Becalizare vs. Federalizare (RO, lunguţ)

Nu bocesc şi nu deplâng alăturarea lui Gigi cu PNL, din 2 motive simple: mie mi-era previzibil că intoleranţa lui Antonescu urma să strice până şi machiajul cel frumos de pe faţa PNL-ului; becalizarea României a început cu mult timp în urmă, când am început să „consumăm” oameni, nu idei. Vina e răspândită printre oameni de presă, jurnalişti, comentatori, analişti, piarişti, marketeri, promoteri, intelectuali şi politiceni, ca şi activişti civici—toţi au fost toleranţi exact acolo unde nu era cazul, cu celebrul „merge şi-aşa!” Spaţiul public e contaminat de multă vreme, iar lupta politică e de multă vreme o manea violentă, din care toată lumea pierde 🙁

via Mihai Liseţchi

Zilele-astea am avut parte de un spectacol grotesc pe ecranele televiziunilor de ştiri, în care cei doi giganţi combatanţi pentru alegerile din 9 decembrie au ilustrat nu doar cât de puţină minte au, nu doar cât de multă fudulie exhibă, dar şi cât de multe, lungi şi catifelate sunt limbuţele lingăilor de serviciu 🙁 În esenţă, ARD şi USL au făcut, fiecare, câte o mărgică, după care au început să se bată despre a cui mărgică e mai mare, mai frumoasă, mai arătoasă ori mai scumpă… Ce n-au observat combatanţii e că nu-i nimeni împrejur, că nu-i priveşte nimeni altcineva în afara propriilor suporteri, că nimănui altcuiva nu-i pasă de mărgelele lor!

În peisajul ăsta, Gigi e nesemnificativ! [În alt peisaj, altă discuţie.] Putea la fel de bine să candideze alături de ARD, PPDD, PRM ori USL, iar rezultatul era acelaşi—maneaua naţională primea reprezentare în Parlament! Şi? Eu cred că e firesc, oricât de puţin mi-ar plăcea 🙁 Chiar şi curentele marginale trebuie să fie reprezentate; de ce n-ar fi prezent acolo un adevărat mainstream? Altceva mi-a atras mie atenţia: mi se pare că sloganul „mai multă Europă” al popularilor europeni nu e adecvat. Eu ştiam că popularii ţin mult la subsidiaritate, ceea ce nu mai transpare din noul slogan ori din proiectul unei Uniuni a statelor-naţionale; asta mă mâhneşte, pentru că aveam alte aşteptări de la PPE.

Pentru mine, o idee este mult mai interesantă decât un om sau altul. Din perspectiva subsidiarităţii, tot din zona popularilor, dar mult mai atractivă intelectual, vine propunerea PPMT (în ciuda unor deficienţe care vor deveni evidente mai jos, a propos de statele-naţionale). Provocarea* este că vine pe fondul unui public obişnuit să „consume” oameni, nu idei. Prin urmare, persoana dlui Tokes eclipsează ideea şi aruncă televiziunile de ştiri şi comentatorii în retorica naţionalistă, fără să surprindă câteva detalii care pe mine mă preocupă de ceva vreme:

1. În era informaţională, mai mic e mai bun, pentru că accentul se pune pe cooperare, pe specializare, pe integrare eficientă pentru fructificarea/atingerea unor interese/obiective comune;
2. Astfel de interese/obiective sunt foarte volatile, se ating/realizează mai repede decât oricând în istorie, majorităţile coagulate de un obiectiv azi nu mai sunt valabile pentru alt obiectiv mâine;
3. Conglomeratele politice nu mai sunt conduse centralizat, ci depind crucial de liderii locali, ai unor structuri politice mici, specializate, fâşneţe, mobile şi volatile (chiar caracterizate de traseism!);
4. Statele naţionale nu mai sunt viabile, având structuri decizionale fie prea lente (parlamentele), fie prea repezite (guvernele şi agenţiile specializate), datorii structurale mari, soluţii ioc;
5. Ţările mici au trecut mult mai puţin dureros peste criză, mai ales dacă au beneficiat şi de aderarea la o monedă puternică dinafara spaţiului „naţional.”

Haideţi să punem ideile astea laolaltă, să vedem ce ne iese, dacă ne lăsăm conduşi de subsidiaritate, nu de naţionalism: Regiunile NUTS 2 sunt mult mai viabile pentru politica şi economia erei informaţionale, pentru că se pot specializa, îşi identifică foarte eficient interesele/obiectivele, sunt conduse de lideri mobili şi rapizi. Ţările baltice ori Slovenia reflectă foarte bine trecerea peste criză; Muntenegru şi Kosovo au adoptat unilateral moneda €uro şi le merge mai bine decât României; Panama vrea să adopte unilateral €uro; Scoţia va organiza un referendum pentru independenţă (sau autonomie sporită?) în 2014 (posibil la pachet cu €uro?).

Modelul politico-economic de cel mai mare succes este federaţia germană, aşa încât nu văd niciun motiv pentru care nu ne-am îndrepta către o Uniune Europeană a Regiunilor, în locul actualelor state-membre! Să nu uităm că tot un stat federal a biruit cu succes criza belgiană, anul trecut. Da, o mare federatie europeană, bazată pe modelul german, în care subsidiaritatea este satisfăcută de structura regiunilor, iar marea politică de competitivitate, apărare, justiţie, finanţe etc. este coordonată de la Bruxel 🙂 Eu asta cred c-ar trebui să ne preocupe în orizontul de timp până în 2050: cedarea de suveranitate nu numai către instituţiile europene, ci şi, mai ales, către structurile sub-naţionale… [un argument similar la Diego Valiante, pag. 280.]

Popularii şi social-liberalii români au pierdut ocazia de-a dezbate astfel de idei mari, de viziuni pentru viitor, în această săptămână becalizată, la Bucureşti 🙁 Dacă popularii germani nu îndrăznesc încă să (se) gândească la dizolvarea statelor naţionale în Europa (înţeleg de ce nu-şi permit acest „lux”!), o vor face oare liberalii şi laburiştii olandezi? Ca să rămân în sfera fotbalului, a propos de confruntarea dintre becalizare şi federalizare, ştiu că meciul România-Olanda a fost arbitrat de scoţieni şi sunt convins că tot scoţienii vor determina, în 2014, viitorul întregii construcţii europene. Să câştige proiectul cel mai util, nu-i aşa?!? 😉

Notă personală:
*) Da, sunt coleg cu Zsolt Szilágyi în cadrul EPAS, dar n-am discutat vreodată despre federalizare ori regiuni.