Campania prezidențială a intrat în etapa cu manele. Oricum n-a contat vreo clipă ce scrie-n Constituție despre atribuțiile Președintelui, așa încât, rămânând în logica personalizării poziției și competiției, cred că abordarea cea mai utilă acum e să ne-ntrebăm care dintre candidați e mai util pentru cetățean… Paradoxal, Ponta și Iohannis îmi par cei mai desprinși de sistemul de partid(e), tocmai pentru că sunt doi „pafariști” față de ce se-ntâmplă în spatele lor (Ponta a fost decuplat de PSD cu ajutorul DNA , iar Iohannis n-a avut timp/interes să se dumirească despre mecanismele din PNL, cu-atât mai puțin din PDL-ul fuzionat). La fel de paradoxal, Macovei îmi pare cea mai lipită de sistemul de partide, pentru că și-a făcut din ele principalul adversar politic. Kelemen și Tăriceanu, la fel ca Udrea și Szilágyi (poate și Diaconescu), depind de partide pentru supraviețuire, însă nu-s foarte relevanți în logica politicii de partid (facțiunile lor politice sunt relevante, nu ei, „pe persoană fizică”!); iar ceilalți candidați sunt (sau au devenit) complet irelevanți pentru sistemul partidelor.
Întrebarea cea mai provocatoare, pe termen mediu și lung, se referă la mecanismele prin care putem ajuta elita politică din partide să se primenească, să recruteze sânge proaspăt (și curat/integru, dacă se poate!) din alte zone ale societății. [Pentru că, în ciuda unor obrăznicii scrise de mine în trecut, democrația reprezentativă, parlamentară, nu poate fi concepută în absența partidelor!] Încă nu avem asociații profesionale, iar politica de cadre a partidelor existente e zero, în timp ce „portdrapeii” încă nu se-arată de nicăieri 🙁 Soluția unor „partide de cadre” poate fi atractivă și interesantă, cu condiția ca aceste partide să-și dovedească rapid valoarea pivotală—cu amendamentul (meu) că, dacă valoarea pivotală e singura sa rațiune de-a exista, un astfel de partid n-ar rezolva nimic, ba chiar ar conduce la o percepție și mai negativă față de partide, în general 🙁 De fapt, dacă mă uit la graficul ăsta, neîncrederea în partide e-atât de pronunțată în ultimii 10 ani, încât nu văd cum s-ar putea deteriora și mai mult—la urma urmelor, chiar ar fi neglijabilă diferența dintre 87% (maxima din 2013 sau 2010) și-un eventual 93% (efectul „pivoților” inutili)…
sursa graficului: Eurobarometer Surveys
Revin la chestiunea cu primenirea, nu înainte de-a nota cel mai important câștig al campaniei din acest an: spiritul susținătorilor lui Macovei! Nu mă refer la candidatura ei, care poate fi criticată din nenumărate perspective, ci la spiritul celor care și-au asumat această candidatură și-i poartă semnul electoral cu-același firesc pe care l-am văzut în SUA, în Canada, în UK sau în Olanda. Acești oameni, care fac parte din publicul larg, nu doar din echipa de campanie ori activul de partid, chiar se simt reprezentați de candidata lor! Și ăsta-i spiritul pe care-ar trebui să-l vedem întotdeauna în alegeri! [De acord, poate cu mai puțină încrâncenare…] Deci, pentru a îmbunătăți calitatea proceselor politice, calitatea reprezentării politice, întrebarea/provocarea e cum facem să-ntărim viața de partid (a oricărui partid, a tuturor partidelor) cu candidaturi care să-nsuflețească electoratul de-o manieră similară? Fără să reiau ideile deja lansate în scrierile mele despre partidele politice, îmi asum încă o dată poziția de challenger virtual și răspund la întrebările campaniei Politică fără bariere, urmând să mă-ntorc la abordarea privind candidatul cel mai util:
- Da, încă din timpul discuțiilor despre modificarea Constituției, pe când pregăteam câteva opinii documentate, am identificat o piedică nejustificată privind libertatea de asociere în partide—și cred că 3 membri fondatori sunt suficienți, cred că asta e cifra corectă; despre partide locale am mai povestit, așa încât criteriul de teritorialitate ar trebui eliminat dintre condițiile privind formarea partidelor.
- Da, cred că actualul sistem discriminează între candidați, protejându-i pe cei afiliați politic în fața independenților, deși tocmai aceștia din urmă ar trebui încurajați; prin urmare, pledez pentru condiții egale privind înscrierea în cursa electorală—dacă „marginalii” se dovedesc mai de succes, partidele vor învăța din competiție și-apoi vor fi în stare să producă și politici publice pentru competitivitate.
