You've successfully subscribed to Codru Vrabie
Great! Next, complete checkout for full access to Codru Vrabie
Welcome back! You've successfully signed in.
Success! Your account is fully activated, you now have access to all content.
Success! Your billing info is updated.
Billing info update failed.
«Politica altfel» (RO)

«Politica altfel» (RO)

. 5 min read

În urmă cu nişte ani, cred că vreo 10, poate chiar 15, nici nu mai contează în ce context, o doamnă (pe care eu o preţuiesc mult pentru ce-a făcut în societatea civilă de la noi) mi-a zis că sunt naiv, dacă eu cred că ... (în esenţă, că voi schimba ceva). Iar eu i-am răspuns că-mi cultiv naivitatea, pentru că, altfel, n-aş putea duce ori suporta vagoanele de cinism şi ticăloşie pe care le simt mişunând în jurul meu. Admit că răspunsul meu a fost parţial obraznic, pentru că eram mai tânăr şi mă simţeam îndreptăţit să-mi apăr (ba chiar să-mi afirm!) îndrăzneala de-a şede strâmb pentru a putea gândi drept. Însă mai exista şi partea autentică a răspunsului, pe care-o ilustrez aici, într-un nou exerciţiu de naivitate:

[Avertizare: Următoarele trei paragrafe conţin reproşuri şi cârcoteli. Ele nu trebuie neapărat citite, că pot avea efectul de-a strica spiritul sărbătorilor. Pentru cititorul doritor doar de soluţii pentru viitor, recomand reluarea lecturii de la următorul paragraf îngălbenit.]

Mi-am zis că, dacă tot am nişte timp liber în perioada asta, hai să citesc şi eu programul de guvernare al coaliţiei PNL-USR PLUS-UDMR. Tăticu', nu se poate citi! Am renunţat rapid. Are peste 250 de pagini. N-are un rezumat-umbrelă, la început, să te dumireşti şi tu despre ce urmează să citeşti. În ciuda recomandării de-acum o lună, e structurat pe ministere, nu pe tematici. Îmi vine să zic că arată ca o vomă, da' n-am mai văzut de mult, aşa c-ar fi foarte probabil să mă-nşel; sau că arată ca o varză, da' mie chiar îmi place varza, aşa că nu voi comite un astfel de sacrilegiu. Arată ca o adunătură de texte care nu-s menite să fie citite şi înţelese de cetăţean! Mi-am exprimat în gând aprecierea pentru parlamentarii opoziţiei (că-mi închipui că ei chiar au citit programul, chiar şi pe bucăţi, înainte de audierea candidaţilor pentru posturile de miniştri).

În continuarea exerciţiului meu de naivitate, mi-am zis că nu renunţ aşa uşor. Probabil că lucrurile pe care le caut eu se află în altă parte. Am decis să caut protocolul semnat de formaţiunile politice care-au format coaliţia. L-am găsit rapid, fără mare osteneală. Are numai 2 pagini. E structurat pe 7 puncte. E plin de vorbe goale şi, deopotrivă, de vorbe sforăitoare. Din nou, mi-am exprimat în gând aprecierea pentru autori, că-i mare meşteşug să creezi un text atât de paradoxal. Ideea e că, de fapt, „acordul de guvernare” nu spune nimic concret, nu te lămureşte în nicio privinţă. Arată ca un scuipat scurt, pe care-l arunci din tine pentru că „trebuie,” de parcă ţi-a intrat o muscă-n gură şi, cîh, simţi o urmă de dezgust. Nici acest text nu-i menit să fie citit şi înţeles de cetăţean!

Mi-a trecut prin cap să caut programele şi protocoalele tuturor coaliţiilor trecute, să fac o comparaţie între ce-avem acum şi ce-am avut odinioară. M-am oprit din căutare imediat. Nici nu m-am mai apucat de treaba asta, că n-ar fi avut niciun rost. Nu ni s-a promis nouă «politică altfel»?!? Ba da! Atunci, înseamnă că o astfel de comparaţie ar fi un exerciţiu futil. Rămân la naivitatea mea şi prezum că politicienii de la USR PLUS chiar s-au ţinut de cuvânt. Îi cred pe cuvânt că ne-au livrat «politică altfel», adică s-au ţinut de capul partenerilor de coaliţie şi i-au convins să ne livreze un protocol şi-un program cum nu s-au mai văzut pe-aceste meleaguri. Eu cred că-i vina mea că văd acolo doar o vomă şi-un scuipat, în loc de-un tort glazurat şi-o bomboană fină.

