5 Românii în alegeri (RO, dumirit)

Au fost câteva zile superbe de toamnă, în care am fost destul de productiv, am primit ajutor şi sprijin din partea unor prieteni buni, chiar cred c-am reuşit să scot capul la lumină 🙂 Şi-am concluzionat c-avem politicienii cei mai buni, că sunt perfect adecvaţi vremurilor în care trăim, că sunt exact aşa cum îi merităm! În cele din urmă, m-am luminat! Şi vă explic şi vouă ce-am înţeles eu din aceste zile superbe de toamnă, când ARD promite că va reduce cota unică de impozitare de la 16% la 12%, iar USL plusează, prin vocea premierului, spunând că şi ei se gândeau la acelaşi lucru (deşi diferenţiat!), ba chiar vor reduce TVA pentru produsele agricole 😉

sursa foto: Bucureşti, vis-à-vis de Administraţia Finanţelor Publice Sector 3 (persoane juridice)

Cu alte cuvinte, politicienii n-au nici cea mai mică intenţie să impulsioneze munca, producţia, creativitatea şi competitivitatea, ci doar să-şi asigure viitovoturi 🙁 Dacă erau cu o secundă mai isteţi, propuneau un plafon de 4% maxim deductibil din cota de impozitare, dacă onor contribuabilul investea banii ăştia în economie—sau o altă variantă, aşa cum propuneam acum un an 😉 Dar există o explicaţie simplă pentru care politicienii n-au nevoie să fie mai isteţi—aceea că ei se adresează numai către 2 din cele 5 Românii! Ştiu că pân-acum s-a vorbit doar despre 2 Românii, dar eu văd lucrurile aşa:

1. Există o Românie sclavagistă, profund marginală, care n-are nicio legătură cu politica, alegerile şi administraţia publică. Aceşti oameni (sclavii sau stăpânii lor) nu votează, pentru că, foarte probabil, nici măcar nu au acte. Ei contează doar pentru o parte a presei (care-i mulge pentru rating) şi pentru unele organizaţii de asistenţă socială (care se străduiesc „degeaba” să-i civilizeze).
2. Există o Românie feudală, în primul rând a baronilor administrativi, care supravieţuiesc indiferent de rezultatul alegerilor. Votul acestor oameni este semnificativ doar prin tracţiune, pentru că aduc alte voturi, prin reţelele lor—prin care devin interesanţi electoral. Oricum, baronii locali ai partidelor primesc cu plăcere vasalitatea şi pretenţiile baronilor administrativi, după alegeri…
3. Există o Românie industrială, mecanizată, care trăieşte prost, pe nişte salarii de mizerie, şi care se pretează la orice fel de pomeni electorale. Aceşti oameni nu au speranţă pentru ziua de mâine—ei trăiesc azi pentru azi! Din acest motiv, sunt recipienţii ideali ai şpăgii electorale: prestează instant la vot şi consumă tot, fără să lase urme pentru procurorii care umblă cu biblia pe la sate 😛
4. Mai există o Românie a capitalismului sălbatic, în care foamea de bani e atât de pronunţată, încât totul e de vânzare, fără ideologie, fără loialitate, fără frică! Aceşti oameni trăiesc dincolo de politică, pentru că pot cumpăra pe oricine, oricând—ei sunt interesanţi pentru politicieni, dar nu intră în niciun grup-ţintă pentru comunicarea publică.
5. Şi există şi o Românie informaţională, o cu totul altă gâscă, aflată în cu totul în altă traistă. Oamenii ăştia abia şi-au dat seama că ar putea avea un cuvânt de spus la alegerile locale, pentru că ei nu sunt afectaţi deloc de politicile naţionale—ar putea locui oriunde, aşa încât le pasă mai degrabă de iarbă verde, cianuri, biciclete, piste de biciclişti şi ţeavă la net 😉

Prin urmare, politicienii se adresează public în principal României industriale; în subsidiar, se mai adresează şi României feudale (în privat, discută şi negociază şi cu România capitalismului sălbatic, dar asta nu se vede în campania electorală!). Pentru aceste 2 grupuri-ţintă din cele 5, politicienii nu au nevoie să fie isteţi, nu au nevoie să pună pe masă proiecţii bugetare corect calculate, nu au nevoie să argumenteze logic, nu au nevoie să facă analize cost-beneficiu şi studii de impact, nu au nevoie să deschidă accesul la informaţii, participarea publicului la procesele decizionale, ori să ofere informaţii în format deschis…

Astea sunt idei, iar ideile nu răzbat în cele 2 din 5 Românii. Doar România informaţională e interesată de idei, dar ea nu depăşeşte 10% şi nu se implică decât, eventual, în alegerile locale. România feudală răspunde cu capul plecat la mesajele despre oameni, iar România industrială reacţionează salivând pavlovian la mesajele despre pomeni. Deci vom avea o campanie electorală marcată de atacuri la persoană şi de promisiuni fără acoperire 🙁 În condiţiile astea, e foarte probabil că nici în viitorul Parlament nu voi fi reprezentat decât de 2-3 parlamentari, care nu se aleg la mine în colegiu şi cu care, oricum, mă-ntâlnesc în contexte nepolitice!

Eu trăiesc în altă realitate decât politicienii pe care-i văd pe ecranul televizorului şi încă nu-mi dau seama care din realităţile astea nu e reală! Pe-a lor am reuşit, în cele din urmă, s-o-nţeleg—şi ca motivaţie, şi ca efect 😉 Dar realitatea mea, o fi ea suficient de ancorată?, suficient de relevantă?, suficient de racordată la celelalte Românii?!? Mi-e teamă că fac parte din România informaţională şi că trăiesc prea departe de felul în care sunt gândite campaniile electorale; mi-e teamă că votul meu se va rispi din nou, iar asta va perpetua criza politică—sau nu?!? Credeam c-am reuşit să scot capul la lumină, pentru c-au fost câteva zile superbe de toamnă!!! 😉