CESoluţie proastă (RO)

CESoluţie proastă (RO)

. lectură de 3 min

Ce frichineală imbeci inutilă a fost chestia asta, cu numirea reprezentanţilor societăţii civile în CES! Şi ce soluţie proastă a ales Guvernul Cîţu! Revin la o vorbă preluată de la Omar Ahmad, pe care i-am mai adresat-o, în 2017, şi fostului ministru Toader de la Justiţie: Domnule prim-ministru, cred că sunteţi prost sfătuit! Concret, soluţia de revocare a dlui Nicolescu este şi greşită, şi nedreaptă. Dar, cum îţi aşterni, aşa dormi, spune un vechi proverb. Sau graba strică treaba, că nu mi-e clar care proverb se potriveşte mai bine. Iar împăunarea pe social media a politicienilor proveniţi din societatea civilă e de prost gust şi mai mult strică decât ajută! Da' zic să le luăm pe rând:

E foarte bine că dna Radu a fost, în cele din urmă, numită în CES. Îşi câştigase locul printr-un proces electoral convenit între Guvern şi reprezentanţii societăţii civile. E trist că Guvernul a avut un moment de rătăcire, în care şi-a încălcat cuvântul dat, procedurile şi semnăturile. Însă e şi mai trist că Guvernul (n-a căutat? şi) n-a găsit o soluţie juridică mai bună. Citind cu atenţie textul din Monitorul Oficial, constatăm că dna Radu primeşte calitatea de membru CES abia de la data intrării în vigoare a noii decizii. Chestia asta mă scoate din sărite! Asta înseamnă că, timp de 16 zile, dl Nicolescu ar fi ocupat în mod legitim (?) acel fotoliu, pentru care nici măcar nu era eligibil. Iar asta este o imensă nedreptate!

Soluţia corectă putea fi corectarea deciziei din decembrie ori chiar revocarea integrală a acelei decizii, astfel încât să fie clar pentru toată lumea că dl Nicolescu a fost numit fie dintr-o regretabilă eroare, fie printr-o ticăloasă uzurpare a procesului decizional. Să fie clar pentru toată lumea că dl Nicolescu n-a ocupat în mod corect acel fotoliu! Nici măcar pentru 16 zile!!! Însă pare că niciun politician nu-i cu adevărat interesat să afle ce n-a funcţionat corect în procesul decizional. Efectul este că riscul de-a vedea astfel de decizii strâmbe (incorecte şi/sau nedrepte) se perpetuează la vârful guvernării. Iar acest risc ar trebui să le dea fiori pe spinare noilor miniştri (mai ales celor de la USR PLUS, care se mândresc cu provenienţa lor din sânul societăţii civile!), aşa cum arătam imediat după nefericita întâmplare cu OUG 13-14 din 2017.

De unde privesc eu lucrurile, lipsesc cel puţin două lucruri legate de acest episod nefericit: Primul este o declaraţie publică a dlui Ciucă, fostul premier interimar. Dacă a avut puterea să le ceară iertare familiilor celor ucişi în '89, pentru „greşelile, erorile şi abuzurile” comise de militari în urmă cu peste 30 de ani, sigur îi va fi uşor să le ceară iertare dnei Radu şi celorlalţi oengişti, pentru decizia de numire emisă în decembrie. Al doilea lucru care lipseşte e ancheta internă din care să aflăm cum a fost posibil momentul de rătăcire al Guvernului României, din ce motiv a fost încălcată o convenţie, ce anume din procedurile interne a dat rateuri. Absenţa declaraţiei şi cea a anchetei denotă lipsă de preocupare pentru transparenţă pe bune, pentru respectarea cuvântului dat şi/sau pentru gestionarea corectă a proceselor decizionale.

Împăunarea (şi eventualele laude) pe social media ar avea sens abia după ce sunt rezolvate aceste trei chestiuni: declaraţia publică, ancheta internă şi soluţia juridică privitoare la cele 16 zile. Pentru mine, orice altceva, orice alt curs de acţiune, îmi arată că Guvernul Cîţu nu înţelege cu adevărat ce i se întâmplă, iar asta poate avea drept explicaţie fie că dl Cîţu e prost sfătuit, fie că dlui Cîţu nu-i pasă, fie că există enorm de mulţi ticăloşi la vârful guvernării. Ultimele două explicaţii n-ar putea suferi vreo reparaţie rapidă; prima, însă, poate fi corectată urgent—ăsta e motivul pentru care am preferat să folosesc învăţăturile lui Omar Ahmad şi să cadrez conversaţia, să-mi formulez critica, din perspectiva sfaturilor proaste.

sursa ilustraţiei: Facebook/Bogdan Ivănel

PS Pentru cine a deschis micile ecrane mai târziu, buna funcţionare a CES chiar e un subiect de interes, pentru că instituţia asta e prevăzută în Constituţie! Apoi, reprezentarea societăţii civile în CES e importantă pentru că, aşa cum scrie în lege, preşedintele CES este ales, prin rotaţie, la propunerea părţilor componente (sindicate, patronate şi societate civilă). Începând din acest an, este rândul părţii din societatea civilă să propună preşedintele CES-ului. [Aha, deci «sunt interese mari la mijloc—sau aşa vor ei să credem!» 😉]