Varză la guvernare (RO, electoral, trist și acru)

Campania electorală e pe sfârșite, duminica viitoare mergem la vot, dar eu am rămas nelămurit în multe privințe. Dintre toate temele asupra cărora s-a tăcut în campanie, țin să mă aplec un pic asupra sărăciei și relației cetățean-administrație. De felul în care (nu) le gestionăm pe astea două ar putea depinde și dezvoltarea economică, și educația ori sănătatea, chiar și apărarea ori anticorupția—și de-asta mă interesează în mod direct. Cred că dl Cioloș a fost singurul care-a-ndrăznit să includă sărăcia în programul său „ne-electoral.” USR pare să fie singurul competitor electoral interesat de recalibrarea relației cetățean-administrație, însă doar ca restanță din vremea alegerilor locale, când se numea USB. (Programele partidelor sunt analizate foarte bine la Open Politics și la Bogdan Voicu, de unde am preluat şi coperta foto.) Săptămâna asta, însă, ambele teme s-au ofilit, odată ce Guvernul Cioloș a dat publicității proiectul salarizării unitare.

Realizez că mă pun de-a curmezișul opiniilor pe care le nutresc majoritatea celor din „bula mea,” dar simt nevoia să spun pe unde văd eu că e „ceață”: Pentru mine, proiectul salarizării e o nouă dovadă că dl Cioloș n-ar trebui reînvestit ca Premier după alegerile din 11 decembrie (oricum, înțeleg că nu-și poate controla echipa). Explic mai jos de ce interpretez eu ca profund defectuoasă legea salarizării, dintr-o perspectivă foarte îngustă, foarte personală, însă concluzia mi-e evidentă: România va rămâne la fel de prost guvernată și în 2017, pentru că partidele nu au viziune și nu și-au crescut oameni capabili să guverneze. Campania deja sugerează, mai ales prin tăcere, că partidele vor reîncepe leapșa pe guvernate, deci chiar nu e cazul să ne punem toate verzele într-un singur coș, nici chiar unul numit Cioloș. Cred că ne-ar fi mult mai bine dacă ne-am concentra mai mult pe subiectele și instrumentele guvernării, lăsând deoparte numele oamenilor care ar putea fi chemați să înfăptuiască guvernarea…

sursa ilustraţiei animate: GIPHY

Să lămuresc un detaliu despre partide și guvernare, ca să fim bine înțeleși: Cred că PSD ar face bine să mai stea o tură pe margine, pentru că reforma internă a partidului e mai facilă în opoziție decât la guvernare. Aștept de la PSD să se reformeze în spiritul candidaților Florin Manole și Ciprian Necula, pentru că doar la ei am văzut valori autentice de stânga. La fel, ar fi minunat dacă ALDE ar putea rămâne în opoziție, unde să se curețe de retorica găunoasă a candidatei Cristiana Anghel și să se apropie mai mult de valorile promovate de Guy Verhofstadt. PMP nu există pentru mine, iar UDMR nu e foarte relevant acum, până nu vedem ce valoare pivotală (mai) are. PNL ar mai putea avea o șansă, dacă s-ar apuca de reforma internă pornind mai mult de la ideile și valorile unor oameni ca Adriana Săftoiu sau Toader Paleologu. În fine, USR chiar nu e capabil să guverneze acum, pentru că încă nu e suficient de stabil/consolidat în interior. Deci, suntem varză!

Ignorând complet Principiul lui Schattschneider („deține puterea cel care face agenda”), dl Cioloș și USR/PNL au evitat să discute despre sărăcie ori relația cetățean-administrație în campania electorală, deși subiectele astea îi puteau diferenția net față de competitori. Ar fi putut aborda subiectul și dinspre stânga progresistă, și dinspre dreapta conservatoare. Singura lor încercare pe subiect a fost momentul cu „teleormanizarea,” teribil de defectuos pusă în practică; apoi, au intrat în jocul adversarilor. Aici trebuie să recunosc că PRU a reușit să facă agenda dezbaterii din campania electorală, cu subiectul anti-Soros; desigur, cu sprijinul PRM ori PSD, respectiv al afacerilor de presă, cu goana lor după rating și setea lor de senzațional. Așa se face că, deși mai avem doar o săptămână de campanie electorală, noi tot nu știm ce au de gând să facă partidele (când/care/dacă vor ajunge la guvernare) în legătură cu aceste adevăruri dureroase:

