Starea de graţie (RO, discursiv)

După scurtul interviu despre interesul public, de luna trecută, colegii de la România publică m-au invitat să particip la dezbaterea de azi, despre procedura de revocare a mandatului de parlamentar, întrebarea fiind dacă ar fi bine s-avem aşa ceva reglementat şi la noi?… Iniţial, m-am arătat nehotărât, spunând c-aş putea înclina şi pro, şi contra, în funcţie de circumstanţe; azi, însă, după ce m-am mai gândit şi-am ascultat şi argumentele din dezbatere, am hotărât că sunt împotriva adoptării unei astfel de proceduri. În cele ce urmează, vă redau (cu aproximaţie) cuvintele pe care le-am rostit în cadrul dezbaterii:

În 1943, teologul Reinhold Niebuhr a scris o predică din care voi folosi şi eu 3 elemente (deşi nu-s religios deloc), pentru a fixa de ce m-am hotărât că nu vreau să se adopte o procedură de revocare a mandatului de parlamentar, oricât de tentantă ar fi oferta. În predică, Niebuhr se ruga să atingă starea de graţie în care să poată accepta lucrurile pe care nu le poate schimba, să aibă curajul de-a schimba lucrurile pe care chiar le poate schimba, dar şi să primească înţelepciunea de-a face distincţia dintre cele două.

Nu ştiu dacă eu am ajuns la starea de graţie necesară, dar accept că eu, de unul singur, nu pot şi nici nu voi putea vreodată schimba Constituţia României. Atâta vreme cât acest text va rămâne în vigoare, procedura de revocare îmi pare imposibilă constituţional.
Ştiu, totuşi, c-aş putea convinge mai mulţi oameni să schimbăm Constituţia, poate chiar şi legea partidelor sau sistemul electoral. Indiferent de curaj, într-o astfel de situaţie, cred c-aş utiliza alte plase de siguranţă, nu pe cea a procedurii de revocare, pentru că

populismul şi emoţiile ar pune stăpânire pe un proces electoral pe care eu mi-l doresc cât mai raţional;
bisericile şi-ar putea băga coada în electorat, în timp ce eu prefer să păstrez legislativul în limitele secularismului;
corupţia electorală şi-ar face simţită prezenţa, având în vedere că toleranţa românilor la corupţie variază între 45-70%.

Astfel, cu bruma de înţelepciune pe care cred c-o am, sunt nevoit să constat că riscurile sunt mult mai mari decât eventualele beneficii, iar mie-mi pare că este contra-indicată adoptarea procedurii de revocare a mandatului parlamentar.

Cu alte cuvinte, nu mi-e teamă de cetăţeni—dimpotrivă, am foarte mare încredere în discernământul lor; dar mi-e teamă de politicieni şi de clerici, de tendinţa lor de-a manipula, cumpăra şi/sau corupe discernământul axat pe termen lung, pentru beneficii meschine pe termen scurt. Ştiind că românii sunt săraci şi în nevoie, că încă nu şi-au fixat suficient de bine reperele şi valorile, că încrederea lor în instituţii şi în procese democratice încă e vulnerabilă, prefer să nu am de-a face cu o procedură care poate fi abuzată! Există şi alte metode, prin care le putem cere socoteală parlamentarilor noştri, chiar şi săptămână de săptămână, nu doar (câte) o dată la fiecare 4 ani 😉

Bonus: Da, predica lui Niebuhr, citată de mine azi, la 70 de ani după ce-a fost scrisă, prefaţează şi versurile piesei „Feel So Different,” prima din albumul I Do Not Want What I Haven’t Got, lansat de Sinead O’Connor în 1990. S-o ascultăm împreună 🙂