În teatru, de mii de ani, există soluția magică: un actor care interpretează un zeu este coborât în scenă cu o mașinărie, pentru a le da satisfacție spectatorilor, conform scenariului. Aplauze, totul s-a rezolvat 🙂 În politica zilelor noastre nu poate fi așa, pentru că nu există zei, pentru că nu există scenarist, pentru că spectatorii se află și ei pe-aceeași scenă cu actorii. De-asta nu funcționează candidaturile politicienilor care se prezintă drept soluții mesianice, iar alegerile anticipate sau guvernele de tehnocrați sunt non-soluții! Pentru că problemele sunt prin alte părți, iar ceea ce avem nevoie acum este să ne continuăm reformele politico-electorale morale (chiar și ciuntite, așa cum au ieșit legile electorale din acest an).
sursa foto: Digi24/Mihai Dan Bălănescu
Tehnic, instalarea unui guvern de tehnocrați este destul de simplă. Un pic mai complicată decât învestirea unui guvern politic minoritar, însă mai simplă decât organizarea de alegeri anticipate. Pentru un guvern minoritar, consultările de la Cotroceni trebuie să ducă la un numitor comun, cu privire la ce anume se poate face cu sprijinul Parlamentului și ce anume nu e cazul să fie forțat prin Parlament. Pentru un guvern de tehnocrați, e mai dificil: dincolo de cele două chestiuni deja precizate, mai trebuie consens asupra premierului-desemnat, asupra structurii de portofolii a guvernului și asupra fiecărui ministru-desemnat. În cele din urmă, pentru alegeri anticipate e nevoie de și mai mult, de-un balet politic foarte fin, în care nimeni nu poate mișca în front:
Trebuie ca 2 solicitări de învestitură (poate fi același premier-desemnat) să fie respinse de Parlament. Președintele lucrului bine făcut nu-și permite să desemneze o „paiață” pentru funcția de Premier, măcar pentru că poate rămâne în ofsaid față de electorat, înainte de-a se ajunge la anticipatele propriu-zise. Nici Parlamentul dreptății până la capăt nu-și permite să concure la propria-i dizolvare, pentru că partidele componente nu-s pregătite pentru campania electorală pe noua lege. Nici măcar cetățenii doritori de schimbare nu-și permit anticipate, pentru că încă n-au apărut, nu s-au conturat, nu s-au consolidat partide noi sau oameni noi, care să poată candida, tot pentru că anul ăsta s-au modificat legile.
Dacă baletul ăsta se poate realiza doar teoretic până în decembrie, odată ce intrăm în sărbătorile de iarnă și 2016, alegerile anticipate devin de-a dreptul imposibile, dincolo de faptul c-ar fi prea târziu față de ce-și doresc cetățenii din piață. Odată ce vor apărea suprapuneri cu calendarul alegerilor locale (pentru că perioada electorală durează cam 3 luni), ne lovim de Decizia CCR care spune că nu se pot comasa alegerile parlamentare cu cele locale. Greu de crezut că vom avea alegeri și-n aprilie/mai și-n iunie/iulie! Iar dacă intrăm în ultimele 6 luni de mandat, actualul Parlament nu mai poate fi dizolvat, deci ajungem tot în noiembrie 2016. Cu alte cuvinte, ori se-ntâmplă repede, ori nu se mai întâmplă deloc!
Așadar, pentru alegeri anticipate, e nevoie de un complex de condiții care să se-ntrunească într-un interval de timp extrem de scurt, deși părțile implicate au interese și/sau obiective, poate chiar și agende divergente. Pentru a se întruni toate condițiile, pentru a se identifica acel minim numitor comun de la care să ne gândim măcar la guvern minoritar, înainte de alegeri anticipate, e nevoie de comunicare și negociere, amândouă la niveluri excepționale, amândouă declanșate de la nivelul Administrației Prezidențiale. Mă scuzați, dar Președinția încă n-a dat dovadă de vreo capacitate extraordinară în materie de comunicare și/sau negociere cu partidele parlamentare 🙁 Iar partidele știm deja că nu se-nțeleg unul cu celălalt…
Se mai vehiculează soluția ca o mare parte dintre parlamentari să demisioneze, forțând lipsa cvorumului de ședință, deci dizolvarea de facto, din interior, a Parlamentului. Teoretic, și asta e o variantă posibilă, având în vedere că nu se mai pot organiza alegeri parțiale pentru fotoliile uninominale ale parlamentarilor demisionari. Dar nu există nicio garanție cu privire la ce-ar putea decide CCR într-o astfel de situație; mai exact, e posibil ca decizia CCR să arate că se reduce cvorumul în mod corespunzător, Parlamentul ales în 2012 putând funcționa câtă vreme are cel puțin 3 membri rezultați din acele alegeri.
Închei arătând că organizațiile societății civile au anticipat încă din 2012-2013 falimentul moral al clasei politice și lipsa de capacitate instituțională a partidelor politice, alături de lipsa de resurse umane capabile, meritorii, în interiorul partidelor. Din aceste motive, organizațiile care au lucrat în sau împreună cu Campania Politică fără Bariere, de cel puțin un an, militează pentru elaborarea unor noi legi privind partidele politice, finanțarea partidelor și campaniilor electorale, alegerile locale și alegerile parlamentare, votul prin corespondență, respectiv codificarea acestor legi, la pachet cu alegerile prezidențiale și europarlamentare.
Reformele politico-electorale realizate în 2015 nu sunt perfecte, dar sunt substanțiale. Fără să reprezinte soluția magică, fără să poată rezolva problema lipsei de moralitate a politicienilor acum, imediat, legislația adoptată de parlamentarii „răi” poate conduce la apariția unor candidați „buni.” Doar că, pentru asta, trebuie s-avem „puțintică răbdare,” să le permitem noilor oameni politici ai viitorului, care n-au mai făcut politică în trecut, să „gesteze.” Dacă le grăbim „nașterea,” vor apărea niște noi monstruleți, iar peste câțiva ani vom fi nevoiți să ieșim din nou în piață 🙁 Nu cred că ne dorim asta, niciunul dintre noi!
){kind=link}
){kind=link}
){kind=link}
){kind=link}