2-2 şi minunăţia neputinţei (RO, lung, obidit, revoltat)

Vineri a fost o zi de-a dreptul halucinantă (poate că şi răceala care-a pus stăpânire pe mine a avut oarece contribuţie): după bucuria imensă a selectării bursierilor MMF pentru 2012, când mi-am zis, uite, există oameni minunaţi în ţara asta! (ce păcat că nu pot fi premiaţi toţi!), am ajuns acasă, am făcut prostia de-a deschide televizorul şi m-am înfuriat/revoltat/întristat instant 🙁 Înainte şi-napoi pe telecomandă, singurele posturi care-aveau ceva de spus erau TVR1 şi TVRInfo, adică meciul de fotbal România-Belarus şi emisiunea Foc încrucişat cu Mircea Marian şi Ioana Lupea: întâi Renate Weber, apoi Toader Paleologu. Numai că am prostul obicei de-a face nişte conexiuni îngrozitoare între bucăţile de informaţii care-mi stimulează cortexul, deşi nu-s utilizator/bocitor de Apple/Mac/iSad…

Să luăm personajele care mi-au trecut prin minte, 2 câte 2, că şi scorul meciului a fost 2-2: Mutu & Tamaş, Putin & Medvedev, fraţii Castro… Neputinţă la puterea a doua, dezintegrarea integrităţii, boală de sistem social, politic, instituţional, judiciar, administrativ, economic… Mi-a venit să urlu! Între timp, m-am calmat (întrebându-mă cum voi îmbătrâni) şi vă explic la ce mă gândeam eu vineri seara, când nu m-aş fi putut duce să mă şpriţuiesc, că boleam, răcit, înfofolit în plăpumi 🙁

• Mutu şi Tamaş au fost excluşi de la Naţională cu ceva timp în urmă, ca urmare a unor destrăbălări bahice, incompatibile cu statutul de fotbalist profesionist şi reprezentant al naţiunii. Dar au fost aduşi înapoi, că „n-avem alţii mai buni.” Cu Mutu, treaba asta s-a mai întâmplat o dată, de două ori. Chiar şi cu selecţionerul Piţurcă. Nu, nu sunt un împătimit al fotbalului, dar ştirile astea mă prind, pentru că eu le văd prin prisma toleranţei faţă de modelele profund greşite din societatea românească. La fel e cu primarul Solomon şi cu Gutău—fost primar, posibil city manager, cu judecătoarea Bărbulescu, euroînşelăciunea Severin, senatorul Voicu, miniştrii şi primarii tuturor partidelor, jurnaliştii Chirieac şi Stănescu etc… [Pe RTV, în acelaşi timp, era scos de la naftalină minunatul Vadim; pe a3, total neintenţionat, i se făceau mici osanale răposatului Păunescu…] Oameni care dau cu mucii-n fasole şi care-ar trebui să nu-şi mai arate vreodată faţa în public, dar care sunt readuşi pe firmament, din două motive-ntr-unul singur: că nimeni nu se revoltă şi că-i mai ieftin să ţii murăturile-n prim plan decât s-aduci trufandale 🙁
• Şi, dacă n-avem alţii mai buni—mai bine zis ni-i lene să căutăm alţii mai buni—ce facem noi, oare, când acestor oameni li se-ncheie mandatele? Simplu, replicăm bunele practici din străinătate, că măcar atât am învăţat şi noi pe bani europeni… Cum lumina vine tot de la răsărit, indiferent sub a cui umbrelă de securitate te-ai afla, sigur că ne face şi nouă cu ochiul minunăţia de rocadă Putin-Medvedev, dar oare unde-o folosim? Fără-ndoială, ne amintim repede că li se termină mandatele de procurori-generali dnei Kövesi/PÎCCJ şi dlui Morar/DNA, observăm că nu mai pot fi prelungite ori reînnoite şi pregătim „transferul de bună practică”! Degeaba zice unul ca mine că trebuie făcute nişte criterii de evaluare a activităţii unui procuror şi că numai pe baza acelor criterii s-ar putea face promovările în astfel de funcţii, că rolul CSM-ului ar trebui să fie mai pronunţat… Nu, e mai simplu să păstrăm lucrurile în zona „deciziei politice,” care-i newspeak pentru „decizie arbitrară,” c’aşa vrea muşchii mei de conducător îngust la minte, obtuz şi ahtiat de o putere absolută 🙁
• Tot la primăvară i se mai încheie mandatul şi dlui Macovei, preşedintele absent de la ANI, care a reuşit, în tandem cu (sau sub papucul lui) dl Georgescu, secretar general, să blocheze, timp de 3 ani, recrutarea unui vicepreşedinte al Agenţiei. Aici nu merge făcută rocada, că personajele nu-s de-acelaşi calibru, aşa că suntem nevoiţi să ne uităm la un alt model de care mi-e silă, chit că-i la fel de eficient ca oricare din cele de mai sus şi mai vine şi din Vest (chiar dacă nu-i chiar Vestul ăla la care ne gândim ori aspirăm noi): fraţii Castro! Păi, când pleacă Fidel Macovei, obosit şi/sau bolnav, încovoiat de apăsarea scheleţilor din dulap, se găseşte o modalitate de succesiune, prin care să rămână Raúl Georgescu, dacă se poate, pe viaţă! Desigur, printr-o „decizie politică,” peste capul (sau cu complicitatea?) singurului organism legitim de control/supraveghere, CNI. Ce-i şi mai trist e că pot face pariu c-aşa se va-ntâmpla, fără ca vreun alt membru CNI să cârtească 🙁 [De ce crâcnesc eu, mă-ntrebaţi? Pentru că-n ciuda nenumăratelor plângeri penale pe care mi le-au făcut fraţii Castro de la ANI, din albul meu ei nu vor putea face negru!]

