Niște netrebnici (RO)

Ziua Europeană a Justiției (în teorie, doar a justiției civile) nu-i totuna cu «ziua justiției europene», nu-i așa? Cea din urmă nici nu știu să existe, deși, prin 2004, exista o asociație pentru justiție europeană în România (chiar AJER se numea). Dar, dacă ar exista, oare ideea de «justiție europeană» s-ar referi doar la teritorii și geografie politică sau și la valori—sau numai și numai la valorile europene ale Justiției? Și, dacă s-ar referi la valori, oare ce fel de premiu am primi noi? Oare Justiția de la noi se apropie mai degrabă de spiritul prestigios al Balanței de cristal sau de cel zeflemitor al Zmeurei de aur?!?

Portalul instanțelor de judecată (găzduit de MJ) conține, încă din octombrie 2016, o broșură despre Ziua Europeană a Justiției, însă de-acolo nu e foarte clar ce cred CSM ori MJ c-ar putea fi valorile unei «justiții europene» în România. (Se vorbește acolo despre realizarea binelui public, despre centrarea pe nevoile cetățeanului, despre accesibilizarea și transparentizarea actului de justiție—voi reveni la ideile astea, către final.) CSM n-a mai „sărbătorit” evenimentul din 2019, iar MJ nu țin minte să fi fost vreodată preocupat de subiect. Prin urmare, orbecăim fără busolă prin lume, întrucât Justiția de la noi încă nu are un instrument cu care să se orienteze. Da, a primit repetate foi de parcurs, comenzi, direcții, da' niciodată un set de valori, astfel încât să-și poată determina parcursul 🙁

În episoadele 09a și 09b din Rule of Law Rules, am discutat un pic despre care-ar putea fi valorile europene relevante nu numai pentru «statul de drept», ci și pentru Justiția din România. Însă ar fi mai bine ca oamenii din interiorul Justiției să-și stabilească singuri valorile și principiile, nu să venim noi, cei din afară. De fapt, ultimii vreo 5 ani (dacă nu chiar vreo 12), ne-au arătat foarte clar ce se poate întâmpla când oameni din afara Justiției (în special politicieni!) intervin brutal și abuziv în mecanismele dinăuntru. Iar CSM-ul, din nefericire, pretinde că nu vede răul, tace complice, ascunde gunoiul sub preș și, pe cale de consecință, le permite unor netrebnici să strice chiar și lucrurile care mergeau cât-de-cât bine 🙁

Da, netrebnici, pentru că e un cuvânt suficient de generos—îi cuprinde și pe nemernici, și pe nevrednici, și pe nepricepuți, neisprăviți, neputincioși, nătărăi, neghiobi, nerozi, netoți sau nătângi. Mai cu seamă politicienii—nu toți, desigur—„se cuprind” (ca la algebră) în mulțimea netrebnicilor, însă tot acolo își mai găsesc locul și niște (pseudo-)magistrați mizerabili, niște secături de (foști sau actuali) securiști, niște (pseudo-)publiciști* potlogari și niște (pseudo-)activiști civici abjecți. Iar eu mă-ntreb oare cum de-i mai suportă pământul și, la fel cum discutam despre Moldova, mă-ntreb oare de ce-i mai băgăm în seamă, de ce le mai dăm „bună ziua” celor pe care-i știm responsabili de netrebniciile din ultimii ani?

Bine-bine, și ce ne facem, dincolo de-a-i înfiera pe acești (ne)oameni cu toate cuvintele pe care le putem găsi în dicționar? Păi, să ne uităm la niște cifre, așa cum am mai făcut în martie și aprilie 2019 sau în aprilie 2020: Ne folosim tot de Rule of Law Index de la World Justice Project, că ne ajută să-nțelegem mai bine despre ce e vorba. Mai întâi, notăm vestea bună: de anul ăsta, România a trecut în grupa statelor cu venituri mari (HI); vestea proastă este că, în această nouă grupă, ne aflăm sub media categoriei noastre la toți indicatorii și la aproape toți sub-indicatorii (vezi codurile de culori din penultima coloană a tabelului de mai jos).

Ce e cu adevărat îngrijorător, din punctul meu de vedere, e că am scăzut vizibil, în valori absolute, la toți sub-indicatorii care țin de justiția penală (factorul 8). Aici se văd, după părerea mea, efectele directe/nemijlocite ale „reformelor” din vremea lui Tudorel Toader, pe care n-au fost în stare să le corecteze (anul trecut și anul ăsta) miniștrii Cătălin Predoiu ori Stelian Ion, cu atât mai puțin premierii Ludovic Orban sau Florin Cîțu. Colac peste pupăză, anul acesta, președintele Klaus Iohannis s-a transformat dintr-un „vechi aliat” într-un vechil abuziv și netrebnic, care i-a pus numai bețe-n roate justiției penale 🙁

Prin contrast, mie nu mi-e clar de unde vine creșterea sub-indicatorilor de la justiția civilă (factorul 7), însă speculez că poate fi efectul digitalizării forțate din timpul pandemiei. Ipoteza mea pare să fie susținută de discrepanța dintre sub-indicatorii 6.3 (creștere susținută în timp) și 6.4 (scădere îngrijorătoare), pentru că vedem că nu se mai înregistrează întârzieri nerezonabile, dar nici nu se mai respectă întocmai drepturile procesuale. Repet speculația: bănuiesc că e posibil ca, prin digitalizarea forțată de pandemie, să fie mai ușor de administrat procesele (și termenele) din civil, însă mai dificil de respectat drepturile procesuale; dacă la această dificultate adăugăm și efectul „reformelor” lui Tudorel Toader, cifrele din tabel încep să aibă noimă.

