Amintiri cu arome (RO, pseudo-restanţă)

Era de ziua mea şi stăteam la o terasă. Ploua. Beam o cafea. Şi mă gândesc că nu-i deloc rea potrivirea că ultima restanţă e-o poveste despre cafea, pentru că am băut multe cafele-n viaţă, cu colegii mei de sincron 🙂 De fapt, am băut mulţi litri de cafea în viaţa asta, am trăit multe evenimente plăcute în jurul cafelei, am învăţat multe lucruri frumoase, mi-am descărcat sufletul de multe frustrări şi tristeţi şi supărări bând cafea… Dar ce-a fost a dispărut ca un abur risipit deasupra cafelei, ca un caimac pierdut în spatele buzelor, ca o aromă trecută prin păr, pe lângă nări; şi nu mai revine decât aşa, ca o părere, ca o simţire, ca o amintire, când se combină fericit cu alte întâmplări şi-mi dă ghes să cânt, să povestesc…

sursa foto: Bucureşti, Centrul vechi, 22 mai 2012; arhiva personală

Mă pot regăsi în copilăria mea, cu laptele pătat de-o picătură jucăuşă de cafea, pretinzând că sunt mare şi că sunt luat în serios de tata şi ceilalţi adulţi din jurul mesei; mă pot imagina în prăvălia părinţilor ei, departe, cu toate sortimentele de cafea, cu aromele care-mi ascut simţurile şi dorinţele; mă pot transpune în bucătăria ei, aici, pe-aproape, unde mă străduiam să fierb cafeaua întotdeauna mai tare decât mi-ar fi plăcut mie, pentru c-aşa-i plăcea ei, iar eu nu găseam fericire mai mare în viaţă decât să-i fac pe plac şi să mă bucur de realizările ei; mă pot distra cu gândul la cafeaua băută cu paiul, c-aşa am vrut eu în iatacul meu…

Dar nu mai vreau să trăiesc în trecut: prezentul e mult mai simpatic şi interesant, chiar dacă intangibil, uneori 😉 Căci era de ziua mea, stăteam la o terasă, ploua şi beam o cafea, uitându-mă pe-ascuns la altă ea, pe care nu ştiu cum o cheamă, nici care-i sunt florile preferate, la ce filme ori ce cărţi vibrează, pe ce muzică dansează, …, ci doar că mi-ar fi plăcut enorm să-i pot spune-aşa:

Ai un zâmbet pe care-l găsesc fermecător, de-asta aleg să mă tot uit la tine pătrunzător;
O mimică a feţei care-mi pare empatică, deşi discuţia-n care te-ai lansat deja e clar superficială, pe-alocuri dogmatică;
O frunte largă şi ochi pătrunzători, care promit conversaţii interesante, poveşti nesfârşite, bucuria sporovăielii la orice oră ne-ar trece prin minte;
Da, pot visa că ai buzele nu doar aprinse, rotunde, ci calde şi dulci, ştiind să rostească porunci şi poveţe, s-aline dureri, să mângâie cu tandreţe;
Şi-un trup de zeiţă pe care l-aş strânge în braţele mele uşor, până ce-am adormi împreună, sub zgomot de ploaie, -n fotoliul uitat pe pridvor…
Ţi-aş alinta părul, pân’ te trezeşti, şi ţi-aş sorbi vorba-n aroma unei cafele turceşti 🙂

Oare e greu să o iei de la zero, când ştii că mai există ceva după virgulă, că buclele n-au fost pe de-a-ntregul închise, pentru că nu vor putea fi închise, cu-adevărat, niciodată?!? Eu cred ca uşor nu poate fi, dar fiţi pe pace, vă voi spune când voi afla 🙂 Deocamdată, fiecare din noi stă în alt colţ al terasei, al lumii, al vieţii… Ne-ntâlnim, din când în când… Ne şi potrivim?!?