Priorități prezidențiale (RO, de campanie)

Cum ziceam, dacă politicienii nu-s în stare, societatea civilă simte nevoia să producă alternative 😛 Așa că, hop și eu!, să mă bag în seamă despre ce și cum ar trebui discutat în campania electorală din toamna asta 😉 Mai întâi de toate, sugerez că discursurile, viziunea, promisiunile și acțiunea trebuie să vizeze orizontul de timp al anului 2023; apoi, sugerez că personalitatea prezidențiabilului ar trebui să fie infinit mai puțin importantă decât echipa de viitori consilieri și adecvarea (experienței și aptitudinilor) acestora la obiectivele exercitării mandatului prezidențial. Dacă aveți puțintică răbdare, vă explic, mintenaș, această abordare de tip Jiminy Cricket pentru alegerile din noiembrie 😉

sursa foto: arhiva personală, imagine din Baia Mare

Principial, când te bagi în competiția prezidențială, o faci pentru 2 mandate, adică te gândești până-n 2024. Însă 2023 va fi mult mai important, pentru că trebuie să ții cont de următoarele jaloane:

• în 2024 vom avea un an super-electoral, cu alegeri aproape suprapuse, la toate nivelurile: locale, parlamentare, prezidențiale și europarlamentare;
• fondurile europene 2014-2020 se vor cheltui până în 2022 (regula n+2), iar evaluarea impactului se va realiza în 2023;
• CSM-ul ales în 2016 își va încheia mandatul în 2022, iar în 2023 se vor numi noi procurori-șefi la PÎCCJ, DNA și DIICOT (la fel ca-n 2016/17, respectiv în 2020);
• în 2019, când România va deține președinția rotativă a Consiliului UE, campania prezidențială de la noi va fi ținută sub capac.

Așadar, orice candidat cu mintea-n cap își va gândi primul mandat prezidențial (2015-2019) astfel încât să-și asigure toate șansele de-a rezolva eficient finalul extrem de solicitant la nivelul Consiliului UE și marile teste ale celui de-al doilea mandat. O să mă-ntrebați de ce-s așa importante jaloanele astea (cu excepția ultimului, care cred că-i evident?), iar eu vă amintesc:

• art. 80, alin. 2 din Constituție îl obligă pe viitorul Președinte să dea socoteală de felul în care au funcționat autoritățile publice, dacă banii europeni (absorbiți eficient?) au avut impact pozitiv asupra nivelului de trai al cetățenilor români;
• art. 133, alin. 6 din Constituție îl face pe viitorul Președinte răspunzător pentru calitatea reformei din justiție, pentru rezultatul eforturilor anticorupție, eventual chiar pentru eliminarea monitorizării MCV (ca să nu mai aduc vorba și de Schengen);
• art. 148, alin 4 alături de art. 80, alin. 1 și art. 91, alin. 1 din Constituție îl responsabilizează pe viitorul Președinte față de îndeplinirea ireproșabilă a rolului asumat prin președinția rotativă, când se va stabili (ca acum) componența Comisiei Europene.

Astfel, indiferent cine va ocupa scaunul de la Cotroceni după alegerile din noiembrie, echipa viitorului Președinte va trebui să se concentreze pe creșterea capacității administrative a instituției, astfel încât să facă față (în primul rând) provocărilor care se profilează în perioada 2019-2023. Pentru asta, necesarul de personal al Administrației Prezidențiale trebuie să cuprindă:

• un excelent șef de cabinet, un om priceput la management, care să poată pregăti întreaga echipă astfel încât să dea randamentul maxim exact în perioada cea mai solicitantă;
• un excelent analist de politici europene, vizionar dar pragmatic, și foarte bun negociator, pe deasupra, care să simtă în ce direcție merge UE și să poată coordona/negocia poziții concordante ale Președinției, Guvernului și Parlamentului;
• un excelent jurist/constituționalist, care să fi avut contact nemijlocit cu justiția de la talpa țării, capabil să înțeleagă și să coordoneze/ghideze reforma justiției, în colaborare cu MJ și CSM (cu ochii deschiși către MCV, Schengen și multă integritate/anticorupție, că mai trebuie și SNA5);
• un excelent economist/finanțist, cunoscător al problematicii fondurilor UE, atent la modalitatea cheltuirii acestor bani, la impactul proiectelor și la indicatorii privind competitivitatea (poate chiar și cunoscător al politicilor monetare, dacă aderarea la zona €uro mai rămâne în vizor);
• un bun cunoscător al mediului asociativ/societății civile, care să mențină canalele de comunicare deschise, astfel încât Președinția să-și poată îndeplini serios și eficient funcția de mediere între stat și societate;
• un bun comunicator/purtător de cuvânt, care să pregătească opinia publică pentru a putea primi și accepta neconflictual deciziile dificile/grele/neplăcute care, în mod sigur, vor urma…

Din aceste motive, cred că va câștiga competiția electorală doar acel candidat care va ști să se expună public alături de echipa sa de consilieri, arătându-le alegătorilor nu doar ce obiective ambițioase are, nu doar pomelnicul de promisiuni, ci mai ales oamenii cu care va face acele lucruri! Pentru că deja mi-e evident că românii nu aleg programe politice sau platforme electorale, ci oameni! Iar dacă oamenii prezidențiabilului Cutare Cutărescu vor insufla mai multă încredere, atunci întreaga echipă a acelui candidat va fi mai căutată și mai votată 🙂 Succes candidaților! 😉 [De urmărit și dezbaterea lansată de Dorel Șandor, pe facebook sau pe blog…]