Zilele trecute, stăteam de vorbă cu o foarte bună prietenă despre felul în care politicienii noştri încă nu înţeleg designul sistemului decizional în care se învârt, trăiesc şi muncesc. Adică detaliile despre ce (nu) se cade şi ce (nu) se cuvine în politică, în legiferare, în administraţie, în ceea ce numim generic procese decizionale. Cred că înţelegerea defectuoasă a designului este foarte bine ilustrată prin deciziile recente ale CCR, inclusiv cea privind referendumul. Şi, colac peste pupăză, de ceva vreme mă sâcâie teribil asemănarea şi diferenţa dintre aceste două cuvinte: asertiv şi aservit.
În Decizia 534/2018, CCR „a observat că tocmai lipsa posibilităţii, pentru cuplurile homosexuale, de a avea acces la o formă de recunoaştere legală (situație similară celei din România), i-a plasat pe reclamanţi într-o situaţie diferită de cea a unui cuplu heterosexual necăsătorit”; apoi, tot acolo, „Curtea a considerat că [...] statul [român] a încălcat dreptul reclamanţilor de a nu face obiectul unei discriminări bazate pe orientare sexuală” (către finalul §26, pag. 16). Cu toate acestea, prin Decizia 539/2018, CCR permite eventualitatea consfinţirii constituţionale (prin referendum) a discriminării bazate pe sex.
Primul gând legat de discrepanţa asta e că deciziile au fost motivate şi publicate în ordine inversă. Dacă Decizia 534 ar fi fost deja motivată şi publicată în ziua când a fost adoptată Decizia 539, am convingerea că nu s-ar fi ajuns la această discrepanţă. Însă 534 a apărut în spaţiul public mai târziu decât 539, aproape la 10 zile distanţă. Nu pot să nu mă-ntreb dacă membrii CCR ştiau în 17 septembrie (la momentul 539) ce urmau să publice în 27 septembrie (motivarea din 534). Dacă nu ştiau, e o mare problemă de funcţionare acolo; dacă ştiau, cred că e o mare problemă de manipulare!
Pentru mine, discrepanţa dintre cele două decizii e uluitoare, pentru că discriminarea bazată pe sex este explicit interzisă în Constituţie, în timp ce discriminarea bazată pe orientare sexuală nu (vezi art. 4, alin. 2). Deci, primul drept este „mai tare” decât al doilea. Dacă dorea să fie coerentă, CCR ar fi trebuit să ţină cont de propria jurisprudenţă în privinţa protejării dreptului „mai slab” (discriminarea bazată pe orientarea sexuală, din 534) şi să-l protejeze şi mai abitir prin decizia care priveşte dreptul „mai tare” (discriminarea bazată pe sex, din 539). Adică să fi retrimis legea de revizuire în Parlament, cum am sugerat aici şi aici.
Neţinând cont de design, decidenţii politici de la CCR au ratat ocazia de-a ne prezenta o jurisprudenţă rotundă, coerentă, în privinţa protejării cetăţenilor români în faţa oricăror forme de discriminare. Dacă au făcut asta conştient şi manipulativ, numai pentru a le oferi unor politicieni ocazia de-a se da în stambă cu ocazia campaniei pentru referendum, înseamnă că onorata Curte Constituţională a României este aservită. Dacă au făcut asta inconştient, înseamnă că onorata CCR ar avea nevoie de-un mecanism intern care s-o protejeze de astfel de întâmplări şi/sau percepţii, să prevină posibilitatea ca astfel de lucruri să se întâmple din nou.
