You've successfully subscribed to Codru Vrabie
Great! Next, complete checkout for full access to Codru Vrabie
Welcome back! You've successfully signed in.
Success! Your account is fully activated, you now have access to all content.
Transparenţă zi de zi (RO)

Transparenţă zi de zi (RO)

. 4 min read

La sfârşitul săptămânii trecute, am promis că revin (în cheie politică) la subiectul puterii discreţionare prin care politicienii noştri i-au pus cruce ideii de transparenţă. O fac acum, deşi sunt cu inima-ndoită. Nu vreau să mă lamentez şi-„atât.” Nu mi-e de-ajuns să-mi revărs furia aici şi-„atât.” Aş vrea să pot găsi o soluţie. Dar eu încă n-o văd, n-o simt, n-o întrezăresc. Pentru că soluţia e mai degrabă în mâinile partidelor politice, în cultura lor organizaţională, nu doar în adoptarea unor reglementări. (În vremuri normale, soluţia ar trebui să fie o combinaţie între aplicaţiile deja dezvoltate la CivicLabs, în categoria Acces la legislaţie. Dar ştiu că nu trăim vremuri nor-ma-le 🙁 )

Politicienii noştri n-au pus niciodată preţ, cu adevărat, pe transparenţă. N-au înţeles, n-au interiorizat valoarea transparenţei, nici în valenţa ei de deschidere, nici în cea de comunicare, nici în cea de participare publică, nici în cea de-a da socoteală şi/sau cea de-a primi încredere. Unii dintre ei s-au folosit de transparenţă ca instrument retoric, pentru atingerea unor obiective politice proprii. Dar eu încă n-am reţinut vreun politician care să fi-nţeles valoarea intrinsecă a transparenţei, cu-atât mai puţin vreunul care să fi văzut transparenţa ca valoare morală, călăuzitoare în activitatea sa politică.

Pe undeva, e de-nţeles. Politica românească e foarte puternic axată pe jocuri (toxice) de putere. (Situaţia nu-i specifică României, ci mai poate fi văzută şi-n alte ţări din regiune ori din lume.) Din perspectiva asta, un politician—orice politician!—găseşte (şi/sau este învăţat) că-i mult mai valoros să decidă discreţionar, pe-ascuns, uneori chiar arbitrar. În felul ăsta, crede că-şi pune adversarii pe picior greşit. În felul ăsta, crede că obţine un câştig de etapă. Rezultatul este, cel mai adesea, că pune beţe-n roate pentru tot felul de oameni care-şi construiesc activităţile şi existenţa pe predictibilitate. (Uh, tuturor omenilor, de fapt?!?) Nu rareori, îşi pune beţe-n roate chiar sieşi, pentru că „cine sapă groapa altuia cade singur în ea.”

Concret, prin art. I, pct. 5 din OUG 34/2020, Guvernul Orban 2 a decis (încă din 26 martie!) că nu se mai aplică nişte norme de transparenţă decizională şi dialog social. La ce ajută această exceptare, pe perioada stării de urgenţă? Nu ştim. Pentru că decizia în sine a fost luată netransparent, discreţionar, arbitrar. Însă aici avem de-a face, de fapt, cu-o mostră de prostie politică_cu vârf (şi las cacofonia aşa, în mod deliberat):

  • Pe cine-a pus Guvernul PNL pe picior greşit? Pe nimeni! Pentru că Opoziţia oricum nu era interesată de subiectul transparenţei, iar societatea civilă şi/sau partenerii sociali n-aveau de gând să conteste pe motiv de netransparenţă tocmai măsurile necesare pe durata stării de urgenţă.
  • Ce câştig de etapă a obţinut Guvernul? Niciunul! Pentru că art. 7, alin. 13 din Legea 52/2003 deja prevedea că, atunci când e nevoie de luarea unor decizii urgente, se pot face derogări de la procesele de transparenţă decizională, consultare publică şi/sau (in extremis) dialog social.

Dincolo de prostie, însă, e şi ticăloşie. Pentru ca OUG 34 nu face referire directă la Legea 52. Iar scopul unei astfel de omisiuni e tocmai să nu se afle, să nu se vadă. Cu alte cuvinte, Guvernul Orban a ştiut că făcea o porcărie şi-a căutat s-o ascundă sub preş. Pentru mine, treaba asta e de-acelaşi calibru cu derogarea de la CEDO şi cu adoptarea de OUG pentru modificarea Codului penal. Mi-e inacceptabilă şi mă doare în stomac! Mă revoltă şi mă-nfurie! Însă mi-e de-nţeles, pentru că avem de-a face cu politicieni care nu ştiu să opereze altfel. Avem de-a face cu politicieni pentru care transparenţa e un moft şi nici n-a fost vreodată ceva de preţ. Mai mult, nici nu-şi închipuie că va fi vreodată ceva de preţ!

În urmă cu 4 ani, când lumea din jurul meu se lăsa vrăjită de Guvernul Cioloş (despre care eu spuneam neînduplecat că nu-mi place), am militat pentru adoptarea unor decizii simple privind transparenţa. Ele n-au fost considerate „oportune” atunci şi-au fost uitate prin sertare. Nici azi nu se ocupă nimeni de ele. E de-nţeles, pentru că acum e stare de urgenţă. Dar eu înţeleg mai mult din treaba asta: Ştiu că de la PSD nu pot cere transparenţă, dar nici opoziţia la PSD nu-i mai brează! Înca nu avem politicieni a căror activitate să fie călăuzită de valoarea morală numită transparenţă, nici la PNL, nici la USR-PLUS! Despre UDMR, ALDE, PMP sau altele nici n-are rost să mai discut... Iar, pentru problema asta, eu nu pot găsi o soluţie 🙁

Pentru conformitate, las aici lista cu deciziile pentru care-am militat în trecut şi pe care eu le consider necesare şi azi. Le consider necesare, pentru că eu cred că reprezentarea politică şi guvernarea (centrală sau locală) se pot face bine numai dacă se bazează pe adevăr, adică pe cunoaşterea adevărului, pe înţelegerea modului în care acţionăm, funcţionăm, operăm, respirăm—şi a modului în care ne afectează deciziile luate de politicieni. Însă atrag atenţia asupra faptului că, dacă sunt adoptate doar aşa, de kiki, fără ca oamenii politici care le-adoptă să şi creadă în ele, sigur că şi implementarea deciziilor din această listă va fi tot un eşec (de kiki, de miki, de 3 lei ridichi):

  • Ratificarea Convenţiei de la Tromsø privind accesul la documente oficiale (vezi şi recomandările CoE);
  • Reglementarea procedurii de urgenţă din art. 7, alin. 13 al Legii 52/2003;
  • Publicarea în format deschis a tuturor tranzacţiilor operate prin Trezorerie;
  • Înfiinţarea unui portal de date deschise cu input direct de la talpa ţării, din structurile locale;
  • Instruirea tuturor decidenţilor cu privire la beneficiile transparenţei pentru ei, pentru instituţiile şi/sau organizaţiile lor, pentru oamenii pe care-i deservesc.
  • [Aş mai adăuga, neapărat, protecţia avertizorilor, pentru că adevărul nu poate ieşi la suprafaţă atunci când ai cea mai mare nevoie de el, dacă oamenilor le e frică de represalii!]

sursa ilustraţiei: proiectul CivicLabs/Zi de zi, despre care eu cred că-i singurul instrument pe care-l putem dezvolta pentru a creşte cererea de transparenţă—cu speranţa că oferta de transparenţă va fi nevoită să crească, la rândul ei, pentru a se-ntâlni cu cererea 😉