You've successfully subscribed to Codru Vrabie
Great! Next, complete checkout for full access to Codru Vrabie
Welcome back! You've successfully signed in.
Success! Your account is fully activated, you now have access to all content.
Amintiri cu arome (RO, pseudo-restanţă)

Amintiri cu arome (RO, pseudo-restanţă)

. 3 min read

Era de ziua mea şi stăteam la o terasă. Ploua. Beam o cafea. Şi mă gândesc că nu-i deloc rea potrivirea că ultima restanţă e-o poveste despre cafea, pentru că am băut multe cafele-n viaţă, cu colegii mei de sincron 🙂 De fapt, am băut mulţi litri de cafea în viaţa asta, am trăit multe evenimente plăcute în jurul cafelei, am învăţat multe lucruri frumoase, mi-am descărcat sufletul de multe frustrări şi tristeţi şi supărări bând cafea… Dar ce-a fost a dispărut ca un abur risipit deasupra cafelei, ca un caimac pierdut în spatele buzelor, ca o aromă trecută prin păr, pe lângă nări; şi nu mai revine decât aşa, ca o părere, ca o simţire, ca o amintire, când se combină fericit cu alte întâmplări şi-mi dă ghes să cânt, să povestesc…

sursa foto: Bucureşti, Centrul vechi, 22 mai 2012; arhiva personală

Mă pot regăsi în copilăria mea, cu laptele pătat de-o picătură jucăuşă de cafea, pretinzând că sunt mare şi că sunt luat în serios de tata şi ceilalţi adulţi din jurul mesei; mă pot imagina în prăvălia părinţilor ei, departe, cu toate sortimentele de cafea, cu aromele care-mi ascut simţurile şi dorinţele; mă pot transpune în bucătăria ei, aici, pe-aproape, unde mă străduiam să fierb cafeaua întotdeauna mai tare decât mi-ar fi plăcut mie, pentru c-aşa-i plăcea ei, iar eu nu găseam fericire mai mare în viaţă decât să-i fac pe plac şi să mă bucur de realizările ei; mă pot distra cu gândul la cafeaua băută cu paiul, c-aşa am vrut eu în iatacul meu…

Dar nu mai vreau să trăiesc în trecut: prezentul e mult mai simpatic şi interesant, chiar dacă intangibil, uneori 😉 Căci era de ziua mea, stăteam la o terasă, ploua şi beam o cafea, uitându-mă pe-ascuns la altă ea, pe care nu ştiu cum o cheamă, nici care-i sunt florile preferate, la ce filme ori ce cărţi vibrează, pe ce muzică dansează, …, ci doar că mi-ar fi plăcut enorm să-i pot spune-aşa:

Ai un zâmbet pe care-l găsesc fermecător, de-asta aleg să mă tot uit la tine pătrunzător;
O mimică a feţei care-mi pare empatică, deşi discuţia-n care te-ai lansat deja e clar superficială, pe-alocuri dogmatică;
O frunte largă şi ochi pătrunzători, care promit conversaţii interesante, poveşti nesfârşite, bucuria sporovăielii la orice oră ne-ar trece prin minte;
Da, pot visa că ai buzele nu doar aprinse, rotunde, ci calde şi dulci, ştiind să rostească porunci şi poveţe, s-aline dureri, să mângâie cu tandreţe;
Şi-un trup de zeiţă pe care l-aş strânge în braţele mele uşor, până ce-am adormi împreună, sub zgomot de ploaie, -n fotoliul uitat pe pridvor…
Ţi-aş alinta părul, pân’ te trezeşti, şi ţi-aş sorbi vorba-n aroma unei cafele turceşti 🙂

Oare e greu să o iei de la zero, când ştii că mai există ceva după virgulă, că buclele n-au fost pe de-a-ntregul închise, pentru că nu vor putea fi închise, cu-adevărat, niciodată?!? Eu cred ca uşor nu poate fi, dar fiţi pe pace, vă voi spune când voi afla 🙂 Deocamdată, fiecare din noi stă în alt colţ al terasei, al lumii, al vieţii… Ne-ntâlnim, din când în când… Ne şi potrivim?!?