După cât mă duce pe mine mintea, ca să devină cu adevărat asertivă şi să evite percepţia c-ar fi aservită, CCR ar trebui măcar să adopte un mecanism de funcţionare prin care să se asigure că deciziile sale sunt publicate în ordinea lor firească. Dar, dincolo de acest standard minimal, CCR ar mai putea introduce o procedură care s-o ţină permanent pe drumul drept—un filtru în 5 paşi simpli, pe care eu l-aş sugera pentru motivarea deciziei referitoare la fiecare dosar primit în lucru:
- analiza care priveşte admisibilitatea—asta există deja, n-are sens să dezvolt mai mult; însă m-aş bucura să aflu că ideile de mai jos pot contribui la eficientizarea acestui pas, dacă doreşte cineva să-l revizuiască şi să-l îmbunătăţească;
- analiza care priveşte drepturile şi libertăţile fundamentale—aş verifica dacă există ceva din dosar care ar putea fi interpretat că încalcă drepturi şi libertăţi; aş identifica precis care drept şi/sau care libertate ar putea fi încălcat/ă; apoi aş verifica dacă există deja consacrată o „ierarhie” a acelor drepturi şi dacă există la CCR jurisprudenţă proprie în privinţa dreptului „mai tare,” tocmai pentru a mă asigura că nu-mi încalc deciziile precedente sau că, dacă decid să fac asta, pot să argumentez foarte exact motivele schimbării de jurisprudenţă;
- analiza care priveşte separaţia puterilor în stat—aş verifica dacă există ceva din dosar care ar putea fi interpretat că încalcă separaţia puterilor ori cooperarea loială dintre ele; dacă da, atunci aş verifica dacă există jurisprudenţă la CCR despre acel tip de conflict, respectiv dacă-n privinţa celorlalte conflicte am judecat întotdeauna cu aceeaşi măsură, tocmai pentru a mă asigura că nu-mi încalc deciziile precedente sau că, dacă decid să fac asta, pot să argumentez foarte exact motivele schimbării de jurisprudenţă;
- analiza care priveşte supremaţia legii—aş verifica dacă există ceva din dosar care ar putea fi interpretat că încalcă supremaţia Constituţiei şi/sau a legilor în vigoare, în funcţie de ierarhia cunoscută pentru legile constituţionale, organice şi ordinare, dar şi pentru relaţia acestora cu ordonanţele simple şi cele de urgenţă; dacă da, aş verifica dacă există jurisprudenţă CCR care să fie relevantă în cauză, respectiv dacă am judecat întotdeauna cu aceeaşi măsură, tocmai pentru a mă asigura că nu-mi încalc deciziile precedente sau că, dacă decid să fac asta, chiar pot să argumentez foarte exact motivele schimbării de jurisprudenţă;
- analiza care priveşte coerenţa cu jurisprudenţa CEDO şi CJUE—aş verifica încă o dată dacă argumentaţia construită prin raportarea la criteriile 2-4 de mai sus conduce cu adevărat la o decizie coerentă cu tendinţele manifeste la nivelul CEDO şi CJUE sau chiar cu recomandările emise la nivelul Comisiei de la Veneţia; dacă nu, aş verifica dacă decizia astfel pregătită este compatibilă cu Constituţia şi cu tratatele la care România este parte, după care aş argumenta foarte exact motivele pentru care mă îndepărtez de tendinţele şi recomandările identificate.
Aşa cred eu că putem ajuta CCR să fie asertivă, să emită o jurisprudenţă rotundă şi coerentă, să evite percepţia c-ar fi aservită. Aşa cred eu că demonstrăm înţelegerea corectă a designului instituţional şi decizional care dă tonul, de la CCR în jos, pentru toată politica românească. Aşa cred eu că se cade, aşa cred eu că se cuvine să arate un proces decizional „cu mintea-n cap.” Altfel, ajungem în situaţii tâmpite, cum e asta de-acum, în care mie nu mi-e clar cum anume va putea statul român să respecte Decizia 534, dacă se modifică art. 48 din Constituţie, aşa cum permite Decizia 539.
Mai exact, dacă s-ar dovedi că dreptul la căsătorie se restrânge prin modificarea art. 48, discriminând după sex, va fi teribil de greu pentru statul român să introducă o formă de recunoaştere legală, similară căsătoriei, care să nu discrimineze după orientarea sexuală (vezi acelaşi §26 din Decizia 534). Sunt convins că, foarte curând, CCR va fi nevoită să dezlege conflictul dintre Deciziile 534 şi 539, iar ăsta e motivul principal pentru care am decis să scriu despre acest filtru în 5 paşi. Mai arăt doar că filtrul ăsta poate fi replicat (ca model teoretic) în privinţa oricărui proces decizional, în orice instituţie publică sau în orice partid politic 😉
sursa foto: Facebook/Tokyo Otaku Mode
){kind=link}
){kind=link}
){kind=link}
){kind=link}