Şi-am avut carte de alegător, pe care cred c-am folosit-o doar o dată, după care-am pus-o bine, să n-o pierd cumva, că doar ştiam că urma un calendar electoral intens, după decalarea prezidenţialelor de parlamentare (amendamentele constituţionale din 2003) şi introducerea europarlamentarelor (de la momentul aderării la Uniunea Europeană, 2007). Pfui, şi ce de runde de alegeri am avut! Doar alegerile locale anticipate, alegerile parţiale pentru parlamentari şi referendumurile nu puteau fi prevăzute! Şi zău că nu ţin minte să fi folosit cartea de alegător… Dar, acum vreo 2 ani, când să-mi iau şi eu noua carte de identitate, surpriză: trebuia s-aduc înapoi cartea de alegător… Unde-oi fi pus-o? Mie clar nu mi-a folosit la nimic, dar statului i-o fi folosit la ceva? Gurile rele zic că s-o fi-mbogăţit cineva de pe urma contractului prin care au fost produse…
Acum nu mai am carte de alegător. Dar oare vreau să am?, ştiu la ce mi-ar folosi?, mi-e clar dacă şi cu ce anume mi-ar face viaţa mai bună? Hai să ne gândim împreună, luând în calcul dorinţele celor care (nu) vor să voteze: [mâine, citiți continuarea pe blogurile Adevărul/APADOR-CH]
sursa foto: Ziarul de Iași
Update: Între timp, am aflat că eram în eroare, dar nu pot face modificarea în blogul de la Adevărul—statul român nici nu are o evidență separată a votanților din diaspora, nici nu știe cum să folosească datele pe care le are la dispoziție 🙁