Dacă mai era nevoie de încă o (posibilă) confirmare, ipoteza mea speculativă se mai sprijină și pe contrastul dintre factorul 3 (creștere surprinzătoare și nu neapărat planificată la 3 din 4 sub-indicatori) și factorul 4 (scădere la aproape toți sub-indicatorii—fie abruptă și neașteptată, fie lentă și „susținută” în timp). Sigur că nu pot vorbi de cauzalități, ci doar de corelații, însă digitalizarea forțată poate explica măcar creșterea de la subindicatorul 3.4, în timp ce „reformele” dlui Toader pot explica scăderile unor sub-indicatori din factorul 4. Însă trebuie să recunosc că nu-nțeleg în ruptul capului cum de-a crescut sub-indicatorul 3.2 privind accesul la informații [actualizare, 12 noiembrie: realitatea privind accesul la informații arată exact așa!], nici de ce stagnează sub-indicatorul 4.7 privind libertatea întrunirilor—adică, în pandemie, așteptarea mea era ca acești sub-indicatori să scadă foarte mult!

Iată, așteptarea mea și-a găsit „alinare” în scăderile vizibile ale sub-indicatorilor de la factorul 2 (corupție mai mare) și de la factorul 1 (separație mai redusă a puterilor în stat). Pandemia a venit însoțită de starea de urgență și, apoi, cea de alertă, în care Executivul a primit puteri sporite, iar tentațiile de corupție au devenit brusc mai mari. Astfel de situații au fost deja documentate în presă, dar tot mă uimesc creșterile înregistrate la sub-indicatorul 2.1 (probabil că beneficiul dlui Cîțu, cu manipularea condițiilor de organizare a Congresului PNL, a apărut abia după ce s-a încheiat perioada de raportare la WJP), respectiv la sub-indicatorul 1.2 (că numai CCR i-a mai dat peste mână Guvernului, în pandemie—iar CCR nu e chiar justiție, după cum am mai explicat de nenumărate ori).

Deci, după ce ne-am uitat la cifre, ne e mai clar? Eu zic că da: Mi se pare că e foarte clar că avem de corectat deficiențele înregistrate în privința justiției penale și în privința respectării drepturilor fundamentale (factorii 8 și 4). Întrebarea e dacă și politicienii își doresc aceste lucruri? Sau, poate, membrii CSM? Mi-e teamă că nu. Adică pare să existe deja o înțelegere politică PNL-UDMR-PSD împotriva justiției penale (înțelegere pe care CSM nu are de gând s-o deranjeze), în timp ce USR pare că nu s-a prins încă de unde s-apuce subiectul, în contextul actual. În plus, desemnarea unui militar în fruntea Guvernului n-are cum s-aducă vreo lumină pe zona drepturilor cetățenești—deja mi se pare îngrijorătoare atitudinea dlui Ciucă (și/sau a echipei sale de consilieri) în privința accesului la informații; iar faptul că președintele Iohannis n-a catadicsit să comenteze incidentul mi se pare la fel de grăitor.

Și, e suficient «decât atât»? Nu, desigur! Adică nu poți să realizezi binele public doar prin corectarea acelor lucruri care merg prost! Mai ales că știm de foarte multă vreme cât de prost merg! Ne-ar mai prinde bine și clarificarea legislației aplicabile în starea de alertă și-n starea de urgență, că lucrurile au rămas la fel de alambicate ca anul trecut. Ne-ar mai prinde bine și transformarea digitală (nu doar digitalizarea forțată), că cifrele de mai sus chiar asta par să sugereze (dacă n-am speculat eu prea idealist). Dar cred că ne-ar fi cel mai bine dac-am putea să scăpăm de netrebnici! Nici măcar Zmeura de aur n-o merită acei netrebnici!

Și-ar fi tare bine să reușim aceste corecturi și transformări înainte ca netrebnicia să devină inteligen, ăăă, artifici, ăăăă, digitală—asta voiam să spun! Nu de alta, da' o netrebnicie computerizată va fi și mai abuzivă față de valorile care-s importante pentru mine: demnitatea, libertatea și integritatea. Adică, pentru a reveni la ideea de la început, eu cred că o «justiție europeană» e înfăptuită cu integritate și are menirea de a-i proteja—ba chiar de a-i reda—cetățeanului demnitatea umană și toată paleta de libertăți.

Notă explicativă:
*) Nu mă refer doar la (pseudo-)jurnaliști, ci și la (pseudo-)editori de carte.

sursa ilustrației: WJP Rule of Law Index; tabelul de mai jos este disponibil şi în format editabil