Schengen, Schinken und Salami (RO)

Am citit amuzat un editorial care m-a-ngrijorat subit: nu cumva e o trăsătură importantă de caracter, pentru poporul român, faptul c-avem mai degrabă fudulii decât cojones?!? Hmmm, asta ar fi o generalizare care pe mine nu m-ajută cu nimic 🙁 Spectacolul mediatic (cu iz politic) de zilele-astea, cel legat de aderarea la spaţiul Schengen, mi se pare fascinant, pentru că scoate la iveală detalii interesante despre cum se face pe la noi spoială de politică: politică pentru politicieni, în loc de politică pentru cetăţeni 😛

Politicienii noştri, dragii de ei, se află într-un foarte dificil impas de comunicare: Pentru că nu au idei, viziuni ori alte concepte pe care să comunice cu electoratul, iar multitudinea televiziunilor de ştiri îi pune sub presiune să comunice şi ei ceva, se bat să comenteze orice subiect. Schengen e chiar un astfel de „orice subiect,” pe care au ajuns să se bată de parc-ar fi o haită de căţei în jurul unui mare butuc de şuncă—ăsta e subiectul meu!, ba e-al meu!—fără să-şi dea seama că, şi de-ar avea exclusivitate, tot n-ar şti cui ori cum să-l comunice 🙁

Reacţia nervoasă a ministrului Corlăţean pe tema Schengen (ca şi supralicitarea la cacealma a ministrului Stroe) denotă frustrarea legată de absenţa mesajului pe subiect şi de absenţa grupului-ţintă pentru subiect. Renunţarea bosumflată a PSD la „cearta de căţei” e un lucru bun, pentru că poate deschide calea către o strategie de comunicare cu electoratul; un semnal la fel de bun e şi competiţia deschisă din PDL, unde rezultatul alegerilor interne încă mi se pare imprevizibil; şi PNL a punctat bine cu Iohannis; numai că tot peisajul colapsează sub recrudescenţa discursului „unde eraţi voi pe când noi mâncam salam cu soia?!?”

În lipsă de cojones pentru a lua butucul de şuncă cu totul, politicienii noştri descoperă că n-au electorat, iar singura alternativă în faţa presiunilor de la televiziuni e să-şi expună fuduliile 🙁 Cei care n-au, îşi fabrică repede ceva din mucava şi-şi cosmetizează lipsurile. În tot acest timp, n-am văzut pe nimeni să întrebe, simplu, după atâţia ani de zbatere pe tema Schengen: Câte miliarde de €uro pierde România, anual, prin amânarea aderării? La ce s-ar putea folosi banii, atunci când i-am câştiga prin muncă, în cele din urmă?