Piñata electorală (RO)

Principiul lui Schattschneider spune că „definirea alternativelor este instrumentul suprem al puterii”; într-o variantă mai uşor de înţeles, l-am refrazat sub formula „cine face agenda, acela deţine puterea.”

Urmează 2 ani de campanii electorale. În mod evident, PSD a învăţat ceva din campania pentru referendum (despre care eu am fost convins că nu putea avea loc): A învăţat că are nevoie să-şi definească adversarii, ca să nu lase lucrurile (din nou) la voia întâmplării. Astfel, în relaţia cu protestele de stradă, adversarul deja definit este Mălin Bot. În relaţia cu posturile TV, adversarul deja definit este la Realitatea, în jurul lui Rareş Bogdan. Caracteristica lor comună este că nu sunt deloc în graţiile adversarilor reali şi nici nu vor fi vreodată. În mediile sociale, ştim deja că adversarul este definit în „FeisBăs,” luat în integralitatea sa. Evident, PSD va continua acest „joc” în lunile următoare.

Concluzia e simplă şi face parte din învăţămintele altor campanii electorale: Pentru că vreau să-mi păstrez sau să-mi consolidez puterea (gândeşte şi pune în aplicare PSD), eu definesc cine să-mi fie adversarii cei mai comozi şi controlabili: tocmai cei slabi şi criticabili, tocmai cei care nu au capacitatea de-a mobiliza sau ralia electoratul. De-aici mai departe, ca un corolar (gândeşte şi pune în aplicare PSD), tot acestor «adversari de paie» le pun pe agendă (adică le dau să macine şi să tocească) subiecte plictisitoare, greu de explicat sau absolut nerelevante pentru agenda reală a electoratului, deoarece asta mă ajută să pun întreaga confruntare în contextul cultural potrivit: „vorba lungă-i sărăcia omului.”

Aşa cum observa Iulian Comănescu, există locuri vacante în politică, iar PSD se îngrijeşte deja să le umple cu un conţinut care să-i fie favorabil. Acum, pentru adversarii reali ai PSD, lupta principală începe să fie diferenţierea faţă de «adversarii de paie» deja definiţi—iar asta nu-i deloc uşor, pentru că (încă mi se pare că) nu există leadership în tabăra anti-PSD. Nu-i timpul pierdut, dar cred că-i important ca şi opoziţia să-nveţe ceva de la Schattschneider, privind la politică pe termen ceva mai lung: Întrucât e foarte probabil că-n 2024 vom avea toate tipurile de alegeri într-un singur an, cine câştigă prezidenţialele din 2019 şi parlamentarele din 2020 se va putea menţine la putere până-n 2028!

sursa foto: deadhomersociety.com