Anacronicități (RO, fără anestezie)

Voiam să spun „atrocități anacronice în sincronicitate,” da’ uite că mi-a ieșit un cuvânt nou, anacronicități. Las cumva deoparte aberația naționalistă, xenofobă sau chiar șovină, a unor deputați care, în mod recurent, se preocupă de „denumirea legală” a etniei rome. Jenant, în primul rând, e faptul că genul ăsta de propunere își face loc periodic în procedura legislativă, iar Parlamentul nu-și adoptă un mecanism preventiv, prin care să blocheze reintroducerea în dezbatere a unor proiecte care au mai fost respinse. Nu că mi-ar fi rușine cu administrația locală, care acționează la fel de aberant, într-o chestiune similară, tot fără mecanisme preventive 🙁

sursa foto: arhiva personală. Parlamentul mai poate părea imaculat doar dacă-i pui flori albe-n față 🙁

O altă aberație recurentă, la fel de păguboasă, este cea privind votul obligatoriu. Acum nu mai funcționează site-ul lansat în 2009, pentru a susține dezbaterea din jurul proiectului de lege de-atunci. Dar argumentele împotriva obligativității votului rămân și se completează cu amintirile din noiembrie: Îmi și-nchipui cozi de alegători, mai ales în diaspora, vrând să-și exercite „obligația” de a vota. Cetățenii care vor fi dat piept cu incapacitatea administrativă a autorităților electorale vor da apoi statul în judecată și vor obține despăgubiri chiar mai mari decât planul de amenzi 😛 Prevăd un proces de amplitudinea Daciilor de pe carnetele CEC sau de magnitudinea clauzelor abuzive Volksbank.

Deranjantă de-a dreptul mi se pare chestiunea privind incompatibilitățile primarilor, mai ales prin implicarea dlor Iohannis și Mihalache. Dl Iohannis a scăpat ca prin urechile acului, prin decizia discreționară a ICCJ (ba chiar abuzivă, aș zice eu 🙁 ). Legea e suficient de clară și nu-i nevoie să fie schimbată: oamenii din administrația locală ar putea să-nvețe sau să fie îndrumați în a delega un reprezentant al primăriei (cu procură/mandat) care să nu aibă nicio altă relație contractuală cu primăria/consiliul local ori cu rudele celor angajați, numiți sau aleși acolo! Și de-asta mi se pare atroce implicarea în dezbaterea despre incompatibilități a unor oameni care au și avut probleme cu ANI—pentru că miroase a răzbunare, iar eu am alte pretenții de la Președinte 🙁

Iar ideea ca procurorii să nu mai fie magistrați pune bomboana pe coliva tuturor acestor anacronicități. Sigur că și eu mi-am pus întrebări despre statutul procurorului, oscilând între statutul de agent executiv și cel de magistrat, dar am mai arătat că problema a fost deja tranșată în 2007. Acuma, însă, îmi dau seama că problema a fost tranșată încă din 2003, așa cum se vede cu ochiul liber: diferența fundamentală dintre art. 132 vechi și art. 133 nou din Constituție este că, după revizuire, procurorii sunt, în mod explicit, magistrați! Prin urmare, chiar dac-ar exista susținere pentru o astfel de modificare a legislației, CCR va menține că dreptul procurorilor, noul lor statut, obținut la revizuirea din 2003, nu poate fi pierdut decât printr-o nouă Constituție—nici printr-o altă revizuire, nici (cu atât mai puțin) printr-o modificare legislativă!

De ce zic că abia ideea asta, năstrușnică, a Premierului Ponta, se ridică la statutul de bomboană pe colivă? Pentru că ascunde o încercare de întărire a imunității parlamentare, o soluție la o problemă care-ncepe s-amenințe arhitectura coaliției guvernamentale la vârf—la vârful Senatului, în persoana dlui Tăriceanu 🙁 Mai exact, dacă procurorul e magistrat, e mult mai mică probabilitatea ca solicitarea de percheziție, reținere sau arestare să fie abuzivă/discreționară, iar votul privind încuviințarea începe să nu se mai justifice; dacă procurorul e agent executiv, subordonat unui ministru (numit politic, deh!), probabilitatea de abuz/răzbunare politică e mare, iar votul din Parlament devine absolut necesar, cu șanse mari de-a se substitui justiției. Cu alte cuvinte, „ar exista susținere” pentru încă o șolticărie din categoria statul defect vs. statul de drept 🙁

În condițiile astea, zău, mi-aș dori ca animatorii din presă, fie ei de stânga sau de dreapta, să nu le mai dea apă la moară tuturor tonților, cu baloanele lor de încercare (ce mândrie, ce evoluție!, după 10 ani, tot la nivelul baloanelor de încercare suntem, în loc să fi trecut la decizii de politici publice bazate pe date statistice, argumente logice și consultări publice 🙁 ), iar atrocitățile astea anacronice să nu mă mai lovească în sincron: Una câte una, de la o săptămână la alta, pot să le duc 😛 Nu-mi afectează foarte tare încrederea în clasa politică sau în instituțiile fundamentale ale statului 😛 Da’ nu chiar câte două-trei pe zi, că-mi afectează tenul, coafura și planurile de pensionare 😛 #abonantandiorsaliu!