionale să iasă din amorţeală şi izolare, să re-cuprindă alegătorii care s-au îndreptat către partidele comunale şi/sau chiar să le facă nişte oferte de fuziune prin absorbţie. Alternativ, partidele comunale, mici şi fâşneţe, se pot conecta unul cu altul, într-un fel de reţea de „rezistenţă” în faţa partidelor mari, ceea ce ar însemna tot ieşire din izolare; iar dacă partidele comunale, cu un electorat care n-a mai ieşit la vot până acum, şi-ar sincroniza acţiunile pentru a pune presiune pe judeţe, deja am vorbi despre coagulare, nu-i aşa?!? Ah, iar prima idee, legată de posibilitatea susţinerii mai multor candidaţi, tocmai ca să vezi cum acţionează ei în competiţie, ar putea conduce la o sincronizare a candidaţilor, în sensul apropierii de curiozităţile şi de agenda cetăţeanului.

Oare să fie suficient doar atât?!? Sigur că nu va fi suficient, pentru că mai trebuie timp, răbdare, oameni hotărâţi să acţionze, să planifice şi să organizeze partide, să candideze; poate va mai fi nevoie şi de alte legi (unele vechi, modificate, altele noi, adoptate). Dar cred că-i important să ne concentrăm pe ce facem ca să avem nişte perspective mai bune, să-i tragem la răspundere pe actualii politicieni, să ne dea socoteală despre ce-au învăţat ei din tot ce li s-a-ntâmplat pân-acum, nu s-aşteptăm să facă alţii şi, cu atât mai puţin, să ne plângem ca o babă, vai, maică, unde ne sunt OeNGeurile?!? 😛

PS În legătură directă cu lipsa de încredere notată mai sus, dar nu din perspectiva menţionată de dl Şandor, am o întrebare în spiritul South Park pentru arhanghelii moralităţii care s-au profilat pe „dreapta” românească: Cum vă permiteţi, băi, nevolnicilor şi hiclenilor, să „conduceţi” listele pentru eurodeputaţi cu buna înţelegere că veţi ceda locul?!? Asta nu-nseamnă că şi voi induceţi în eroare electoratul?!? De-asta nu meritaţi să vă bage nimeni în seamă, pentru că umblaţi cu teoria locomotivei care trage vagoanele partidului, dar nu vă prindeţi (ori, mai grav, vă faceţi că nu vedeţi!) că vagoanele vi-s ruginite, iar voi sunteţi doar nişte amărâte de tractoare-nămolite 🙁 Alegătorii şi-au învăţat lecţia „garantat Vanghelie,” iar acum suflă şi-n iaurtul „garantat Blaga” ori „garantat Udrea,” şi-n apa rece „garantat MRU” ori „garantat Pavelescu.” A propos, ultimii doi nu refăcuseră, cu surle şi trâmbiţe, Alianţa DA?!?—ca să vezi, dom’e, cât de scurte-s înţelegerile şi încrederea, chiar şi de la politician la politician! 😛

Notă explicativă:
*) Ciudat, dar limita pentru un sindicat este de 15 fondatori. Mă mir că n-a atacat nimeni această prevedere la CCR, pentru că-i evident împotriva dreptului câştigat la nivelul asociaţiilor—oricum, ca să nu-mi iasă vorbe, eu cred că 3 sau 15 sau 25.000 sunt numere alese complet arbitrar, neputându-se construi niciun argument serios cu privire la stabilirea „ştiinţifică” a acestui număr minim de membri fondatori.