Concluzii electorale (RO)

. 2 min read

Campania electorală mi s-a părut fadă, neatrăgătoare. Prea puţine subiecte cu adevărat europene în dezbatere. La noi, ea a fost umbrită de accentul excesiv pe lupta politică internă. Poate tocmai din cauza asta nu avem deloc reprezentate în campania electorală din România (şi nu putem vota) nişte formaţiuni politice care să se ocupe în mod real de liberalism, de ecologie, chiar şi de sărăcie.

Am urmărit cu atenţie dezbaterile dintre spitzenkandidaten, care au avut loc la Maastricht/29 aprilie, la Florenţa/2 mai şi la Bruxel/15 mai. Şi cea mai bună impresie mi-a lăsat-o dl Timmermans, deşi favoritul meu era dl Verhofstadt. Nici Verzii europeni nu s-au lăsat mai prejos, atât dna Keller, cât şi dl Eickhout prezentându-se excelent. Dacă aveam liste paneuropene, mi-ar fi fost mai simplu să decid.

Strict pe baza dezbaterilor, o viitoare înţelegere între socialişti, liberali şi verzi e posibilă—probabil şi destul de utilă pentru viitorul Europei. Doar că speculaţiile educate ne arată că, pentru a forma o majoritate, e nevoie şi de populari. Cred că dl Weber poate înţelege nevoia asta, poate face concesii, dar sunt convins că nu-i va fi uşor. Oricum, eu nu pot să votez PNL, PSD sau Pro—nu pot!, nici nu vreau!!!

Pentru mine, ecuaţia votului s-a simplificat teribil de mult, până la o nouă alegere a «răului cel mai mic». Nu mă simt suficient de „verde,” însă lor le-aş fi dat votul, dacă ar fi avut măcar un candidat credibil înscris în România—pentru că încingerea globală e o criză politică în căutare de acţiune imediată, adică de susţinere, de majoritate, pentru decizie.

Rămân la favoritul meu (ofilit), dl Verhofstadt, deşi el nu va mai avea un rol vizibil. Din fericire, dna Vestager e perfect capabilă să ducă înainte ideile care mă animă şi pe mine, deşi nu e sigur că ea va deveni portdrapelul noului grup liberal din Parlamentul European (totuşi, iată c-ar putea deveni preşedinta Comisiei Europene). Problema mea e că, odată cu intrarea «macroniştilor» (inclusiv alianţa /+) în grupul liberal, ideile unioniste se vor dilua—spre mâhnirea mea.

Adică mă văd nevoit să votez contre-cœur cu o formaţiune politică dezamăgitoare în România, doar pentru că asta îi ajută (minimal) pe aliaţii lor europeni—unioniştii din grupul liberal, ca să fie clar. Răul cel mai mic, deh 🙁 [Despre referendum nu mi-am schimbat opinia—cred că e inoportun, deci nu discut subiectul.]

sursa foto: telegraful.net; bonus: seria de podcasturi Telegraful Electoral pe YouTube
ultra-bonus, acest discurs al fostului meu prof de ştiinţe politice: