Timpul reformei (RO)

Imaginea de mai sus provine din ciorna unei prezentări. Adică mă pregăteam eu să prezint ceva la un eveniment, iar imaginea asta e dintr-o variantă intermediară a acelei prezentări. Evenimentul a avut loc deja, vineri, pe 25 aprilie, fiind organizat de Global Focus. În prezentare, am folosit o ilustrație dintr-o sursă necunoscută—n-am reușit nici cu AI să găsesc sursa inițială. Și am mai folosit informații de la o întâlnire a comunității Lideri pentru Justiție, din 25 martie.

Mă incomodează un pic faptul că nu-mi pot dezvălui sursele, dar cred că-i mai important să las scris aici ce cred eu despre cum sunt organizate alegerile de la noi—și despre ce cred c-ar fi bine să reformăm. Imboldul final pentru a publica acest text mi-a venit în dimineața asta, când am ascultat acest episod din podcastul CJI despre educație media. Pentru că Andra Cărăușu a spus acolo niște lucruri care se leagă cu câte ceva din ce spusesem eu vineri, în acea prezentare, la acel eveniment.

Și momentul pentru a publica acest text e bun acum, când suntem înainte de vot. Câtă vreme textul ăsta nu e citit din perspectiva rezultatelor, am șansa ca vorbele mele să fie înțelese la adevărata lor valoare, cu adevărata lor intenție: Avem o enorm de mare nevoie de reformă electorală! Și nu de una prin peticire, ci de o reformă autentică, așa cum cere societatea civilă, cel puțin de prin 2012 încoace. Ultima reformă—prin peticire—a avut loc în 2015, iar peticele alea n-au ținut nici 10 ani...

Așadar, Andra Cărăușu tocmai ne-a spus că oamenii nu se (mai) informează din timp, pentru a-și contura opțiunea de vot. Adrian Stanciu scria în 2023 că orice comportament sistematic e determinat de un anumit sistem (sau de o componentă puternică din acel sistem). Prin urmare, probabil că există ceva din sistemul electoral care-i împinge pe oameni în direcția acestui comportament, anume de-a nu se informa din timp. Și asta se leagă de ce-am vorbit și eu în prezentarea de vineri, doar că acum introduc mai multe nuanțe și detalii:

În opinia mea, treaba oricărui sistem electoral este să „producă” niște aleși care sunt reprezentativi, legitimi și competenți. După gustul meu, aș mai fi adăugat să fie și integri, da' asta ar putea intra în contradicție cu reprezentativitatea, motiv pentru care am renunțat. Inspirat de caricatura de mai sus, asemuiesc misiunea sistemului electoral cu capacitatea fiecărui animal de-a se urca în copac. Și-i atribui fiecărui animal din caricatură câte o componentă a procesului electoral:

