Provocare la reprezentare (RO)
În urmă cu mai bine de 10 ani, am coordonat un proiect din care a rezultat prima lege românească antidiscriminare. [Chiar glumeam, la un moment dat, c-am lucrat proiecte antitrafic (de persoane), antidiscriminare, anticorupție, deci sigur sunt antisistem 😉 ] Am mai făcut și training despre (anti)discriminare, dar simțeam nevoia să și construiesc, nu doar să „restricționez.” În 2008, am ținut un training despre procedura legislativă pentru liderii comunităților de romi; din 2009, m-am alăturat unui program NDI privind participarea politică a romilor.
sursa imaginii: emisiunea Bariere din 7 aprilie 2011
Mă bucur c-am cunoscut oameni frumoși și interesanți, alături de care cred că se poate construi! Primăvara trecută, am identificat portița legală prin care ar putea crește reprezentarea politică a romilor, mai cu seamă la nivel parlamentar, iar Florin Priboi a preluat și cercetat tema, ceva mai detaliat. În urmă cu o lună, Florin a prezentat rezultatele preliminare ale cercetării sale, în cadrul unei conferințe organizate de NDI la Palatul Parlamentului, iar eu m-am bucurat să pot modera discuțiile. Vreo două săptămâni mai târziu, am fost invitați împreună la emisiunea Bariere a Laviniei Stoica, pentru a dezvolta subiectul.
Provocarea constructivă pe care i-am lansat-o etniei rome, în cadrul conferinței din 15 martie, se referă la depășirea condiției de minoritate care nu poate depăși pragul electoral: Cred că există suficiente resurse în cadrul etniei pentru a beneficia de mai mult decât un singur deputat în Parlament și, prin extensie, de-a avea acces la procesele decizionale prin care nevoile și aspirațiile romilor să primească răspunsuri adecvate. Cel puțin 3 soluții se pot prefigura, în condițiile actualei legislații electorale:
- conștientizarea/mobilizarea formațiunilor politice rome, a resurselor financiare latente și a votanților „răzlețiți” pentru trecerea pragului electoral (atenție la pragul alternativ, prevăzut de art. 47, alin. 2, lit. c) din legea 35/2008), similar cu modelul maghiar;
- atragerea/deschiderea formațiunilor politice dominante/majoritare către includerea unor candidați romi pe poziții sau în colegii eligibile, ținând cont de configurația etnică/demografică a colegiilor și de comportamentul electoral previzibil, educat sau stimulat;
- negocierea/unificarea formațiunilor politice minoritare într-o „Uniune Democrată a Minorităților din România,” cu un bazin electoral potențial dublu față de actuala UDMR, respectiv cu un index pivotal mult mai atractiv/influent.
Chiar dacă Turambar e mai abraziv în limbaj și mai sceptic în așteptări, rămâne de văzut dacă provocarea asta poate fi îndeplinită/depășită într-un an, doi, 10 sau 20… Mie mi-e evidentă emanciparea crescândă a etniei rome și sper, din tot sufletul, să nu apară vreun nou accident istoric care să-i blocheze, încă o dată, drumul spre bunăstare/integrare/modernizare. Cred că rolul cel mai important în acest proces le revine liderilor romi, mai ales celor economici/oamenilor de afaceri de etnie romă. Eu le reamintesc că alegerile din 2012 se apropie cu pași repezi, le urez succes și îi asigur de tot sprijinul meu!