Nu mă credeţi?!? Nici eu nu vreau să mă cred, dar mie aşa mi se arată 🙁 Aşa cum nu există suficienţi oameni care să se revolte şi să meargă până la capăt în privinţa Mântuirii Neamului, nici în fotbal, nici în politică, nici în justiţie nu există 🙁 N-aţi observat momentul cu Avocatul Poporului? Degeaba am atenţionat eu, în primăvară, că nimeni n-a mişcat un deget—rezultatul este că s-a exersat prima succesiune de tipul Castro, iar noul „apărător suprem” al drepturilor şi libertăţilor constituţionale din România este dl Iancu, un om în care n-am încredere nici cât negru sub unghie! [Da, Monica a mimat supărarea şi toată lumea s-a liniştit subit 🙁 Mai bine candida Monica pentru funcţia de AvP şi-aş fi susţinut-o-n piaţa publică, lăsând la o parte orice veche supărare dintre noi, pentru că ea ar fi fost de-o mie de ori mai bună decât Raúl Iancu venit după Fidel Muraru!!!]

Neputinţă învăţată ziceam într-un comentariu, pe când scriam despre aparenta incapacitate a tinerei generaţii de a-şi proiecta viitorul şi aspiraţiile… Chiar dacă ascuns, comentariul ăla avea un aspect pozitiv: speranţa că neputinţa asta are nişte circumstanţe atenuante, că e conjuncturală, că depinde mult de anturaj, că nu e dracu’ chiar atât de negru… Ei, bine, vineri seară, eu am văzut negru-n faţa ochilor, m-a subjugat obida; gândurile astea mi-au întunecat sufletul, aşa că trebuia să le scot din mine! Senzaţia de vineri seară a fost că neputinţa asta e acumulată voluntar, că ne place, că ne complacem în joaca lui Toader, care zice că being there (a fi acolo, în cercurile de decizie ale puterii politice) e suficient… Nu, Toader, nu-i suficient, %#&#-$ mama ei de viaţă, pentru că niciodată nu ţi se va da sau arăta ocazia de-a schimba tu ceva! Dimpotrivă, în timp, te vor schimba ei pe tine 🙁 [Şi mi-e teamă că-ncepe să le reuşească…]

Colac peste pupăză, sâmbătă, primesc un email de la o bună prietenă din Palatul Victoria—o rugăminte, o cerere de ajutor care mie mi s-a părut jumătate deplasată, jumătate disperată… După gândurile de vineri seară, e de-nţeles de ce mi s-a părut disperată; şi deplasată pentru că simţeam că n-am nici cum, nici cu ce, nici de ce s-ajut 🙁 E foarte nasol când neputinţa ajunge să ne-nglodească pe toţi, când tot ce se-ntâmplă-n jur pare să aibă aspecte disperate, când nimic parcă nu se mai leagă, iar totul e afectat de scenarită… De la o vreme, de exemplu, corupţia în sport e un subiect foarte la modă în occident, iar noi avem nişte anchete DNA în fotbal—dar niciun ONG nu se pronunţă, pentru că nimeni nu crede că investigaţiile sunt rodul muncii procurorilor! Dacă totul a pornit de la Mititelu, pe motiv c-a fost retrogradată Craiova, nu cumva totul e o mascaradă?, se-ntreba, deunăzi, Dumitru Graur…

Ar trebui să-nchei, că v-am plictisit îndeajuns! Nu mă mai uit la RTV şi a3, de prin februarie, pentru că nu-mi oferă decât stres şi energii negative; totuşi, păcătuiesc cu TVRInfo, consumând (cu moderaţie) cuplul Marian-Lupea, deşi sunt conştient de statutul lor de Mutu & Tamaş… Mă roade că nu ştiu cum să previn catastrofa rocadei Kövesi-Morar, à la Putin-Medvedev, şi mă doare că nimeni nu-i dispus să preia şi să crească subiectul ăsta, pentru următoarele 5-6 luni… Mă disperă şi mă scot din sărite succesiunile de tip Fidel/Raúl, mai ales când ele sunt anunţate din timp, iar oamenii care contează mai întâi ridică din umeri, după care mimează supărarea… Fără să fie un model pentru mine, poate c-avea dreptate CTP, sâmbăta trecută, când zicea că, de la o vârstă, ar trebui să te preocupi mai mult de oameni, pentru că ideile îţi provoacă prea mari supărări?!? E 2-2 şi calificarea era deja ratată, oricum—voi (cum) vă-mpăcaţi cu neputinţa asta?, că eu nu prea…

PS Aflu că dl Morar/DNA este invitatul Rodicăi Culcer, diseară, la TVR1—oare voi afla cu cine se identifică mai bine, cu Putin sau cu Medvedev?!?

Update: Nu am aflat nimic nou, a fost o emisiune pe care-ar trebui s-o pot reclama la protecţia consumatorilor 🙁 Dar mi-a plăcut pictograma din decor, care ilustrează perfect cum procurorii trag la ţintă spre trecut—sigur, neintenţionat 😉

sursa: emisiunea Prim Plan, TVR1, televizorul meu