Politică și Drept (RO)
Mi-a făcut o deosebită plăcere să stau de vorbă cu Bogdan Dima despre aceste subiecte. Și despre ce înseamnă cu adevărat «statul de drept» ori «separația puterilor în stat». I-am pus câteva întrebări grele, mai ales despre cetățenie și Constituție, adică l-am provocat să sintetizeze niște secole de filozofie politică și filozofie juridică în numai câteva fraze. A fost atât de elegant în răspunsuri, că nu m-am îndurat să tai, să decupez, „să editez” (ah, oare cine-și mai aduce aminte la ce fac eu aluzie cu ghilimelele astea?). Adică am preferat să publicăm acest episod al podcastului Rule of Law Rules în două părți—săptămâna trecută și azi, pe la prânz. Mie mi se pare un deliciu! Sper să vă placă și vouă 🙂
politică și drept(uri). | independența justiției |
---|---|
Rule of Law Rules: Relațiile dintre politică și drept
Pentru că episoadele despre Bulgaria și Moldova au scos în evidență legăturile puternice dintre politică și drept, l-am invitat pe Bogdan Dima să ne deslușească înțelesurile conceptului de «stat de drept» și conexiunile sale cu cetățenia și Constituția. Cu Bogdan Dima ne-am mai întâlnit în decembrie 2019 și în aprilie 2020, în alte evenimente organizate de Programul Statul de Drept Europa de Sud-Est al Fundației Konrad Adenauer.
În prima parte a conversației noastre, Bogdan Dima ne explică de ce se consideră un „tânăr constituționalist bătrân” și ne ghidează înțelegerea relațiilor sociale dintre cetățean și stat, relevanța reglementărilor constituționale, respectiv legăturile dintre politică și drept. În acest context, Bogdan Dima ne traduce conceptul de «stat de drept» prin sintagma „preeminența dreptului” și ne explică de ce toate aceste noțiuni merită să fie învățate și înțelese în sensurile lor specifice, aproape ca într-o limbă străină. Către finalul primei părți, deschidem conversația despre independența justiției, pe care o vom dezvolta săptămâna viitoare.
Varianta în limba română a podcastului Rule of Law Rules este găzduită de Codru Vrabie (la microfon) și editată de Paul Chioveanu (la montaj). În acest episod, am folosit următoarele melodii de fundal:
- rinkef intro și rinkef outro, produse de KAS/RLPSEE în centrala din Berlin, respectiv
- Ticker (de Silent Partner) și No Win (de Silent Partner), disponibile în YouTube Audio Library sub o licență standard YTAL/Atribuirea nu este obligatorie.
Sursa ilustrației: prelucrare după o fotografie de Mirela Britchi, CC BY-SA 4.0—frontispiciul clădirii unde funcționează Facultatea de Drept a Universității București, septembrie 2015.
Rule of Law Rules: Preeminența dreptului și independența justiției
În partea a doua a acestui episod cu Bogdan Dima, continuăm discuția despre modul în care dreptul limitează exercitarea puterii politice, explorând înțelesurile specifice ale separației puterilor în stat și efectele acestei noțiuni asupra conflictelor instituționale dintre executiv, legislativ și justiție. Mai concret, Bogdan Dima face o pledoarie pentru independența justiției, arătând că ea este crucială pentru separația puterilor în stat, adică pentru limitarea exercitării puterii politice. Răspunzând la o întrebare despre cartea sa din 2015, în care a analizat comparativ constituțiile mai multor state din regiunea noastră, Bogdan Dima ne explică și evoluția istorică a principiului separației puterilor în stat în Constituția României. Către final, abordăm și chestiunea tensiunii dintre exercitarea drepturilor cetățenești și exercitarea puterii politice.
În timpul conversației noastre, Bogdan Dima folosește câteva expresii în limba engleză:
- to cut the story short (min. 5:52) înseamnă „ca să spunem povestea (mai) pe scurt”;
- “we should embrace conflict—it’s good for democracy” (citat) și institutional conflict (min. 11:32—11:38) înseamnă „ar fi bine să acceptăm conflictele instituționale—ele sunt bune pentru democrație”;
- „să updatezi” (min. 15:04) vine din limba engleză, unde to update înseamnă „să actualizezi.”
Varianta în limba română a podcastului Rule of Law Rules este găzduită de Codru Vrabie (la microfon) și editată de Paul Chioveanu (la montaj). În acest episod, am folosit următoarele melodii de fundal:
- rinkef intro și rinkef outro, produse de KAS/RLPSEE în centrala din Berlin, respectiv
- Ticker (de Silent Partner) și No Win (de Silent Partner), disponibile în YouTube Audio Library sub o licență standard YTAL/Atribuirea nu este obligatorie.
Sursa ilustrației: prelucrare după o fotografie de Mirela Britchi, CC BY-SA 4.0—frontispiciul clădirii unde funcționează Facultatea de Drept a Universității București, septembrie 2015.