You've successfully subscribed to Codru Vrabie
Great! Next, complete checkout for full access to Codru Vrabie
Welcome back! You've successfully signed in.
Success! Your account is fully activated, you now have access to all content.
Batman, Batman! (RO)

Batman, Batman! (RO)

. 5 min read

De câteva zile, vreau să-mi eliberez mintea de acest gând. E despre USR (poate şi despre PLUS, niţel), dar n-are legătură cu scandalul expulzărilor. Sigur că mă disperă momentul, pentru că ei, cu partidul lor, au reprezentat o speranţă—cel puţin pentru mine. Aşa cum îi spunea Bane lui Batman/Bruce Wayne, în The Dark Knight Rises, „adevărata disperare nu poate exista în absenţa speranţei.” Mai nasol e când dispare speranţa...

Gândul meu are legătură cu lecţiile pe care USR (cu sau fără PLUS) se încăpăţânează să nu le înveţe. Cumva, un reproş similar am şi faţă de Blocul ACUM de la Chişinău, dar azi nu mă refer la ce se-ntâmplă dincolo de Prut. USR nu şi-a însuşit două lecţii importante din trecutul apropiat—una pozitivă, una negativă; din 2016 şi 2019. Le iau pe rând, că mi-s importante mie, înainte de toate—eu sunt primul care are nevoie de speranţă, acum! Şi, da, speranţa asta se sprijină întrucâtva şi pe PNL, deşi porneşte de la USR şi PLUS.

În 2016, imediat după alegerile locale, chiar în seara în care se anunţau rezultatele din exit poll-uri, Nicuşor Dan făcea public anunţul că USB urma să se transforme în USR. Astfel, a răsturnat agenda media, evitând să se discute despre „înfrângere” şi concentrând toată discuţia din spaţiul public pe şansele de succes ale USR în alegerile parlamentare. Eu am considerat că, politic, era prea devreme, că USB avea nevoie să crească, dar asta nu-nseamnă că mişcarea n-a fost bună la nivel de comunicare publică! Dacă USR ar fi învăţat acea lecţie, măcar din perspectiva comunicării, altfel ar fi stat lucrurile în seara zilei de 24 noiembrie 2019: Dan Barna (alături de Dacian Cioloş) ar fi declarat, imediat după anunţarea rezultatelor, că USR şi PLUS încep discuţiile privind fuziunea, astfel încât să consolideze rezultatele electorale din 2019 şi să abordeze întăriţi alegerile din 2020. Ar fi păstrat vie speranţa şi ne-ar fi dat cu totul alte subiecte de discuţie în spaţiul public!

Campania lui Dan Barna pentru alegerile prezidenţiale din 2019 ne-a arătat că strategiile electorale de tip one size fits all nu (mai) funcţionează bine pe la noi. Acum 2 săptămâni, reiteram îndemnul ca Alianţa USR-PLUS să facă o înţelegere cu PNL, pentru alegerile locale din iunie 2020. Mi-ar plăcea să văd o astfel de înţelegere încheiată la nivel naţional, nu doar la Bucureşti. Pentru că este evident că, dacă începi de la cooperare, vei câştiga mai multă susţinere pe parcurs. Că toată lumea va trage în aceeaşi direcţie, fără a se lăsa pe tânjală. Iar sprijinul popular/electoral va creşte acolo unde mai multe grupuri vor simţi că există speranţă de mai bine! Prin contrast, acolo unde începi de la competiţie, e greu de crezut că învinsul va trage cu dragă inimă la campania învingătorului; iar electoratul, deja divizat, ar putea prefera să nu se mai prezinte la vot deloc.

Sugestia mea e ca echipele acestor partide să identifice toate localităţile din ţară în care actualii primari au probleme de integritate şi/sau competenţă, după care să abordeze înţelegerea lor electorală pe paşi: În primul pas, acolo unde există acum primari PNL fără probleme (să zicem, de exemplu, la Cluj-Napoca), să decidă că USR-PLUS vor susţine aceeaşi candidatură, fără rezerve. În al doilea pas, acolo unde există acum primari PNL cu probleme, să stabilească din start că PNL va susţine candidatul USR-PLUS (să zicem, de exemplu, la Timişoara). În al treilea pas, acolo unde actualii primari cu probleme sunt de la oricare alt partid, să cadă de acord asupra candidaţilor cu cele mai mari şanse (din PNL, din USR-PLUS sau independenţi locali), urmând să-şi împartă locurile eligibile pe baza unui algoritm, ponderând şi situaţiile de la primii doi paşi. După ce cad de acord pe restul localităţilor din ţară, se pot concentra şi asupra Bucureştiului.

Ca să duc gândul până la capăt, ar mai fi o lecţie de învăţat din ce s-a petrecut la alegerile prezidenţiale: Părerea mea e că „opoziţia” ar face bine să propună tot o femeie pentru funcţia de Primar General, ca să închidă orice speculaţie pe zona de comunicare chipurile «feministă». O astfel de candidatură, ponderată şi de algoritmul sau de paşii sugeraţi mai sus, i-ar obliga pe vajnicii candidaţi masculini (cel puţin pe dnii Dan, Voiculescu şi Ciucu) să-şi folosească energiile şi resursele şi timpul şi cunoştinţele tehnice în echipă, în sprijinul candidatei comune. Mai mult decât atât, le-aş reaminti acestor vajnici luptători pentru Bucureşti că e mai mare nevoie de ei în procesele decizionale din Consiliul General, decât în oricare fotoliu de primar. Dacă vor alege să facă aşa, fiecare dintre ei îşi va putea conduce propriul proiect în paralel, fără să ne oblige pe noi, locuitorii Bucureştiului, să aşteptăm succesiunea, ca-n cazul Mockus-Peñalosa, despre care am aflat încă din 2011.

Singurul pericol pe care mi-l pot imagina acum vine din partea partidelor, unde subzistă mentalitatea asta, păguboasă, că persoana aleasă în funcţia de Primar General şi-ar putea constitui un „pol de putere” din care să atace funcţia de preşedinte al partidului sau chiar de Preşedinte al României. Ştim deja că mentalitatea asta (de tip Dragnea) ne-a procopsit cu dle Firea şi Dăncilă, respectiv cu dnii Grindeanu şi Tudose. Dacă PNL şi USR-PLUS nu-şi înfrânează mentalitatea asta, cred că dna Firea poate rămâne Primar General până-n 2024, când nimic n-o va putea opri să candideze la Preşedinţie. Să vezi atunci disperare, frăţică! Pardon, „adevărata disperare nu poate exista în absenţa speranţei,” deci întrebarea e, mai degrabă, cum construim sau cum menţinem vie speranţa, nu-i aşa?!? Iaca, eu am oferit o soluţie 😉

sursa ilustraţiei: Facebook/Bristol for Europe, via Maria Krause

PS Realizez că soluţia oferită de mine e mult diferită de analiza lui Andrei Tiut, dar asta se-ntâmplă tocmai pentru că eu pun accentul pe-o înţelegere la nivel naţional, în care situaţia Bucureştiului se decide abia la final. Sigur că se poate şi altfel decât propun eu—însă cred că soluţia oferită de mine e mai cuprinzătoare, având în vedere şi lecţiile învăţate din trecut, şi perspectiva alegerilor parlamentare din decembrie 2020.

pentru ca postarea mea trecuta a starnit niste duzini de comentarii m-am gandit sa fac un tabel cu avantajele...

Gepostet von Andrei Tiut am Sonntag, 8. Dezember 2019