Primăvara în Transilvania (RO, compunere)

Îmi place să călătoresc primăvara prin Transilvania. Cred că-i al treilea an consecutiv când mă găsesc pe drumurile Transilvaniei la sfârșit de martie sau început de aprilie. Uneori, asta înseamnă că mai ajung și prin Banat, prin Crișana sau chiar Maramureș, ca anul ăsta. Mi se pare fascinant contrastul dintre frumusețea angelică a peisajelor și „calitatea” hâdă a drumurilor—inclusiv contrastul ăsta e un element care-mi sporește plăcerea călătoriilor primăvăratice prin Transilvania 🙂

sursa foto: arhiva personală

Deci nu voi comenta nimic, acum, despre hâțânatul în sus și-n jos (din cauza gropilor), la stânga și la dreapta (din cauza serpentinelor) ori înainte și-napoi (din cauza șoferului), nici despre cauzele, care pot fi găsite în ineficiența guvernării locale, dezvoltării regionale și procedurilor de achiziții publice. Vă povestesc doar ce-am văzut, ce mi-a plăcut din ce-am văzut, ce minunății mi-au prilejuit vederii aceste drumuri obosite:

Am văzut trei perechi de fazani la ieșirea din Șimleul Silvaniei, un iepure pe câmpul de lângă Jibou, patru căprioare lângă marea intersecție de la Răstoci.* La Rona am văzut cel mai frumos și jucăuș ciobănesc mioritic, iar la Vârșolț am văzut un maidanez superb, șezând vesel și dând din coadă în fața porții—un fel de setter irlandez de talia și alura unui teckel 🙂 Las deoparte sutele de găini, rațe, gâște, oi, capre și vaci, că nu mi se par interesante, dar m-am distrat copios văzând un miel care se juca în zăpadă lângă Vișeu. Iar într-o curte de lângă Șugatag se vedeau doi porcovani bine puși pe mâncat tot din troacă 🙂 [Mi-am mai amintit de papura văzută pe lângă fiecare iaz—păpușile alea sparte, scămoșate, cu fulgii zburând în toate părțile… Spectaculos!]

Am o slăbiciune pentru măgari, care mi se par niște animale fascinante—de data asta n-am văzut decât vreo trei, pe la Șinteu și pe la Beclean. Îmi plac tare mult caii și s-a rupt sufletul în mine văzând doi roibi implicați în accidente, unul pe la Nușfalău, celălalt pe la Petrova; măcar caii care se zăreau la Șomcuta și cei văzuți de-aproape la Huedin păreau bine îngrijiți 🙂 Și-am văzut multe berze, fie în cuiburile de pe stâlpi, fie în zbor, fie pe câmp, umblând în urma unui plug… E foarte interesant cum berzele se-ntorc în Transilvania chiar înainte de-a înflori forsiția și magnoliile, pe când în Muntenia și Oltenia berzele ajung chiar și două săptămâni mai târziu—nu știu de ce, nu pot să-mi explic.

sursa foto: arhiva personală

Odată ajuns în Cluj, m-am desfătat cu panorama orașului, în timp ce acasă, la București, văd un circ ambulant oprit la Baba Novac, cu lei, tigri și cămile înțărcate și triste 🙁 Morala? N-am! Eu mă folosesc de orice ocazie pentru a călători cât mai mult, iar din călătoriile mele am învățat că unele din cele mai frumoase lucruri pe care le-ai putea vedea nu depind de bani, ca operele închise într-un muzeu, ci de dorința de-a le observa, de curiozitatea de-a le căuta, de dispoziția de-a le primi atunci când ți se-arată 🙂 Și verdele primăvăratec al dealurilor din Transilvania, care nu poate fi surprins corect de camera unui telefon, pe mine mă pune-ntotdeauna în dispoziția potrivită 🙂

Notă explicativă
*) Când cobori din Maramureș spre Răstoci, ți se deschide-n fața ochilor o vale superbă, pe cursul Someșului, spre Sud-Vest; când văd această vale, de fiecare dată, mă simt ca Littlefoot ajuns la finalul călătoriei din The Land Before Time 🙂