Cum ar fi să citeşti, într-un text de lege, că „datul pe goarnă reprezintă sesizarea făcută cu bună-credinţă ...” şi că „gornistul este persoana care face sesizarea ...”? Te-ar pufni râsul! Pentru că, într-un text de lege, nu poţi folosi expresii preluate din limbajul de cartier. Dar asta ar fi fost cea mai bună traducere pentru termenul de whistleblowing—«a da pe goarnă». Ba nu, de fapt, ar fi fost doar formularea cea mai uşor de înţeles. Cea mai bună traducere ar fi fost «a trage alarma» sau, chiar şi mai explicit, «a trage semnalul de alarmă». Aşadar, am fi putut să scriem în lege trasul alarmei şi alarmistul? Nu chiar. Ţi-ar fi creat o stare de disconfort, pentru că „alarmistul” poate fi un om care se îngrijorează din orice sau un om care strigă „Lupul!”, adică un om pe care nu poţi să te bazezi.
Tehnica legislativă, despre care am povestit un pic chiar ieri-alaltăieri, nu-ţi permite să foloseşti „termeni cu încărcătură afectivă.” Prin urmare, trebuia găsit un alt cuvânt—unul clar, inteligibil, neechivoc. Unul din care să-nţelegi că-i vorba de un om pe care poţi să te bazezi—şi care, în mod sigur, nu-i un meschin «turnător». Nu puteam să-i spunem nici denunţ(are) şi denunţător, pentru că aceste cuvinte au nişte sensuri foarte clare în textele de lege din dreptul penal. Iar whistleblowing şi whistleblower ţin mai degrabă de dreptul administrativ şi/sau de dreptul disciplinar şi/sau de dreptul delictual civil. În fine, nu m-apuc să vă ţin acum o prelegere despre ramurile dreptului, dar impasul era evident. Din fericire, într-o dimineaţă din primăvara anului 2004, mi-a trecut prin cap să scriem avertizare şi avertizor. Restul textului era deja scris, aşa că am apăsat cu încredere tastele [ctrl]+[H] şi-am înlocuit cuvintele peste tot.
Legea română privind protecţia avertizorilor, adoptată în 2004, a fost lăudată în repetate rânduri. Adică e bine scrisă, iar ăsta e meritul unei echipe de oameni din societatea civilă şi Ministerul Justiţiei, oameni cu care am lucrat foarte bine, la mai multe proiecte de lege, în 2004. Din păcate, Legea 571/2004 nu a fost la fel de bine aplicată. Încă mai există (foarte multe) instituţii publice care nu şi-au organizat mecanismele şi procedurile interne pentru primirea şi procesarea avertizărilor, pentru protecţia avertizorilor, respectiv pentru corectarea deficienţelor sau neregulilor semnalate prin avertizări. În plus, legea nici n-a fost bine explicată. Oamenii încă nu înţeleg pe de-a-ntregul conceptele, utilitatea ori distincţiile. Mai e mult de muncă, mai ales că, anul ăsta, avem de transpus şi directiva europeană privind protecţia avertizorilor.
În acest context, Mihaela Pop de la CJI mi-a pus mai multe întrebări şi-a publicat, chiar săptămâna asta, un interviu cu mine despre avertizare şi avertizori. Transcrierea nu-i foarte cizelată, însă reflectă foarte bine oralitatea şi dinamismul conversaţiei noastre. Iniţial, am vrut să-i sugerez Mihaelei să facă nişte modificări în text, însă am renunţat—e mai mişto aşa cum e! Oricum, contextul evoluează: În noiembrie, s-a format şi s-a lansat CivicAIP, o reţea de organizaţii interesate de transpunerea directivei. În octombrie, IER a oferit chiar un curs specializat despre protecţia avertizorilor, centrat mai degrabă pe mecanismele şi procedurile de avertizare. Cu alte cuvinte, cred că progresăm—sau există premisele să progresăm 😉
O serie de 10-12 clipuri (pentru că asta funcţionează în ziua de azi), în care vezi şefi de instituţii[, de partide] sau organizaţii ori companii, care povestesc ce-au aflat [dintr-]o avertizare, cum au corectat neregula semnalată şi cât de bine le este acum[,] după ce au rezolvat acea problemă. Cu alte cuvinte, campania de comunicare nu trebuie să se uite la avertizori eroi, ci la beneficiari eroi[, adică la cei] care au realizat cât de gravă este problema, că ea trebuie rezolvată [imediat] şi [ne povestesc] ce beneficii au [obţinut] pentru că au procedat aşa. [interviul integral la cji.ro]
Actualizare, 5 martie: Ministerul Justiției a declanșat azi dezbaterea publică a proiectului de lege pentru transpunerea directivei europene în dreptul intern.
sursa ilustraţiei: suportul de curs de la IER, octombrie 2020
){kind=link}
){kind=link}
){kind=link}
){kind=link}