• Logistica e ca o maimuță, fiind perfect capabilă să urce în copac. Aici intră tot ce înseamnă organizarea secțiilor de votare, cu tot cu membrii birourilor electorale (de la BEC până la fiecare secție de votare), apoi cabinele, ștampilele și buletinele de vot, identificarea alegătorilor, secretul votului și evitarea votului multiplu, numărarea voturilor și afișarea rezultatelor, inclusiv observarea independentă a întregului proces. Da, avem probleme la transparență și la eventuala renumărare, deci maimuța e un pic șchioapă, dar e capabilă să ne „producă” aleși reprezentativi.
• Candidaturile sunt ca un corb, care trișează în această competiție, pentru că poate zbura în copac—iar testul e să urce! Aici mă refer la cum sunt nominalizați candidații, cum se strâng semnăturile de sprijin, cum verificăm dacă persoanele nominalizate au colaborat cu Securitatea ori cu serviciile secrete, dacă sunt competente și integre, dacă au averi justificate ori interese legitime. Componenta asta nu totdeauna ne „produce” aleși legitimi.
• Campania electorală e ca un câine, incapabil să se urce în copac, dacă nu există niște proptele (și, de cele mai multe ori, câinele aleargă bezmetic în jurul copacului; eventual se oprește nițel pe la rădăcina copacului, doar ca să-l ude). Aici mă refer la cum e finanțată campania (din surse publice și private), la cum e realizată și difuzată publicitatea electorală, prin toate canalele media, la eventuala dezinformare a alegătorilor și la dezbaterile electorale (care lipsesc). Cu alte cuvinte, în fapt, campaniile electorale nu-s concepute să ne „producă” aleși competenți (și cu atât mai puțin integri).
• Supravegherea întregului proces e fie ca un pește, fie ca un elefant. Aici mă refer la cum ne asigurăm de corectitudinea (și integritatea) procesului de convingere a alegătorilor, la cum protejăm procesul electoral de influențe malițioase—fie interne, de la unii dintre candidați, fie externe, de la diverse entități statale sau non-statale. Zic că e ca un pește, pentru că legislația privind supravegherea e mică-mititică, aproape inexistentă—și nu-i deloc făcută „să urce în copac.” Sau e ca un elefant, pentru că, dacă se enervează, componenta de supraveghere poate dărâma copacul cu totul—ca atunci când alegerile au fost anulate. Supravegherea n-a fost foarte relevantă până în 2024, așa că de-asta o fi rămas atât de neglijată, sărmana—cert e că ea n-are rolul de-a „produce” nimic, ci doar să ne protejeze, atunci când/dacă ne-am afla în pericolul de-a „produce” aleși nereprezentativi ori nelegitimi.
• [Dacă mă-ntrebați cine sunt pinguinul și foca, zic așa: Pinguinul reprezintă aplicarea legii, prin poliție, fisc și alte agenții executive. Foca e puterea judecătorească. Aceste personaje/componente nu-s în mod direct implicate în procesul electoral, însă, dacă și-ar fi făcut treaba ca lumea, probabil că nu ne-am mai fi uitat înspre corb, câine, pește și elefant, ci am fi fost mulțumiți că există o maimuță care-și face treaba, cât de cât.
  Notă: Am extras aceste patru componente ale procesului electoral din conversația avută cu comunitatea Lideri pentru Justiție, la 25 martie. Iar descrierea acestor patru componente ale procesului electoral a fost conținutul cel mai important al prezentării mele de la evenimentul Global Focus din 25 aprilie.]

Câtă vreme aceste patru componente nu-s la fel de capabile să urce în copac (adică să fie patru maimuțe), procesul electoral românesc nu poate promite că va produce aleși reprezentativi, legitimi și competenți. Iar aici avem de lucru pe partea de legislație. De exemplu, în 2015, ca efect al campaniei Politică fără Bariere, a fost întărită semnificativ componenta de Logistică; dar, la acea vreme, chiar nu ne-a trecut prin cap nevoia de-a ne uita măcar la componenta de Supraveghere; iar parlamentarii de atunci și-au făcut de cap la Candidaturi și la Campanii.

Mă-ntorc la vorbele Andrei Cărăușu și ale lui Adrian Stanciu: Sigur există ceva sistemic care-i face pe oameni să nu se informeze din timp, pentru a-și contura opțiunea de vot. Mă pot gândi la câteva lucruri distincte, care se referă la toate exercițiile electorale, nu doar la alegerile prezidențiale—și, de aici înainte, mă refer și la alegerile locale, parlamentare ori europarlamentare, ba chiar și la referendumuri:

1. Oamenii simt în stomac că procesul electoral nu poate livra ceea ce se așteaptă de la el (aleși reprezentativi, legitimi și competenți, respectiv decizii corecte, informate, bazate pe adevăr), așa încât, instinctual, amână să ia o decizie până când nu o mai pot evita, pe ultima sută de metri a campaniei electorale.
2. Oamenii au nevoie de predictibilitate și, atunci când nu o primesc, tind să se protejeze de eventualele efecte impredictibile, retrăgându-se în carapace. Modul în care Guvernul Ciolacu a decis cu privire la data alegerilor de anul trecut (locale și europarlamentare comasate, respectiv prezidențiale și parlamentare intercalate) a indus extrem de multă incertitudine printre oameni, iar incertitudinea a declanșat mecanismul de apărare prin retragere.
3. Oamenii știu că votează emoțional, dar își doresc să aibă măcar o brumă de raționalitate. Atunci când simt că există cineva care se joacă în mod deliberat cu emoțiile lor, din nou, oamenii caută să se protejeze, retrăgându-se în carapace. Canalele media (fie ele televiziuni partizane, publicații plătite ori rețele sociale manipulate) nu pot susține jocul emoțional la infinit, pentru că emoțiile se tocesc, iar recursul la rațiune le deschide ochii oamenilor către noi orizonturi.
4. Oamenii simt/înțeleg când sunt mințiți de candidați (sau de canalele media) și, dacă nu li se oferă suficient timp să se lămurească despre care-i adevărul, își pierd încrederea în candidați, în proces, în sistem. Ca mai sus, dacă nu simt că au suficient timp, atunci se retrag în carapace. După care se întorc cu mânie împotriva mincinoșilor.

Toate lucrurile astea mă fac să cred că avem nevoie de mai mult timp pentru întregul proces electoral—și, evident, de mai multă comunicare autentică în acest timp suplimentar. Acum, legislația constrânge procesul electoral în circa 100 de zile, pentru că decidenții politici au trăit cu impresia că un termen scurt le este lor favorabil. Însă, când termenul e prea scurt, crește senzația de incertitudine, crește pericolul de manipulare emoțională și crește pericolul de dezinformare. Ca urmare, oamenii se retrag în carapace, conform punctelor 2, 3 și 4 de mai sus.

Așa că mie mi se pare evident că decidenții politici și-au făcut singuri un deserviciu, prin lipsă de prevedere—mai exact, efectul ăsta, de retragere, le știrbește formațiunilor politice chiar capacitatea lor de reprezentare. Deci, logic, și noi, alegătorii, și ele, formațiunile politice, am avea nevoie de o legislație care să lungească nițel procesul electoral:

• Componenta de Logistică are nevoie de o ajustare care să permită renumărarea voturilor într-un termen rezonabil și în niște condiții rezonabile de transparență, dacă va (mai) fi vreodată nevoie.
• Componenta de Candidaturi (sau de Propuneri, dacă ne uităm la referendum) are nevoie de o extindere înainte de termenul actual. Adică să vedem candidații nominalizați măcar cu 6-9 luni înainte de data alegerilor, astfel încât să avem timp să aflăm toate detaliile despre ei (vezi „colaborarea” cu Securitatea, atât la Crin Antonescu, anul ăsta, cât și la Nicușor Dan, anul trecut; sau cazul Iohannis vs. ANI, în 2014; ori cazul Băsescu vs. CNSAS, în negura vremurilor); să avem timp să ne lămurim dacă și de ce anume cineva nu are voie să candideze (vezi cazurile Șoșoacă și Georgescu), respectiv ce avem de făcut când cineva nu mai vrea să candideze (vezi cazurile Orban și Gavrilă).
  Aici simt nevoia să mai adaug două lucruri importante, care necesită, la rândul lor, timp suplimentar:
  • Primul e că avem nevoie de niște criterii de competență și integritate, așa cum i-am cerut lui Iohannis în 2015. E treaba partidelor politice să negocieze aceste criterii, probabil sub egida atribuției de mediere a Președintelui. Însă, odată agreate, aceste criterii să fie urmate ad litteram atunci când sunt nominalizați candidații pentru orice funcție aleasă ori numită.
  • Al doilea e că avem nevoie să ne repoziționăm față de semnăturile de susținere a candidaturilor. În mintea mea, scopul acestor semnături nu este să bifeze un candidat că are el dreptul legal să intre în cursă, ci să le dai oamenilor instrumentul prin care să decidă ei dacă acest candidat are dreptul moral de-a intra în cursă.
  Astfel, eu văd că o campanie electorală cu mintea-n cap are două părți:
  - în prima parte, candidatul convinge oamenii că propune ceva care e valoros, care merită dezbătut, și astfel strânge semnăturile;
  - în a doua parte, candidatul deja validat convinge oamenii că propunerea lui e mai valoroasă decât a contracandidaților cu care a intrat în cursă.
• Componenta de Campanie și cea de Supraveghere, de asemenea, necesită timp suplimentar. Extinderea înainte de termenul actual ține de nevoia de-a acoperi considerațiile de mai sus: strângerea semnăturilor, diminuarea oportunității pentru manipulare emoțională, creșterea șanselor de-a afla adevărul. Dar mai e nevoie și de o extindere după termenul actual, astfel încât să fie timp pentru o eventuală renumărare, pentru verificarea finanțelor, pentru eliminarea suspiciunilor privind influențarea procesului.

Pledez pentru a învăța de la alții, în privința asta, a unui proces electoral mai îndelungat: De exemplu, în SUA, alegerile prezidențiale au avut loc la 5 noiembrie 2024, însă rezultatele au fost validate abia la 6 ianuarie, iar Trump a devenit Președinte abia la 20 ianuarie 2025. Tot acolo, prima parte a campaniei electorale a început încă din ianuarie 2024, iar a doua parte a început să se concretizeze odată cu dezbaterea electorală Biden-Trump din 27 iunie 2024, cu aproape 5 luni înainte de alegeri—nu doar 3 luni pentru întregul proces, ci un an întreg! Și, chiar dacă procesul electoral american a „produs” un Președinte pe care eu îl consider ticălos, măcar știu că e reprezentativ și legitim (ba chiar și aproape competent, în condițiile alea, specifice americanilor).

Am scris mult, știu. Și am argumentat, în principal, (doar) că avem nevoie de mai mult timp pentru procesul electoral. Revenind la ce-am extras eu din spusele Andrei Cărăușu și ale lui Adrian Stanciu, timpul ăsta suplimentar e necesar, dar nu-i și suficient. Mai e nevoie de niște reglementări specifice, făcute coerent, cu mintea-n cap și cu suficient timp înainte.* Apoi, de comunicare autentică și veridică în intervalul ăsta de timp suplimentar.

Adică e nevoie s-avem niște autorități care să fie percepute drept nepartizane și cu adevărat responsabile față de misiunea lor, care să le comunice oamenilor, din timp, tot ce au ei nevoie pentru a-și contura opțiunile. Când oamenii se vor convinge că autoritățile/instituțiile își îndeplinesc sârguincios misiunea de-a „produce” aleși reprezentativi, legitimi și competenți (poate și integri), eu am convingerea că-și vor face timp să se informeze în privința opțiunilor.

E timpul reformei prin care ne dăm timp pentru decizii—mai ales pentru deciziile de reformă! Că mie așa mi se pare, că la asta se reduce orice exercițiu electoral: ce reformăm, când și cu cine. Prin urmare, aștept ca viitorul Președinte al României să convoace partidele și organizațiile civice și instituțiile responsabile la consultări despre reforma electorală—cât mai curând; rezonabil ar fi în septembrie!

Notă explicativă:
*) În aprilie 2023, cu un an și o lună înainte de alegeri, Președintele Iohannis ar fi putut să convoace partidele la consultări despre modificarea legislației electorale (am explicat aici). În schimb, el a plecat în Brazilia și ne-a lăsat pe toți cu fundu'-n baltă. Dorința mea cea mai arzătoare în privința oricărui decident, de la Președinte până la ultimul consilier comunal din țara asta, e să lucreze cu mai multă prevedere, cu calendarul în fața ochilor: Dacă știi exact când pică Paștele ori Crăciunul, sigur poți să planifici activitățile aferente cu suficient timp înainte! Mulțumesc ♥