În România, nu ieși din sărăcie nici măcar dacă ai un job.
Când ești sărac, ești nevoit să te umilești în fața administrației.
Cu cât te simți mai umil(it), cu-atât mai mult poți fi constrâns să dai șpagă.
Cu cât dai mai multă șpagă, cu-atât ești și mai sărac, și mai umilit.
Culmea umilinței și sărăciei este că nu mai ai motivația să-ți iei un job…

Anti-soluția, sprijinită de toți competitorii electorali (pentru că sunt fie populiști, fie incompetenți, tot un drac!) este expusă în proiectul salarizării unitare: Primarii localităților cu mai puțin de 10.000 de locuitori vor primi indemnizații de 6-8 mii de lei/lună, doar pentru că sunt primari. Așadar, deși ar continua să administreze neperformant mii de localități fără perspective de dezvoltare, majoritatea primarilor tot ar câștiga măcar de vreo 3 ori mai mult decât majoritatea locuitorilor. Atenție, România are ~3.200 de localități, iar ~2.900 dintre ele au populația mai mică de 10.000 de locuitori. Eu apreciez că vreo ~2.400 dintre localitățile României au venituri mai mici decât cheltuielile, deci sunt nesustenabile (există și o apreciere ceva mai indulgentă, de-acum 3 ani).

sursa foto: Republica

De ce-i zic „anti-soluție” și de ce cred că-nchide orice dezbatere despre sărăcie ori despre relația cetățean-administrație? Pentru că proiectul ăsta nu le oferă primarilor (în calitatea lor de decidenți politici) nici măcar motivația salarială pentru comasarea localităților prea mici și clar nesustenabile. Acum 2 ani, un primar din județul Suceava mi-a explicat cu creionul pe hârtie de ce sunt nesustenabile localitățile cu mai puțin de 9.000 de locuitori. Acum o săptămână, blogul Băncii Mondiale ne sugera că numai prin comasări de localități sau aglomerări metropolitane mai putem spera la dezvoltare. Dar noi promovăm o lege care le permite primarilor să rămână „bogați” (prin comparație cu populația localităților pe care le administrează), indiferent de performanță, de calitatea serviciilor, de nivelul de dezvoltare, indiferent de gradul de dependență clientelară față de guvernul central.

Recapitulez motivele pentru care suntem varză: Dl Cioloș ne promite o guvernare responsabilă, alături de USR și PNL. Dar Guvernul Cioloș ne propune o lege a salarizării unitare care ar putea perpetua clientelismul politic, întrucât nu motivează primarii localităților mici să găsească soluții pentru dezvoltare. Efectele imediate la care mă gândesc eu: localitățile mici pot rămâne captive unei administrații neperformante; locuitorii lor ar rămâne în sărăcie, chiar dacă ar avea un job; săraci fiind, cetățenii acelor localități vor rămâne umili(ți) în relația cu administrația. Doar Cioloș/USR ar fi putut aduce sărăcia și relația cetățean-administrație pe agenda dezbaterilor din campania asta. Nu doar că au ratat ocazia, ci au eșuat pe deplin; pentru mine, proiectul salarizării unitare este doar ultima confirmare. România va rămâne la fel de prost guvernată în 2017, indiferent cine va câștiga alegerile, indiferent cine va forma ori va conduce noul guvern 🙁

PS Ca să spulber și ultima fărâmă de mister, având în vedere că guvernarea va fi varză, eu voi vota pe 11 decembrie cu gândul la reprezentarea intereselor mele în Parlament. Și sugerez că fiecare ar trebui să facă la fel: în primul rând, gândește-te la interesele tale și lămurește-te care candidați sau partide ți le-ar putea reprezenta cel mai bine; apoi, ieși la vot! Eu m-am gândit, voi vota independenți sau minoritari, pe care votul meu să-i poată ajuta să-și câștige fotoliul de parlamentar; și la care să pot găsi deschiderea la dialog de care aș putea avea eu nevoie de la un parlamentar. Adică și eu voi vota împotriva obscurantismului, pentru puținii „iluminiști” pe care-i cunosc!