Anticorupţie şi/sau Integritate? (RO)

Am petrecut ultimele 6-7 luni lucrând la/în două proiecte anticorupţie la nivel local—unul mare, celălalt micuţ, ambele foarte solicitante—pe care mi-am dorit tare mult să le îndrept mai degrabă spre construcţia integrităţii. N-am reuşit decât parţial, pentru că am fost leneş aşteptările decidenţilor şi formatorilor de opinie sunt foarte închistate în această paradigmă anti- şi este foarte greu să-i scoţi din cutia în care s-au obişnuit. Asta nu-nseamnă că nu voi face tot ce ţine de mine pentru a sparge cutia 🙂 În urmă cu 2 săptămâni, au fost date publicităţii materialele rezultate din proiectul mare, dar hai să vedem ce altceva se mai poate face:

grafic speculativ, realizat cu OpenOffice Draw

Graficul e doar o ipoteză de cercetare ceva mai amănunţită, pentru că nu se ancorează/susţine în datele colectate prin sondajele din proiect. Am preluat cele două axe din metodologia propusă de Centrul Regional UNDP din Bratislava; am expus factorii interesaţi de succesul anticorupţiei/integrităţii în administraţia publică locală, folosind cercuri pentru cei din interiorul APL şi romburi pentru cei din afara instituţiilor APL; i-am colorat albăstrui pe cei din aparatul de stat şi gălbui pe cei din sectorul privat. Distribuţia grupelor de factori interesaţi (stakeholderi) pe grafic e speculaţie personală, bazată pe observaţii directe şi analiza legislaţiei. Dimensiunea (suprafaţa) aferentă fiecărei grupe de factori interesaţi reprezintă, în ipoteza mea, măsura disponibilităţii pentru succesul implementării politicilor/măsurilor anticorupţie în propriile instituţii. [Da, cred că disponibilitatea reală (nu doar retorică) a primarilor şi consilierilor locali (demnitari de rang 1) este cam de 3-4 ori mai mică decât a funcţionarilor de execuţie ori a angajaţilor contractuali!]

Dacă am dreptate, devine ceva mai clar de ce cred că noua strategie naţională anticorupţie e bună 🙂 Cadrul de monitorizare propus de strategie se mulează perfect pe nevoia de gestionare/supraveghere atentă a celor cu interes prezumat mare pentru succes şi cu putere/autoritate mare asupra bunei funcţionări a relaţiilor sociale (demnitari şi consilierii lor de cabinet, specialişti/procurori/poliţişti, oameni de afaceri şi unii manageri publici). Pentru cei cu interes mare dar putere şi/sau autoritate mică (oengişti, funcţionari, unii manageri publici, unii angajaţi contractuali, unii jurnalişti), se pare că încă e nevoie de campanii de informare şi de multă formare profesională. Pentru cei cu interes minor şi putere sau autoritate nesemnificativă (unii manageri publici, unii jurnalişti, unii angajaţi contractuali şi, cred eu, majoritatea consilierilor), ar fi suficient să fie monitorizaţi de toţi ceilalţi factori interesaţi.

Pentru mine, nu-i de mirare că nicio grupă de factori interesaţi nu se află în zona de putere/autoritate mare, dar cu interes scăzut—asta ar însemna că acele grupe ar fi mulţumite de succesele obţinute până acum, ceea ce ştim că nu e cazul. Dacă ipotezele din graficul meu s-ar confirma, ar deveni evident şi pe baza cifrelor (nu doar a intuiţiilor), de ce ne concentrăm atât de mult pe responsabilizarea conducătorilor de instituţii (componenta de management public), pe educaţia profesională preventivă, ori pe transparenţa instituţiilor publice şi cooperarea deschisă cu actorii din sectorul privat. Sper să vedem şi o creştere a interesului pentru asociaţii profesionale puternice, respectiv pentru mai multă etică şi responsabilitate socială în viaţa profesională din ţara asta, atât de plecată cu sorcova…

Aşa cum arătam în cadrul conferinţei finale, acum 2 săptămâni, cred că e mare nevoie ca fiecare conducător de instituţie să fie extrem de atent la echipa de colaboratori cu care porneşte la drum (să fie aleşi cu grijă, să fie buni profesionişti), la procesele decizionale de parcurs (să fie orientate preponderent pe calitate, impact şi responsabilitate socială), dar şi la relaţia cu beneficiarii şi ceilalţi factori interesaţi (să fie permanent informaţi şi sondaţi în privinţa gradului lor de satisfacţie). Din păcate, nu cred că avem modele potrivite în viaţa reală, aşa încât marea provocare ar fi să găsim un „mit fondator” al integrităţii pentru românul obişnuit, ca să putem spera că, din 2015-16, vom înlocui strategia anticorupţie cu strategia pentru integritate şi că-n 2020 nu vom mai avea nevoie de asemenea strategii 😉

sursa ilustraţiei: caricatură de Ion Barbu via TI-România, 2003