544 de motive (RO)

În urmă cu vreo 10 ani, la una dintre televiziunile românești de știri, exista un realizator TV care critica politicienii pentru modul în care ne „conduc cu ochii la bara din față.” Cu alte cuvinte, ca un șofer care nu-i atent la ce se întâmplă în trafic, ci e exclusiv concentrat pe mașina din fața lui. Evident, cu un astfel de conducător, nu prea poți evita riscuri, nu prea ai cum să depășești, respectiv poți rămâne pe loc, dacă nu apare o altă «mașină» pe care s-o urmeze „șoferul”. Realizatorul în cauză a căzut în dizgrație, însă vorba lui mi se pare că rămâne de actualitate.

La rândul meu, critic de mulți ani de zile faptul că statul român, prin politicienii care ne conduc, nu ia decizii curajoase, nu are planuri ambițioase—noi tot peticim, peticim lucruri vechi, fără să ne stabilim măcar vreun obiectiv legat de ceva nou. Ce observație fantastică făcea Henri Coandă: „Omul nu merge cu fața spre viitor, cum se crede, [ci] el merge cu spatele, ca un vâslaș. Merge așa, și ramează, și vede trecutul, dar viitorul nu-l vede.” De-asta noi, oamenii obișnuiți—vâslașii, chiar avem nevoie de niște cârmaci/conducători în bărcile noastre, să se mai uite și peste „bara din față,” să nu mai peticească trecutul...

Gândurile astea m-au năpădit imediat ce-am aflat că ni se pregătește o nouă modificare a legii accesului la informații de interes public. Subiectul ăsta mă preocupă de 20 de ani, iar faimoasa Lege 544/2001 are tot atâția. Ultima oară când am scris pe subiect era septembrie—promiteam acolo un curs despre accesul la informații, pe care încă nu l-am lansat,* pentru că vreau să-l leg de o aplicație dezvoltată alături de prietenii mei de la Code4Romania și pentru că vreau să aflu ce se întâmplă și cu acest proiect de lege, care ar putea primi votul final, în Camera Deputaților, chiar săptămâna viitoare.

Partea nasoală a proiectului e că peticește. Partea bună a proiectului e că peticește destul de bine. Mi se pare nasol că nu putem avea definiții coerente în lege, da' e bine că avem exemplificări (aproape) exhaustive ale tuturor situațiilor care ar fi trebuit să intre sub umbrela definițiilor. E nasol că trebuie să repetăm (și să re-introducem) în lege interpretările date de instanțele de judecată la textul existent, da' e bine că mai închidem din căile de scăpare pentru cei certați cu transparența.** E nasol că, în anul 2021, trebuie să întărim prin lege ideea de comunicare prin mijloace electronice, da' e bine că nu dăm înapoi. E nasol că trebuie să înăsprim pedepsele, da' e bine c-o facem suficient de clar și de predictibil încât să nu mai apară motive de tocmeală ori de interpretare malițioasă. Nu e bine că proiectul nu clarifică ce se întâmplă cu normele metodologice și că nu lasă suficient timp pentru adaptarea funcționarilor la noile obligații (30 de zile ar fi fost mai bune decât numai 3), da' e bine că proiectul a fost adoptat în Senat de majoritatea din vechiul Parlament și-ar putea fi adoptat în Cameră de noua majoritate—ar fi o lege adoptată «bipartizan», chiar dacă termenul ăsta e mai potrivit în SUA decât în România.

Ce vreau să zic e că adoptarea acestui proiect ar putea fi de bun augur, pentru că modificările propuse mai rezolvă câteva probleme din practică. Dar sper să văd că apar niște lideri capabili să privească dincolo de „bara din față,” niște cârmaci care să privească în viitor și să inoveze curajos și ambițios, niște «campioni» sau «portdrapei» ai accesului la informații, cu care să recalibrăm bătrâna Lege 544, s-o întinerim, s-o facem aplicabilă pentru următorii 20 de ani, pentru generațiile Z și A. Altfel spus, să facem o lege coerentă, care să reintegreze datele alături de informații (vezi Legea 109/2007) și care să fie compatibilă cu reglementările europene în vigoare (vezi inclusiv Convențiile de la Aarhus și Tromsø sau chiar și obiectivele ONU pentru dezvoltarea durabilă). Glumind un pic, cred că putem găsi 544 de motive pentru o nouă lege privind accesul la informații 😉

sursa ilustrației: captură de ecran din videoclipul UNESCO, 2017

Actualizare, 9 martie: Una caldă, una rece. Aia caldă e din 1 martie, când Emilia Șercan a primit câștig de cauză într-o decizie a Curții de Apel București—GDPR nu poate fi o scuză pentru a restrânge liberul acces la informații de interes public. Aia rece e de ieri, 8 martie, când PM Cîțu/Corpul de Control a decis să verifice dacă datele publicate de Ministerul Sănătății aveau „dosar cu șină,” în loc să afle cine și de ce nu i-a dat undă verde la publicare până acum (timp de 1 an de zile). Ah, iar proiectul de lege a fost retrimis la comisii (în 3 martie), deoarece plenul Camerei Deputaților nu s-a simțit în stare să ia o decizie—cred că avem niște guvernanți și dePutați deRutați! Zic să mai sărbătorim o dată Ziua Datelor Deschise din 6 martie, că poate ne iese mai bine la rapel 😛 În 15 martie, aflăm că soarta întregului proiect pare să stea la cheremul UDMR, din discursul căreia pare că știrile de la începutul lunii i-au intrat pe-o ureche și-au ieșit pe cealaltă (detalii despre poziția UDMR se găsesc la Starea Democrației). Am vorbit despre navigarea cu bărcile, iar UDMR pare să fi înțeles că era vorba despre proverbiala «rață prin apă» 🙁 Halal să ne fie, că nu știu cum o mai scoatem la capăt cu astfel de politicieni!

Note explicative:
*) Las aici dovada că m-am apucat de lucru în privința acestui curs—o captură de ecran din documentul prin care planific conținutul (am scris deja 13 pagini, dar e foarte probabil că va avea vreo 20 până la final).
**) În prea multe cazuri, legile noastre caută să corecteze comportamente indezirabile din trecut, în loc să stimuleze comportamente dezirabile pentru viitor. Asta e o mentalitate de vâslaș, care ramează cu spatele la direcția de mers. Despre comitere vs. omitere, a scris foarte mișto Adrian Stanciu—a se citi prin similitudine cu ce sugerez eu prin corecție vs. stimulare.