Strategie, strategie, ce-mi făcuşi tu mie? (RO)

De-aproape un an de zile, tot particip la tot felul de procese de planificare strategică… M-am cam săturat! Cum bine preconiza Cosmin, anul ăsta se schimbă multe, iar mie mi se pare că-i tare greu să planifici când totul e impredictibil. Cred că, dacă eşti pe nisipuri mişcătoare, e bine să te gândeşti ce vei face ca să nu te scufunzi cu totul, dar nu cred că trebuie să planifici mai mult decât ieşirea de-acolo, nu-i aşa? Şi-apoi, ce-o fi aşa strategic la planificările făcute doar ca să bifezi că eşti în rând cu lumea, fără consultarea factorilor interesaţi sau numai cu consultarea factorilor dezinteresaţi?

ilustraţie realizată cu OpenOffice Draw

Pentru că majoritatea planificărilor la care am participat au legătură cu anticorupţia şi integritatea, în ciuda faptului că nu am primit mandat de nicăieri, am stat eu şi m-am gândit cum ar fi mai bine… Să vă povestesc la ce concluzii am ajuns eu, aşa, stând strâmb ca să mă gândesc strategic—deşi chiar m-am săturat de strategii, aşa cum am spus şi la Sibiu: Visez să nu mai fie nevoie de strategii naţionale de integritate sau anticorupţie, din 2020 încolo! Ca să putem ajunge într-o astfel de situaţie, cred c-ar trebui să ieşim din nisipurile mişcătoare, punându-ne mintea la contribuţie pe nişte obiective cât se poate de simple, pentru următorii 10 ani:

bugete—alocarea corectă şi fundamentată, respectiv cheltuirea eficientă şi eficace a bugetelor publice şi private, pentru îndeplinirea obiectivelor legitime de dezvoltare ale tuturor actorilor economici, sociali şi politici;
decizii—protejarea proceselor decizionale din executiv, legislativ, justiţie şi administraţie locală, de orice influenţe, presiuni sau interferenţe care ar putea cauza deturnarea obiectivelor legitime înspre satisfacerea unor interese private, nelegitime;
beneficii—îngradirea obţinerii, imposibilitatea utilizării, respectiv facilitarea recuperării, de la oricine, a tuturor beneficiilor rezultate din acţiuni/presiuni nelegitime/abuzive asupra proceselor decizionale din instituţiile şi/sau private care fac parte din sistemul guvernării.

Aşa, şi cum facem asta?!? Păi, idealist cum mă aflu, mi-am adus aminte c-am citit eu, cândva, despre virtuţile aristoteliene—episteme, techne şi phronesis. Şi, chiar dacă nu mi-oi fi adus aminte prea bine, m-am apucat să le-mpletesc cu alte instrumente pe care le-am mai folosit/creat/co-autorat/prezentat lumii, de-a lungul timpului… Literatura de specialitate despre anticorupţie/integritate (combinată, eventual, cu politici publice, filozofie, psihologie organizaţională şi ce mai vreţi voi, dar asezonată c-o ţârucă de management şi dreasă cu multe palme peste frunte, de genu’ moaamăăă!) ne spune foarte clar ce-avem de făcut mai departe:

episteme semnifică poziţia de monopol a persoanei căreia i s-a încredinţat puterea, puterea discreţionară de care dispune acea persoană în exercitarea puterii încredinţate, respectiv opacitatea proceselor decizionale prin care acea persoană (sau aparatul din subordine) decide cum să exercite puterea ce i-a fost încredinţată;
techne reprezintă sancţiunile penale pentru faptele de corupţie care au avut deja loc, controalele administrative pentru faptele de corupţie care sunt pe cale să aibă loc, respectiv prevenirea de tip managerial-corectiv şi de tip educaţional/educativ pentru refuzarea şi/sau desistarea din faţa faptelor de corupţie care ar putea avea loc; iar
phronesis, expresia valorilor îmbrăţişate de (oamenii din) aparatul de stat şi a relaţiilor de putere care le/îi dau substanţă, se referă la reglementări (fie norme morale, fie acte normative), la instituţii (atât publice, cât şi private, de la guvern până la familie) şi la proceduri/practici (formale, informale, ritualuri, cutume, înţelegeri etc.).

Car’va’zică, avem un cadru strategic de referinţă, în forma cubului de mai sus (care-i doar cu titlu de prezentare). Hai, bre, să ne uităm la cele 3 obiective în fiecare din cele 27 de căsuţe ale cubului, să vedem ce-am realizat până acum şi ce mai avem de făcut ca să ieşim din nisipurile astea mişcătoare! Exemplific rapid şi uşor: dacă ne-ar interesa obiectivul privind protejarea bugetelor, vedem în căsuţa nr. 4 (sîc!, trebuie să vă imaginaţi 😉 ) că, pentru a limita monopolurile, folosind mijloace specifice controlului administrativ, am schimbat legislaţia achiziţiilor publice până am ameţit cu toţii—şi nimic n-am izbândit, pentru că instituţiile îşi bat joc, iar procedurile-s lipsă la apel 🙁

Hai să rugăm nişte analişti cantitativi şi calitativi, frumoşi, viteji şi deştepţi, care ştiu să lucreze cvadri-dimensional, să ne-ajute să facem, frumuşel, nişte indicatori de monitorizare şi progres, respectiv nişte chestionare sau formulare frumoase—adică să-i operaţionalizăm, bre! Şi să ne punem pe treabă, cu colectarea datelor, cu procesarea lor, cu învăţatul lecţiilor şi cu corectatul deficienţelor, ca să putem ieşi din nisipurile astea, mişcătoare! Că eu aşa cred, că dacă se ating alea 3 obiective în fiecare stradă, şcoală şi spital (de la vlădică până la opincă, inclusiv la moguli şi la producătorii/moderatorii emisiunii!), scăpăm 😉 Halal să ne fie!