- Da, suntem în 2014, iar organizațiile care încă mai au nevoie de sedii subvenționate de stat sunt cu adevărat anacronice—înseamnă că n-au suficientă autoritate/legitimitate/reprezentativitate intrinsecă, pe fond, așa că vor să-și cosmetizeze apariția publică; înseamnă că n-au suficientă forță pentru a-și atrage finanțare; înseamnă că nu știu să se folosească de internet și nu merită să supraviețuiască pe o piață competitivă: în noile condiții, fie vor înota, fie se vor îneca!
- Da, în aceeași logică de la #2, cred că, la depunerea candidaturilor, trebuie să existe condiții egale pentru membrii de partid (mare sau mic, vechi sau nou) și independenți—cel mai probabil, sub forma unui număr egal de semnături de susținere, care să fie scalat prin raportare la numărul alegătorilor care urmează să fie reprezentați de către candidatul victorios (la nivel local, regional, național sau european; cu alte cuvinte, criteriul teritorial poate fi activat, eventual, doar la depunerea candidaturilor).
- Da, de principiu, însă nu știu încă să dau un răspuns exact—cred că trebuie să existe un singur filtru pentru depunerea candidaturilor, iar acesta să le asigure tuturor condiții egale: așadar, fie numărul de susținători, fie depozitul financiar, în niciun caz amândouă condițiile!; iar dacă vrem partide relevante pentru cetățeni, nu pentru corporații, atunci mi se pare preferabil filtrul cu numărul de susținători (dacă se poate, chiar fără criteriul teritorial).
- Da, pentru că vreau ca partidele să iasă din bula confortabilă a procentajelor, în care se bazează exclusiv pe electoratul tradițional, deja convins—prin finanțarea publică în funcție de numărul de voturi, partidele vor fi stimulate să atragă spre cabina de vot din ce în ce mai mulți alegători, adică să se reconecteze la agenda cetățeanului și să redevină reprezentative, mai ales în condiții egale, competitive.
- Da, pentru că votul este secret, iar susținerea acordată unui candidat nu trebuie să echivaleze cu dezvăluirea anticipată a intenției de vot; și pentru că semnătura de susținere înseamnă doar că vrei să vezi cum anume va performa candidatul în campanie, înseamnă că-i acorzi șansa de-a te convinge—și vreau ca fiecare cetățean să le poată acorda această șansă mai multor candidați, pentru a vedea care din ei ar fi cel mai bun, cel mai convingător.
Deocamdată, prezidențiabilii Kelemen, Macovei, Ponta și Szilágyi s-au exprimat în favoarea unora dintre aceste argumente; Iohannis pare a avea argumente similare în programul electoral. Dar care dintre ei ar putea colabora cu partidele din actualul cartel parlamentar, pentru a deschide piața politică unor noi formațiuni politice, mai ales la nivel local? Deși Kelemen nu e întru totul de acord cu cele 7 puncte, mi s-a părut deschis la dialog și-l creditez c-ar putea avea succes în acest demers. Deși Macovei e deja convinsă de (o mare parte din) argumentele de mai sus, cred că și-a antagonizat prea mult partidele și mi-e teamă că n-ar putea mobiliza o majoritate în favoarea deciziei. Din păcate, Szilágyi nu se poate poziționa drept un mediator imparțial pe acest subiect, pentru că deja reprezintă un partid extra-parlamentar, așa încât iar rămânem cu Ponta și Iohannis…
În Ponta n-am încredere nici cât negru sub unghie, iar de la Iohannis nu știu la ce să mă aștept… Dar, așa cum arătam la început, Ponta a fost decuplat de PSD cu ajutorul DNA , în timp ce Iohannis n-a avut timp sau interes să se cupleze la mecanismele din PNL și PDL . Astfel, aparent, Iohannis ar trebui să fie mai cooperant cu inițiativa de la Politică fără bariere, însă numai el știe când are de gând să treacă la fapte, pentru ca, apoi, să ne informeze, prin cuvinte puține, ceva de genul „am făcut”… Oricum, pe tema asta, numai Parlamentul decide, eventual c-un ghiont de la Guvern. Prezidențiabilii, însă, ar putea stimula dezbaterea, iar viitorul Președinte ar putea media între stat și societate soluționarea acestui deziderat cetățenesc, astfel încât viitoarele alegeri să ne găsească în spiritul acela frumos și firesc, al asumării publice, neîncrâncenate, al susținerii ingenue pentru candidați cu adevărat reprezentativi 🙂 Sper să reușim!
sursa imaginii: desen realizat de mine pentru campania Politică fără bariere; precizez că doar execuția îmi aparține, întrucât concepția a fost colectivă 😉
){kind=link}
){kind=link}
){kind=link}
){kind=link}