Uniunea Salvați USR (RO, glumeț/serios, constituțional)

Mi-am început ziua cu amintirea unei povestiri pe care am postat-o acum 5 ani pe facebook. Nu știu cât de veche e povestea, nici cine o fi fost autorul, dar ideea unei țestoase în vârful unui stâlp era de exploatat în comunicarea publică. Mi se părea extrem de relevantă, azi dimineață, a propos de tărășenia cu demisia lui Nicușor Dan din USR. Culmea e că s-a dovedit incredibil de «la obiect», așa cum tocmai am citit (în ordinea cronologică a descoperirii postărilor) la Mihnea, Barbu, Victoria, Ioana, Mihai, Teodor. Probabil că mai există și alte păreri pe subiect, dar mie astea mi s-au părut interesante 🙂

Serios vorbind, însă, exista (poate că încă mai există?) o soluție care să împace toate părțile. Iar soluția se bazează pe art. 151, alin. 2 din Constituție, respectiv pe faptul că USR este un partid parlamentar. O parte din USR dorește să-și respecte promisiunea față de CpF, deci să sprijine în Parlament inițiativa cetățenească de modificare a Constituției—concret, a art. 48, fără să fie clar dacă intenția privește definiția familiei sau doar a căsătoriei. Cealaltă parte (despre care înțeleg că e majoritară în partid sau doar în BN), dimpotrivă, dorește să nu se schimbe nimic în Constituție—aparent, egal dacă e vorba de familie sau de căsătorie, dar nici asta nu e clar. Cert e că ambele tabere din USR își doresc să-i pună pe adversarii politici (PSD și PNL, poate chiar ALDE și PMP ori UDMR) în ofsaid.

E posibil să obții toate aceste lucruri, dacă te așezi un pic cu picioarele în ligheanul cu apă rece, în loc să te-avânți la luptă, înfierbântat ca un puber, sau la măritat, ca o fată mare… Textul din Constituție zice, în esență, că e nevoie de o „mediere” între cele două Camere ale Parlamentului, dacă textele adoptate de Senat și Camera Deputaților nu sunt identice! Iar procedura de mediere a dispărut din alte texte constituționale și din practica parlamentară încă de la modificarea Constituției, în 2003 (vezi și vechiul art. 76, la care s-a renunțat în 2003). Însă acest reziduu ar fi putut (sau încă mai poate?) juca întru împăcarea celor din USR, astfel:

• Conform dorinței minoritarilor pro-CpF din USR (e doar o simplificare, nu am intenționat nimic peiorativ cu această etichetă), senatorii USR ar fi putut vota astfel încât să se asigure că există măcar o virgulă diferență în textul final, față de varianta adoptată la Cameră;
• Conform dorinței majoritarilor anti-CpF (aceeași considerație ca mai sus), parlamentarii USR ar fi putut sesiza CCR cu privire la nevoia unei proceduri de mediere, pe baza art. 151, alin. 2 din Constituție, pentru că textele constituționale sunt de strictă interpretare și numai CCR le poate interpreta legitim și autoritar;
• CCR, observând că procedura de mediere menționată în art. 151 chiar nu (mai) este prevăzută în Constituție, ar fi avut de ales—fie să adauge la text, prin jurisprudență (adică să recomande Parlamentului să reînvie procedura de mediere, pe baza cutumelor dinainte de 2003), fie să constate că medierea nu este posibilă, iar unica soluție este ședința comună, în care decizia să se ia cu ¾ din numărul total al senatorilor și deputaților.

În oricare din variantele decise de CCR, minoritarii pro-CpF din USR ar fi avut posibilitatea de-a-și respecta promisiunile până la capăt, în timp ce majoritarii anti-CpF din USR ar fi avut posibilitatea de-a-și vedea atins obiectivul—pentru că e aproape inimaginabil că PSD și PNL ar fi putut să strângă numărul necesar de voturi pro-CpF. Sau, în orice caz, o astfel de stratagemă ar fi amânat întreg procesul de adoptare cu măcar vreo 3 luni de zile, adică ofsaid 😛 Așa cum îmi place mie să spun, de cele mai multe ori, bătăliile juridice decisive se dau pe procedură, nu pe substanță; iar art. 151, alin. 2 e despre procedura de adoptare 😉 [Despre felul în care ar putea decide CCR strict pe substanța inițiativei de modificare a Constituției, am glosat un pic la Mihai—eu sunt mai optimist pe subiectul ăsta.]

Ca să trag și o concluzie: Facțiunile din USR ar fi putut găsi o soluție reciproc avantajoasă, dacă decizia era să caute o soluție; prin contrast, pare că s-au lăsat copleșiți de indecizii, cu consecința că și-au pierdut liderul ales la congres și cu efectul că lasă impresia de adunătură de incompetenți politic, deși ei sunt specialiști foarte buni, dacă-i iei individual. Complexul sau sindromul Apollo îi lovește necruțător, ce să și faci?!? 😛 În orice caz, «curat constituțional, Coane Fănică», soluția prezentată mai sus încă mai poate fi pusă în aplicare, pentru că propunerea legislativă a ajuns deja în dezbaterea Senatului. Succes!!!

sursa foto: O scrisoare pierdută