Duc exerciţiul de naivitate până la capăt şi arăt aici ce aşteptam eu de la astfel de documente. Iată ce voiam eu să aflu:

  • din ce motiv cred ei că pot face treabă bună împreună, ce-i uneşte la nivel de valori sau principii, nu doar de conjunctură ori de nevoie, adică dincolo de majoritatea de 50% necesară pentru învestitură;
  • cum definesc ei „treabă bună” şi „împreună,” adică o viziune despre cum ar arăta succesul acestei guvernări, ce fel de impact îşi doresc ei să aibă peste 4 ani şi cum anume îşi propun să conlucreze în această direcţie;
  • care sunt limitele pe care au decis să nu le încalce în activitatea lor guvernamentală şi parlamentară, respectiv în relaţiile dintre ei, astfel încât să-mi fie şi mie clar ce anume li se pare lor inacceptabil;
  • odată ce-s clar trasate limitele, cum anume, pe baza căror criterii, îşi propun ei să ia deciziile controversate ale guvernării,* respectiv să-mi fie şi mie clar cum anume au ei de gând să gestioneze situaţiile de criză;
  • pe cale de consecinţă, care sunt priorităţile fundamentale, care sunt direcţiile sau tematicile unde nu vor precupeţi niciun efort, ba chiar cele pentru care cred ei că merită să reorienteze resurse—respectiv care linii de guvernare vor rămâne orfane;
  • nu în ultimul rând, care sunt indicatorii pe care şi-au propus să-i monitorizeze permanent, astfel încât să poată decide ajustări de parcurs—fie ca să observe dacă încă nu fac „treabă bună,” fie ca să-şi dea seama dacă nu le merge sau nu le iese „împreună”;
  • şi, la final, cum vor decide (sau în cine au încredere să decidă) ce au de făcut cu veriga slabă a coaliţiei, atunci când vor identifica pe cineva „responsabil” de ne-făcut „treabă bună,” de ne-mers ori de ne-ieşit „împreună” ori chiar de încălcat limitele acceptabilului.

Un astfel de text ar fi avut cel mult 10 pagini (mai degrabă 5-7) şi-ar fi putut fi citit şi înţeles de fiecare cetăţean, ba chiar şi de locuitorii care nu-s cetăţeni. Abia aşa ar fi demonstrat, cu adevărat, preocupare pentru transparenţă şi respect pentru oameni. Pe baza unui astfel de text, miniştrilor şi parlamentarilor le-ar fi fost clar de ce să se apuce mai întâi. Iar funcţionarilor din ministere le-ar fi fost clar ce se aşteaptă de la ei. Şi tuturor oamenilor de comunicare le-ar fi fost mai uşor să (ne) explice de ce, cum, când, unde, pentru cine şi ce anume face Guvernul Cîţu ori majoritatea parlamentară. Sau asta ar fi fost o «politică prea altfel», iar noi încă n-om fi pregătiţi pentru aşa ceva?!? „Nu ştiu, io doar întreb!” 😛 V-am zis de la-nceput că textul ăsta-i doar un exerciţiu de naivitate!

sursa foto: Administraţia Prezidenţială

PS Dacă textul ăsta îi aminteşte cuiva de bancul în care un ţăran îşi duce mârţoaga la târg doar ca s-o facă de ruşine, precizez că asemănările sunt pur întâmplătoare!

PPS Cred că pot să-mi imaginez motivele pentru care negocierea celor două documente nu a dat rezultatele aşteptate de mine. Din păcate, nu am pe cine să întreb, astfel încât să primesc eventuale confirmări în privinţa motivelor pe care mi le imaginez eu. Şi, dintr-o nevoie de reproş şi cârcoteală, combinată cu haz de necaz, am scris cele de mai sus, ca să le scot din mine, să nu mai stea în mine, să nu mă mai irite atunci când voi fi nevoit să interacţionez cu oamenii din coaliţia de guvernare—că sigur mă voi întâlni cu ei pe undeva...

Notă explicativă:
*) O astfel de decizie controversată este chestiunea adoptării unei OUG pentru amânarea intrării în vigoare a completurilor de câte 3 judecători; e controversată pentru că pare să contravină flagrant rezultatului de la «referendumul pentru justiţie» din mai 2019.