LA VIEILLE: Allons, allons, mon chou, viens t’asseoir. Ne te penche pas, tu pourrais tomber dans l’eau. Tu sais ce qui est arrivé à François Ier. Faut faire attention.
LE VIEUX: Encore des exemples historiques! Ma crotte, je suis fatigué de l’histoire française. Je veux voir; les barques sur l’eau font des taches au soleil.
—Les Chaises, Ionesco
Introducerea poate părea din alt film, dar e alegerea mea 🙂 Tema acestei săptămâni, la sincronul cu little not-blue spades biking woodly on berliner bass, e despre alegeri 🙂 Iar eu nu mă pot stăpâni—chiar, ar trebui să mă gândesc serios, poate ar trebui să fac o alegere în sensul ăsta?!? Aşadar, nu mă pot stăpâni: de fiecare dată când aud sau citesc cuvântul „alegere,” mi-aduc aminte de choux à la crème şi felul în care era scris pe eticheta din vitrina frigorifică a cofetăriei din Călăraşi colţ cu Popa Nan, în copilăria mea… Observ, însă, că nici pe web nu suntem mai breji, adică limba ascuţită a diacriticei încă mai are de criticat 😉
sursa ilustraţiei: www.bucataras.ro
Mi-aduc aminte de prima dată când am simţit, pregnant, ascuţit, dureros, disconfortul alegerilor fără informaţii suficiente: Cred că era prima mea săptămâna la Union College, la micul dejun, într-una dintre cantinele din campus, la un fel de-„’mpinge tava”… ‘Neaţa, zic, iau un sandvici şi-o cafea, că mă grăbesc 🙂 Răspunsul se transformă într-o tortură: De care sandvici? Pâine albă, pâine neagră, cu seminţe, chiflă? Cu maioneză, cu unt, cu margarină, cu muştar? Cu şuncă de-aia, de-aia, de-aia? Cu brânză de-aia, de-aia sau de-ailaltă? Hai, măi, omule, că mai sunt şi alţii în spatele tău, care şi ei se grăbesc la cursuri!!! 😐
Am ieşit din rând nemâncat, pentru că tăvălugul întrebărilor şi presiunea cozii deja formate în spatele meu erau de-a dreptul copleşitoare… De fiecare dată când sunt pus în situaţia de-a alege repede, când mi se pare că n-am suficiente informaţii, mă simt la fel—mă chircesc în mine, mă trag deoparte şi-ntreb, nedumerit, oare de ce atâta grabă?!? Asta e una din alegerile mele fundamentale, aş zice—să nu aleg pe grabă! Şi adevărul e că, de-a lungul vieţii, trăirile mele cele mai naşpa îşi găsesc cauza sau originea într-un astfel de moment, când am ales pe grabă sau n-am ales cu mintea-n cap… [V-am mai zis că mă fac reflector, nu-i aşa?]
Despre celelalte alegeri, m-am gândit aşa: Cred că petrecem prea puţin timp gândindu-ne la alegerile noastre care-au avut efecte bune/pozitive şi ne batem prea mult de ceasul morţii cu alegerile care-au dus la rezultate proaste 🙁 Zic c-avem multe de-nvăţat şi din alea bune, mai ales dacă analizăm circumstanţele—poate că, data viitoare când avem de făcut o alegere, avem luxul de-a ne „aşeza” în circumstanţe similare 😉 Dacă vrem, că şi asta poate fi o alegere… Adevărul e că există alegeri pe care le-am făcut cândva, ne-au fost bune o vreme, dar ni-i greu să ni le asumăm şi cu relele—cred că şi din astea avem multe de-nvăţat!
Dar cred că alegerile cel mai greu de dus nu-s ale noastre (fie că ne asumăm responsabilitatea pentru ele, fie că nu), ci acelea ale celor pe care-i iubim, mai ales atunci când nu le-nţelegem, când nu suntem (întrutotul) de acord cu ele… Acceptarea unei astfel de alegeri din partea unui om pe care-l iubeşti îmi pare aproape echivalentă cu acceptarea dogmei bisericeşti, pentru că se bizuie, după părerea mea, cam pe-acelaşi fel de credinţă… Poate că de-asta-mi place mie ideea că Dumnezeu este iubirea—şi ştiu că asta va deschide o discuţie interminabilă cu prietenii mei atei, la berea din seara asta 🙂
A la votre, mon choux, à la votre, ma crotte! 😉
){kind=link}
){kind=link}
){kind=link}
){kind=link}